Menționată documentar la 1335 ca parte dintr-un complex sistem de apărare împotriva năvălirilor otomane și tătare în Țara Bârsei, Cetatea Râșnov rămâne una din cele mai bine prezervate fortărețe transilvane.
Sistemul de fortificații de la Râșnov a apărut chiar mai devreme, în perioada 1211–1225, în timpul șederii cavalerilor teutoni pe aceste meleaguri, și și-a cultivat, în timp, aspectul rustic datorită îndeletnicirii principale a primilor coloniști (agricultura/comerțul).
De-a lungul istoriei, cetatea a fost utilizată adesea ca loc de refugiu, ba chiar a fost distrusă de câteva ori (1718/ foc; 1802/cutremur), fiind restaurată abia sub regimul comunist (1955–1966). Este plasată în vârful unui deal de 50 de metri (Dealul Cetății), creând o panoramă circulară (360°) care îți taie respirația.
Accesibilă la picior sau cu un funicular (construit în 2015), această veche fortificație rurală săsească se deschide către toți munții dimprejur. La poalele ei, se întretaie străduțe pitorești presărate cu clădiri colorate, mici ateliere și magazine de suveniruri, cafenele și restaurante, ba chiar păduri dese.
Aflată la doar 15 km de Brașov, Cetatea Râșnov invită turiștii la o adevărată călătorie în timp. La umbra ei, puteți descoperi una din cele mai vechi rute comerciale din România/Țările Române și puteți admira pe îndelete vechea așezare rurală Râșnov. A fost permanent un loc de tranzit comercial, încă de pe vremea lui Sigismund de Luxemburg, care i-a și acordat (la 1427) rangul de târg și a trecut-o în administrarea comunității locale.
Există în interiorul Cetății Râșnov și un muzeu, care găzduiește colecții de artefacte, unelte și arme din perioada medievală și oferă vizitatorilor fascinante detalii despre viața domnitorilor care s-au intersectat cu cetatea, despre meșteșugurile și obiceiurile locului, precum și despre alte fragmente din istoria tumultoasă a acestor locuri.
Tot aici puteți admira, de asemenea, porturi populare, obiecte și mobilier de epocă, colecții de stampe și alte documente, dar și „piesele de rezistență” ale muzeului—un jug utilizat în trecut la transportarea prizonierilor, o mască de tortură și o „cahla”, instrument folosit la decorarea sobelor pe la 1500. Ultimele explorări arheologice efectuate în zonă au scos la iveală și faptul că la Râșnov au trăit oameni încă din perioada neolitică, iar rămășițele descoperite (unelte, jucării) fac și ele parte din colecțiile muzeului.
Foto & text: Marius Stan