„Oamenii de televiziune ar trebui să fie repere”

În primul rând îţi mulţumesc pentru că îmi dai posibilitatea să împărtăşesc cititorilor câte ceva din experienţa mea jurnalistică, ajunsă, iată, la aproape două decenii de activitate. După atîţia ani afirm cu certitudine că este o mare şansă să faci din pasiunea ta un loc de muncă sau, invers, dacă vrei: job-ul tău să însemne, de fapt, pasiunea ta... Nu am simţit niciodată în aceşti an că „merg la serviciu". Televiziunea, fie ea la Alba Iulia, fie la Braşov, a fost o permanentă descoperire. Îmi amintesc cu mare drag începuturile... Eram studentă la Drept şi nu mă gândeam că nu voi profesa în acest domeniu. Însă televiziunea e ca un drog, de care nu mai scapi. O prietenă a mamei mi-a sugerat să dau o probă la noua televiziune locală. Şeful meu urma să fie Marius Moga, tatăl deja celebrului compozitor Marius Moga. El mi-a fost dascăl. Şi lui se cuvine să-i mulţumesc. Aşa am ajuns prima prezentatoare, la prima televiziune din Alba Iulia! Am învăţat din mers tot ce se putea învăţa la acea vreme. Am citit în direct ştiri scrise pe bilete de autobuz, pentru că atât mai găsiseră uscat, în buzunare, colegii mei care veneau de la inundaţii. Am intrat în emisie fără să stau la machiaj două ore, pentru că important era ca informaţia să ajungă în timp util la telespectatori. Am avut credibilitate şi asta era tot ce conta! Uneori casetele zburau din mână în mână pentru ca imaginile să intre în jurnal în ultima clipă. Era informaţia momentului şi nimic nu se compara cu reuşita finală. Ne contraziceam, ne certam, dar ne împăcam de tot atâtea ori. Aşa am învăţat că trebuie să fim o echipă! Trăiam fiecare reportaj, eram parte la suferinţa sau bucuria oamenilor. Ei bine, aceste stări acum nu se regăsesc la actualii prezentatori. Eu nu am fost o simplă cititoare de prompter. Aşa mi-am dezvoltat vocabularul, mi-am controlat emoţiile şi am învăţat să fac faţă oricăror situaţii neprevăzute, ce pot apărea, firesc, atunci când ești într-o transmisiune în direct.

 

În mare parte cred că am răspuns anterior la această întrebare. Ar fi o falsă modestie din partea mea să nu recunosc că, da, apariţia pe micul ecran îţi aduce în timp o oarecare notorietate, pe care însă e bine să ştii să o gestionezi, pentru a nu te împăuna cu ceea ce nu ţi se cuvine întru totul. Dumnezeu îngăduie să te bucuri de succes şi tot El îţi trimite semne dacă ai uitat cine eşti cu adevărat. Am avut şi eu momentele mele de sminteală, să nu crezi că nu m-am fălit cu "notorietatea" mea. Am înţeles cu trecerea anilor că nu m-am întrupat pe acest pămînt pentru a fi într-o permanentă competiţie profesională cu cineva, nici pentru a agonisi diplome sau a avea un sertar plin cu invitaţii la cockteiluri de presă. Menirea mea în televiziune este şi trebuie să fie aceea de a arăta oamenilor adevărate şi nu false valori, de a scoate la iveală partea frumoasă şi creativă a lumii, de a ajuta semenii aflaţi în nevoie, de a acorda şanse celor pe care societatea actuală i-a pus pe nedrept în unghere întunecate. Oamenii de televiziune ar trebui să fie repere, să creeze ei înşişi valori, să fie modele de bun-simţ şi educaţie. În televiziune, fie ea şi locală, în fiecare zi înveţi ceva nou, te confrunţi cu situaţii din care cu siguranţă ai ceva de învăţat. Doar să ai ochii minţii larg deschişi.

 

În actuala conjunctură socială, economică şi politică NU recomand meseria de jurnalist, fie în presa audio-video sau scrisă. Eu am avut norocul să îmi fac meseria cu pasiune, fără îngrădiri impuse de „sus". Mie niciodată niciun producător sau şef nu mi-a spus în cască ce să întreb şi ce nu, eventual ne-am consultat împreună înainte de intrarea în emisie. În condiţiile în care ţi se impune să calci în picioare demnitatea unui om, să scorneşti fapte pe care nu le-a comis, să-i pândeşti casa şi familia ore şi zile în şir, să promovezi silicoane şi să ridici incultura la rang de artă, ei bine, nu, aceasta nu e presa pe care eu o pot recomanda celor care gîndesc şi simt ca şi mine!

 

Jurnaliştii din presa locală (îmi displace termenul „provincială") ştiu exact câţi bani face meseria aceasta. Şi mă refer aici la ziaristul onest, nu la cel care se vinde pe o sută de euro. Cred că acesta e şi principalul motiv pentru care barca presei e foarte des părăsită pentru job-uri mult mai bănoase. De doi ani am ales să-mi continui „misiunea" la TVS Braşov, liberă de orice contract. Pentru că veniturile lunare proveneau de la un alt job. E lesne de înţeles că doar pasiunea mă ţine legată de televiziune, atâta vreme cât realizez interviuri benevol, fără niciun venit constant. Atunci când trăieşti bucuria de a face ceea ce îţi place cu adevărat aceasta e deja o binecuvântare! Pentru care sunt recunoscătoare. Iar mulţumirea din sufletul meu creşte odată cu cea a telespectatorilor care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu mine...

 

Atâta vreme cât am simţit în adâncul sufletului meu că fac ceea ce e bine nu cred că am ţinut cont de raiting. Nu uita că suntem acolo unde ne este dat să fim, nu acolo unde am vrea noi să fim. Am avut mereu un crez: dacă un singur om (de exemplu) ar renunţa la tutun, pentru că mi-a urmărit interviul și a fost convins de cele auzite, deja e un câştig. Nu am urmărit niciodată să obţin succes peste noapte, ci mi-am construit cariera cu răbdare, pas cu pas. Aşa cum a spus cândva Mahatma Gandhi, pe care foarte des îl amintesc: „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume". Până la urmă, indiferent că realizez emisiuni culturale sau pe teme de nutriţie, cred că important este să transmit un mesaj clar şi corect, din care cel puţin un singur om să aibă de învăţat.

 

Rămân la crezul meu. Orice telespectator care îţi urmăreşte emisiunea pe teme culturale este un „bun câştigat", fie chiar şi unul singur. Azi unul, mâine doi. Ştim cu toţii că nu e aşa, că sunt mulţi cei care nu fac „front comun" cu show-urile TV transmise de la periferia societăţii. Poţi face „jurnalism cultural" şi într-un cătun din vârful muntelui. Oameni sunt şi acolo, oameni și la Gherla și la Tecuci şi pe b-dul Magheru sau în cartierul Primăverii. Secretul constă în ceea ce tu ca om decizi că laşi să ţi se întâmple. Vrei să fii îndobitocit şi să faci parte din turmă (care poate fi manipulată doar dacă e îndobitocită), ori alegi să te detaşezi, arătat fiind chiar cu degetul. Alegerea ne aparţine. Cine a trasat linia de demarcaţie între cei care vor să vadă un spectacol de teatru şi cei care nu vor, atâta timp cât spectacolul nu le-a fost prezentat? Cum să spui răspicat că nu îţi place opera atâta vreme cât nu ai ascultat o arie în viaţa ta?!

 

În primul rând eu aş privi cu mult optimism această oportunitate, aceea de a fi „oraş-candidat". Iarăşi mă întorc la idealurile în care cred. O singură sală de spectacol de-ar exista, un simplu cămin cultural şi o şcoală gimnazială, nu aş precupeţi niciun efort de a crede în şansa de a le arăta oamenilor adevăratul „spectacol al vieţii". Nu trebuie să pornim în competiţie cu niciun handicap de imagine, nu cred că trebuie să ne comparăm cu niciun alt oraş candidat. Să fim pur şi simplu! Să învăţăm să trăim prezentul şi atît. Să dăruim braşovenilor ocazia de a-şi promova oraşul. Să-i facem parte din acest amplu proiect cultural. Atâta timp cât şefii unor instituţii îşi vânează greşelile în loc să facă echipă spre binele absolut al tuturor, despre ce proiect să vorbim? Dacă alte oraşe sau orăşele au făcut paşi mai mari şi mai hotărâţi în acest domeniu, al candidaturii, înseamnă că au înţeles exact care e scopul şi finalitatea proiectului. Fără prea multe orgolii sau ambiţii nefolositoare. Atragerea, organizarea şi promovarea evenimentelor cultural-artistice este un câştig oricum am privi lucrurile. De ce să nu profităm de această şansă?

 

În orice domeniu, cred că şi „chemarea" sau acel „ce ți-e dat de la Dumnezeu" contează... Poate am trăi într-o lume ideală dacă fiecare şi-ar face meseria cu dăruire totală, fără compromisuri şi aşteptări. Adică „omul potrivit să fie doar la locul potrivit". Iubesc munca în televiziune, iubesc emoţiile pe care mi le conferă, vibraţiile înalte la care mă ridică. Mă copleşeşte starea de bine atunci cînd văd fericirea de pe chipul celor pe care îi ajut, într-un fel sau altul, „profitând" de uşile ce se deschid atunci când „vine doamna de la televiziune". Mă frământ şi uneori nu dorm noaptea până nu ştiu că pot să-mi ţin a doua zi promisiunea, să fiu de folos şi să duc la bun sfârşit un proiect început. Cu seriozitate, cu sete de cunoaştere, cu cărţi pe noptieră, cu curajul de a întreba acolo unde nu ești sigur, cu perseverenţă și mai ales răbdare, cu dedicaţie, cu respectarea valorilor şi a Legilor Universului, doar aşa poţi avea succes pe termen lung şi poţi număra ani vechime într-o televiziune sau pe scenele de prezentare a festivalurilor culturale.

Aşa este. M-am dedicat emisiunilor pe teme de tradiții și folclor aproape opt ani, fără întrerupere. Şi de aici s-au legat frumos şi spectacolele de acelaşi profil. M-am bucurat de o colaborare extraordinară cu Asociaţia Culturală Libris Braşov. Împreună am adus bucurie în casele oamenilor, promovând la TVS artişti ce-i încântau cu melodiile și costumele lor, am prezentat spectacole în aer liber, unde braşoveni şi turişti deopotrivă simţeau autenticitatea cântecului popular românesc. Am fost şi de această dată o norocoasă şi dă-mi voie să mulţumesc echipei Libris pentru toți anii frumoși de colaborare. La mine în familie, acolo în mijlocul Ardealului, nimeni nu a fost artist de muzică populară. Nu am urmat nicio tradiţie, să spun aşa. Însă ancestral, prin venele noastre, să avem demnitatea să recunoaştem şi să mărturisim cu voce tare, curge sângele strămoşilor noştri care au muncit ogorul şi au apărat cu preţul vieţii glia părintească. Şi-au cântat dorurile şi tristeţea, dar şi bucuria şi izbânda! Şi-au păstrat la loc de cinste cămeşa cusută cu sudoare şi au ieşit la horă-n sat dumineca în sărbătoare. Şi atunci, cum să nu iubeşti şi să nu preţuieşti ca pe-o icoană datinile lăsate de străbuni, obiceiurile și doina?!

Pentru mine viitorul este azi. Acum şi aici. Îmi doresc să pot împărtăşi în continuare telespectatorilor idealurile în care eu cred. Să-i motivez. Să le arăt mereu partea plină a paharului. Să vadă mereu frumosul şi nu urâtul. Să vadă Lumina şi nu întunericul. Să făurească vise şi să creadă în ele. Să ne unim eforturile şi credinţele pentru a nu ne abate de la drumul drept. Nu are cum valora mai mult cardul decît cordul, după cum bine zice părintele Necula. Se ştie: un popor lipsit de cultură este lesne de manipulat. Să nu rămânem prizonieri într-o lume lipsită de speranţă şi de credinţă şi să facem mereu alegerile corecte.