Un Festival de A(l)titudine care va reuni împătimiții muntelui timp de o săptămână în Bușteni, Predeal, Râșnov și Brașov.
Pasionații de munte, aventură, adrenalină și sport vor avea ocazia, între 23 și 29 ianuarie 2017, să ia parte la singurul Festival Internațional de Film Montan din România – Alpin Film Festival (AFF). Acest eveniment cultural are menirea de a aduce civilizația montană în centrul atenției, pornind de la sport, turism, aventură până la economie, educație și ecologie. În paralel, vor avea loc Alpin Book Festival și Alpin Photo Festival.
Anul acest festivalul se va desfășura în jurul unei competiții la care vor lua parte cele mai bune filme, fotografii și cărți cu tematică montană. Cineaștii, fotografii și scriitorii vor putea face schimb de experiențe și idei în cadrul conferințelor și evenimentelor conexe.
Juriul competiției de film al acestei ediții va fi format din Alessandro Aderloni – Directorul Festivalului de Film Montan Lessinia – Italia, Gabi Kuhn – Directorul Festivalului de Film Montan Zakopane – Polonia, Anca Damian – regizor și producător – România. Categoriile concursului de film sunt ficțiune, documentar, mediu și scurt metraj și vor fi aplicate la nivel național și internațional, iar tematica concursului de fotografie va fi fotografie montană.
AFF va avea loc în Bușteni, Predeal, Râșnov și Brașov, gazda principală a festivalului fiind Predealul, ca și în ediția precedentă. Gala de deschidere AFF și alte evenimente vor fi ținute în Brașov. Evenimentele legate de alpinism se vor desfășura în Bușteni, iar în Râșnov, în Peștera Valea Cetății, va avea loc un concert de muzică clasică de excepție și o proiecție de film. Printre cele mai interesante acțiuni ale acestei ediții, organizatorii – Asociația Mimesis – enumeră „atelier de V.R (virtual reality) în parteneriat cu Samsung, Conferința Reinhold Messner și proiecție de film - Teatrul Dramatic din Brașov, Expoziție de fotografie montană în Piața Sfatului din Brașov, Concert SUBCARPAȚI – pârtia Clăbucet Sosire, Concurs MOUNTAIN DIGITAL (filme realizate cu telefonul mobil), Lansări de carte - Simone Moro, Nicolae C. Dimache – Italia”.
Locurile în care vor avea loc evenimente din cadrul festivalului sunt următoarele:
Predeal
ALPIN FILM FESTIVAL:
Sala de sport - 700 locuri
Sala liceului sportiv - 250 locuri
ALPIN BOOK FESTIVAL:
Sala mare a Primăriei orașului
ALPIN PHOTO FESTIVAL:
Gara Predeal
Complexul Premier Clăbucet Sosire
Bușteni
ALPIN FILM FESTIVAL (tema alpinism):
Centrul cultural Aurel Stroe
Brașov
Teatrul Dramatic
Piața Sfatului
Muzeul Județean de Istorie
Invitatul special al ediției 2017 este Italia, o țară în care an de an se organizează festivaluri montane, cum ar fi Trento Film Festival – „cel mai vechi festival internațional de film dedicat muntelui, aventurii și explorării”, conform organizatorilor. De asemenea, apliniști renumiți, precum Walter Bonatti (1930-2011), Lino Lacedelli (1925-2009), Achille Compagnoni (1914-2009), Riccardo Cassin (1909-2009), Reinhold Messner, Mauro Corona, Simone Moro sau Cesare Maestri, își au originile în Italia.
Printre prietenii festivalului se numără Cornel (Coco) Galescu – alpinist, Toma Coconea – ultramaratonist, Cristian Lascu – speolog, Vintilă Mihailescu – antropolog, Andi Moisescu – jurnalist, Horia Colibășanu – alpinist, Zsolt Torok – alpinist, Ionuț Zincă – alergator de skyrunning.
Pentru mai multe detalii legate de ediția a II-a Alpin Film Festival accesați site-ul oficial www.alpinfilmfestival.ro sau pagina de Facebook www.facebook.com/alpinfilmfestival.
Parteneri media: Merg.În | National Geographic Channel | Kiss FM | Gazeta Sporturilor | Zile și Nopți | TVR | HotNews | Transilvania Expres | Munții Noștri