Vă plac filmele? Da? Ei bine, sunteți așteptați timp de 6 zile, în Piața Sfatului din Brașov, pentru a vă putea bucura de seri de vară cu cinema. Veniți împreună cu familia sau prietenii: filmele sunt bune și intrarea e liberă. Evenimentul se desfășoară din data de 28 iulie până în 2 august, în fiecare seară de la orele 21.00.
Piața Sfatului se va transforma pentru dumneavoastră, într-un cinematograf în aer liber, cu cel mai mare ecran gonflabil din România (de 120 metri) și cu un proiector de 17000 de lumeni, care are puterea de a reinventa imaginația. Caravana Metropolis (așa se numește evenimentul) urmărește facilitarea accesului public la film, mai ales în zonele unde nu există cinematografe, dar și diversificarea ofertei de film, prin prezentarea unor producții de cea mai întaltă calitate artistică, dar care nu se bucură de o atenție deosebită în sistemul tradițional de distribuție.
Proiectul este sprijinit financiar de Primăria Brașov, astfel „caravana filmelor!”, făcând parte din seria de proiecte culturale susținute de municipalitate prin linie de finanțare. Este un eveniment ce se desfășoară într-un spațiu mai puțin obișnuit, dar care are succes și scoate lumea la aer.
Astfel de marți până duminică vă așteaptă următoarele filme:
· marți 28.07 - ,,Două zile, o noapte”, regia: Luc Dardenne, Jean-Pierre Dardenne
· miercuri 29.07 - ,,De ce eu?”, regia: Tudor Giurgiu
· joi 30.07 - ,,Force Majore”, regia: Ruben Ostlund
· vineri 31.07 - ,,Salonul lui Jimmy”, regia: Ken Loach;
· sâmbătă 01.08 - ,,Teoria întregului”, regia: James March
· duminică 02.08 - ,,O duminică frumoasă”, regia: Nicole Garcia
Vizionare plăcută!