„Sunt o persoană care nu spune niciodată nu pot”

A fi bun e satisfăcător, îţi dă un sentiment de oarecare împlinire să ştii că te afli printre cei care sunt capabili de performanţă, însă a fi cel mai bun este ca o răsplată pentru toate eforturile depuse, este stadiul cel mai înalt pe care îl poţi atinge şi care mie, personal, mi-a oferit o stare extatică pentru câteva momente, dar apoi a fost înlocuită de o linişte sufletească şi un pic de mândrie lăutrică la gândul că am reuşit ce mi-am propus. Faptul că am atins pragul cel mai de sus posibil nu mi se configurează neapărat ca o limitare, ci mai degrabă ca o evoluţie maximă pe care trebuie să o menţin şi acest lucru de multe ori nu este extrem de facil de făcut, nu?

Într-adevăr, am fost felicitată sincer de toţi cunoscuţii, iar presa m-a luat „pe sus” cu telefoane, întrebări şi interviuri şi am fost pusă într-o situaţie inedită. Iniţial am fost un pic timidă, chiar aveam emoţii în momentul în care răspundeam reporterilor. Faptul că am fost adusă în atenţia oamenilor în zilele acelea şi cu precădere în ziua afişării rezultatelor a fost cea mai plăcută supriză şi mi s-a confirmat faptul că performanţa încă mai contează şi că i se acordă atenţia cuvenită.

Sistemul educaţional românesc are lacunele lui, însă cu siguranţă nu este ineficient - dovadă sunt olimpicii, elevii de 10 la examene şi mulţi alţii care fac performanţă în domenii vaste. În opinia mea, unicitatea în ipostaza de elev de 10 la bacalaureat la nivel judeţean nu vine neapărat pe fondul unei şcoli româneşti pentru care se impun îmbunătăţiri, ci poate şi dintr-un dezinteres al multor elevi care consideră că examenul maturităţii are o importanţă neglijabilă sau care se mulţumesc doar cu nota de trecere. Cred că ar trebui lucrat un pic la mentalitate mai întâi şi abia apoi să se arunce cu piatra în sistemul de învăţământ.

Determinarea şi ambiţia joacă un rol important în atingerea performanţei, dar mai ales conştientizarea faptului că oricine este capabil să fie cel mai bun, fără limite, fără o gândire negativă. Repetă-ţi în minte de cel puţin două-trei ori pe zi că eşti de 10, că poţi fi cel mai bun, munceşte temeinic şi dedică-te scopului tău şi te asigur că este imposibil să nu ieşi învingător. Învăţatul pe coate nu e cheia succesului, este aproape inutil dacă nu îi vine în întâmpinare o gândire pozitivă. Eu am adoptat acest stil şi am reuşit.

Scopul meu la acest examen a fost să obţin o notă cât mai mare, maximă chiar, având în vedere opţiunea mea pentru facultate şi faptul că este o bucată de hârtie care te va „urmări” toată viaţa şi despre care vrei să le vorbeşti urmaşilor cu mândrie şi nostalgie. În niciun caz nu am urmărit să surclasez vreun colegiu, aşa a fost să fie, o uniristă mai bună decât şaguniştii. Am primit laude din partea unor absolvenţi de Unirea care se aflau printre reporterii care m-au intervievat şi erau nespus de bucuroşi de reuşita mea şi implicit a colegiului; tind să cred că orgoliul de unirist le-a fost oarecum măgulit la aflarea veştii.

Mulţumesc pentru complimente. Într-adevăr, multe persoane mă găsesc intimidantă, dar până la urmă trebuie plătit un preţ pentru orice ca totul să coexiste în echilibru. Bărbaţii se simt ameninţaţi de femeile puternice, înzestrate cu calităţi, lupta pentru supremaţia dintre sexe se dă în mod tacit şi totuşi evident, dar acest lucru nu mă demoralizează. Dacă va apărea în viaţa mea cineva care să mă aprecieze pentru ceea ce sunt şi fac şi care să ţină pasul cu ritmul meu, este binevenit, dacă nu, nu se sfârşeşte lumea, înseamnă că nu a fost să fie. Soarta va decide.

Frumos spus, opţiune exotică, mă duce cu gândul la o vacanţă, de ce nu poate chiar în China? Alegerea pe care am făcut-o se datorează faptului că sunt o fire care suferă enorm când ceea ce face nu îi mai suscită interesul sau o plictiseşte şi de aceea am ales ceva provocator şi de perspectivă. O persoană care atinge performanţa nu e deloc predictibilă, ci din contră, trebuie să fie capabilă să se adapteze situaţiei, să fie inventivă şi să-şi pună creativitatea la contribuţie.

Prefer să ţin „sub cheie” înclinaţiile artistice din niciun alt motiv în afară de faptul că o carieră artistică nu-mi garantează în totalitate o stabilitate materială. Nu sunt materialistă de fel, însă, aspectul pecuniar al unui job nu este de ignorat. Voi continua să cânt pentru că este unul din lucrurile care mă fac să zâmbesc şi să fiu fericită. De asemenea, trupa DELTANTRACT a fost minunată, iar cel mai recent moment, recitarea poeziilor volumului „Nervi”, la care am participat, a fost un succes recunoscut şi a adus noutate în faţa spectatorilor.

Creaţia literară nu va fi neglijată, recent nu am avut timp să îmi aştern gândurile pe hârtie, poate din cauza examenului sau a unei secătuiri de moment a inspiraţiei, însă odată ce îmi voi începe viaţa de studentă voi relua activitatea literară creativă cu forţe proaspete, mai ales că, după cum ai şi menţionat, intră în profilul facultăţii mele. Ceea ce îmi propun în viitor este să public un volum de proză sau poezie cu substrat, din care fiecare cititor să preia ceva sau să se regăsească cel puţin într-un rând, două. Succesul ca autor este pentru mine echivalent cu evidenta capacitate a acestuia de a empatiza cu trăirile, gusturile şi filosofia de viaţă a cititorilor operei sale.

A fi bună în mai multe direcţii nu mă incomodează chiar deloc, ci din contră, sunt conştientă că nu-mi este permis să mă irosesc şi fac tot posibilul să obţin cât mai multe reuşite. Şi aici vine partea interesantă: sunt de părere că un om se dovedeşte a fi cu adevărat valoros în momentul în care, în urma unei reuşite de proporţii, se menţine modest şi discret. A începe să-i sfidezi pe cei din jurul tău este o dovadă de mândrie exacerbată şi de orgoliu dus la extrem. M-am educat în acest sens să fiu cât se poate de temperată şi pot să mă laud într-o mică măsură spunând că nu cu foarte mare efort deoarece am luat în considerare ceea ce m-a învăţat viaţa în scurta periadă de 18 ani: în momentul în care intervenea o reuşită aveam tendinţa să mă bucur excesiv, iar răspunsul a ceea ce provocam prin reacţia mea era de semn contrar, ceva rău se întâmpla şi îmi strica dispoziţia, aşa că, în timp, mi-am dat seama că excesele nu au decât urmări nefaste şi am încetat să exagerez cu reacţiile, trăirile, sentimentele, într-un fel m-am echilibrat, ceea ce mi-a adus numai de câştigat. Continuând în maniera aceasta, este foarte puţin probabil să întrec măsura sau să mă las purtată de val.

Sunt un izvor nesecat de ambiţie şi cred că asta moştenesc din familie, de la mama mai precis. Faptul că am crescut mai ales cu mama şi bunicii din partea mamei e relevant deoarece au fost persoanele care m-au susţinut şi învăţat tot ceea ce ştiu şi într-o mare măsură le datorez felul meu de a fi şi de a gândi de astăzi. Le mulţumesc tuturor, mamei, tatălui meu, bunicilor şi îi iubesc enorm.

10 ani... acum par enorm de îndepărtaţi, însă vor trece nesimţitor de repede, sunt sigură de asta, căci aşa ziceam şi acum ceva vreme de cât de departe este facultatea şi iată-mă acum în pragul studenţiei! E o perioadă numai bună de a mă realiza, de a experimenta lucruri noi, de a evolua, de a întemeia o familie şi de a lăsa uşor-uşor ceva în urma mea. Am încetat de ceva vreme să-mi mai propun ţinte fixe pentru viitor pentru că intervin dezamăgiri năucitoare în cazul în care nu se realizează, nu neapărat din vina celui implicat, căci poate acel cineva şi-a dat toată silinţa, însă ceva a împiedicat reuşita, ceva ce nu se poate controla. Acum, prefer să iau totul aşa cum mi se aşterne, să nu forţez lucrurile şi să las viaţa să mă surprindă. Să nu se înţeleagă greşit, nu plutesc în derivă, bineînţeles că am idee despre ce poate însemna viitorul meu, însă sunt foarte multe oportunităţi de care aş putea profita şi sunt o persoană care nu spune niciodată „nu pot”, ceea ce face destul de greu de luat o decizie într-o direcţie anume. Oricum, indiferent de ceea ce voi hotârî , voi face totul cu plăcere, dedicare şi cu zâmbetul pe buze, aşa cum îmi stă în fire să fac lucrurile zi de zi.