X
Ultimele articole

„Sunt o persoană care nu spune niciodată nu pot”

17 Aug 2015 | scris de Laurentiu Ciprian Tudor
  • „Sunt o persoană care nu spune niciodată nu pot”

4,95 rating / 21 voturi
Review Merg.In
Maria Luiza Steinesz este o premiantă. Are 18 ani și a fost singurul licean care a luat nota 10 la bacalaureat în județul Brașov, anul acesta. A făcut teatru, cântă și scrie poezie. De curând a intrat la facultate la profilul chineză-română. Un interviu despre performanță, polivalență, ambiție și vise.
 
Luiza, cum te simți atunci când ești cel mai bun? Pe undeva prin catalogul stărilor unui premiant, a unui învingător, nu este și teama unei limitări?
A fi bun e satisfăcător, îţi dă un sentiment de oarecare împlinire să ştii că te afli printre cei care sunt capabili de performanţă, însă a fi cel mai bun este ca o răsplată pentru toate eforturile depuse, este stadiul cel mai înalt pe care îl poţi atinge şi care mie, personal, mi-a oferit o stare extatică pentru câteva momente, dar apoi a fost înlocuită de o linişte sufletească şi un pic de mândrie lăutrică la gândul că am reuşit ce mi-am propus. Faptul că am atins pragul cel mai de sus posibil nu mi se configurează neapărat ca o limitare, ci mai degrabă ca o evoluţie maximă pe care trebuie să o menţin şi acest lucru de multe ori nu este extrem de facil de făcut, nu?

Ai fost, după primirea rezultatelor la bacalaureat, asediată de presă, de tot felul de oameni; cum ai primit toate astea? Cum e să fii dintr-o dată notorie?
Într-adevăr, am fost felicitată sincer de toţi cunoscuţii, iar presa m-a luat „pe sus” cu telefoane, întrebări şi interviuri şi am fost pusă într-o situaţie inedită. Iniţial am fost un pic timidă, chiar aveam emoţii în momentul în care răspundeam reporterilor. Faptul că am fost adusă în atenţia oamenilor în zilele acelea şi cu precădere în ziua afişării rezultatelor a fost cea mai plăcută supriză şi mi s-a confirmat faptul că performanţa încă mai contează şi că i se acordă atenţia cuvenită.

Până la urmă tu ți-ai făcut datoria, ai muncit și ai câștigat, dar, în fapt, situația ta de unic elev de zece, nu ascunde un sistem educațional neperformant? O calitate a școlii românești (de azi) discutabilă?
Sistemul educaţional românesc are lacunele lui, însă cu siguranţă nu este ineficient - dovadă sunt olimpicii, elevii de 10 la examene şi mulţi alţii care fac performanţă în domenii vaste. În opinia mea, unicitatea în ipostaza de elev de 10 la bacalaureat la nivel judeţean nu vine neapărat pe fondul unei şcoli româneşti pentru care se impun îmbunătăţiri, ci poate şi dintr-un dezinteres al multor elevi care consideră că examenul maturităţii are o importanţă neglijabilă sau care se mulţumesc doar cu nota de trecere. Cred că ar trebui lucrat un pic la mentalitate mai întâi şi abia apoi să se arunce cu piatra în sistemul de învăţământ.

Dincolo de inteligență și de muncă, ce alte valori, ce alte secrete, au condus la performanța ta?
Determinarea şi ambiţia joacă un rol important în atingerea performanţei, dar mai ales conştientizarea faptului că oricine este capabil să fie cel mai bun, fără limite, fără o gândire negativă. Repetă-ţi în minte de cel puţin două-trei ori pe zi că eşti de 10, că poţi fi cel mai bun, munceşte temeinic şi dedică-te scopului tău şi te asigur că este imposibil să nu ieşi învingător. Învăţatul pe coate nu e cheia succesului, este aproape inutil dacă nu îi vine în întâmpinare o gândire pozitivă. Eu am adoptat acest stil şi am reuşit.

Reușita ta a mai însemnat și altceva: a adus atingere mitului șagunist al excelenței; ai primit laude și cu privire la acest lucru (un unirist care i-a surclasat pe șaguniști)?
Scopul meu la acest examen a fost să obţin o notă cât mai mare, maximă chiar, având în vedere opţiunea mea pentru facultate şi faptul că este o bucată de hârtie care te va „urmări” toată viaţa şi despre care vrei să le vorbeşti urmaşilor cu mândrie şi nostalgie. În niciun caz nu am urmărit să surclasez vreun colegiu, aşa a fost să fie, o uniristă mai bună decât şaguniştii. Am primit laude din partea unor absolvenţi de Unirea care se aflau printre reporterii care m-au intervievat şi erau nespus de bucuroşi de reuşita mea şi implicit a colegiului; tind să cred că orgoliul de unirist le-a fost oarecum măgulit la aflarea veştii.

Luiza, e greu să fii și frumoasă și deșteaptă? Nu te temi că aceste calități majore augmentate de fondul de maturitate și siguranță de sine (care se simte la tine) vor inhiba pe mai toți bărbații care se vor încumeta să te curteze?
Mulţumesc pentru complimente. Într-adevăr, multe persoane mă găsesc intimidantă, dar până la urmă trebuie plătit un preţ pentru orice ca totul să coexiste în echilibru. Bărbaţii se simt ameninţaţi de femeile puternice, înzestrate cu calităţi, lupta pentru supremaţia dintre sexe se dă în mod tacit şi totuşi evident, dar acest lucru nu mă demoralizează. Dacă va apărea în viaţa mea cineva care să mă aprecieze pentru ceea ce sunt şi fac şi care să ţină pasul cu ritmul meu, este binevenit, dacă nu, nu se sfârşeşte lumea, înseamnă că nu a fost să fie. Soarta va decide.

Acum ești studentă la chineză-română (proaspăt intrată), te întreb: opțiunea asta exotică nu e și un gest de nonconformism? Nu e și o încercare de a arăta că un premiant e mai mult decât o persoană predictibilă, cuminte, mereu măsurată?
Frumos spus, opţiune exotică, mă duce cu gândul la o vacanţă, de ce nu poate chiar în China? Alegerea pe care am făcut-o se datorează faptului că sunt o fire care suferă enorm când ceea ce face nu îi mai suscită interesul sau o plictiseşte şi de aceea am ales ceva provocator şi de perspectivă. O persoană care atinge performanţa nu e deloc predictibilă, ci din contră, trebuie să fie capabilă să se adapteze situaţiei, să fie inventivă şi să-şi pună creativitatea la contribuţie.

Ai făcut parte în liceu din trupa de teatru DELTANTRACT a Colegiului Național Unirea Brașov, cum de nu ai mers spre o carieră artistică, mai ales că ești și o solistă înzestrată (ai participat în acestă calitate la spectacole, lansări de carte etc.)? Vei părăsi înclinațiile tale artistice?
Prefer să ţin „sub cheie” înclinaţiile artistice din niciun alt motiv în afară de faptul că o carieră artistică nu-mi garantează în totalitate o stabilitate materială. Nu sunt materialistă de fel, însă, aspectul pecuniar al unui job nu este de ignorat. Voi continua să cânt pentru că este unul din lucrurile care mă fac să zâmbesc şi să fiu fericită. De asemenea, trupa DELTANTRACT a fost minunată, iar cel mai recent moment, recitarea poeziilor volumului „Nervi”, la care am participat, a fost un succes recunoscut şi a adus noutate în faţa spectatorilor.

Cu poezia ce vei face? Vei mai scrie (să nu uităm că ai și acest talent și că ai câștigat un concurs literar)? Până la urmă această preocupare ar intra și în profilul facultății tale.
Creaţia literară nu va fi neglijată, recent nu am avut timp să îmi aştern gândurile pe hârtie, poate din cauza examenului sau a unei secătuiri de moment a inspiraţiei, însă odată ce îmi voi începe viaţa de studentă voi relua activitatea literară creativă cu forţe proaspete, mai ales că, după cum ai şi menţionat, intră în profilul facultăţii mele. Ceea ce îmi propun în viitor este să public un volum de proză sau poezie cu substrat, din care fiecare cititor să preia ceva sau să se regăsească cel puţin într-un rând, două. Succesul ca autor este pentru mine echivalent cu evidenta capacitate a acestuia de a empatiza cu trăirile, gusturile şi filosofia de viaţă a cititorilor operei sale.

Luiza, revin cu o întrebare, de data asta mai explicit: polivalența asta, situarea superioară a înzestrărilor tale, reușitele, faptul că ești o mare promisiune, nu te incomodează? După cât arăți pare că nu ai această teroare, dar sunt sigur că știi că toate acestea pot fi foarte aproape de ratare (un ins mediocru nu se poate rata) - aroganța, suficiența, aburii de alcool ai succesului ș.a.m.d. sunt tot atâtea pericole care te pasc. Ce măsuri ai luat sau vei lua pentru ați apăra această nouă vulnerabilitate? Acest călcâi al lui Ahile?    
A fi bună în mai multe direcţii nu mă incomodează chiar deloc, ci din contră, sunt conştientă că nu-mi este permis să mă irosesc şi fac tot posibilul să obţin cât mai multe reuşite. Şi aici vine partea interesantă: sunt de părere că un om se dovedeşte a fi cu adevărat valoros în momentul în care, în urma unei reuşite de proporţii, se menţine modest şi discret. A începe să-i sfidezi pe cei din jurul tău este o dovadă de mândrie exacerbată şi de orgoliu dus la extrem. M-am educat în acest sens să fiu cât se poate de temperată şi pot să mă laud într-o mică măsură spunând că nu cu foarte mare efort deoarece am luat în considerare ceea ce m-a învăţat viaţa în scurta periadă de 18 ani: în momentul în care intervenea o reuşită aveam tendinţa să mă bucur excesiv, iar răspunsul a ceea ce provocam prin reacţia mea era de semn contrar, ceva rău se întâmpla şi îmi strica dispoziţia, aşa că, în timp, mi-am dat seama că excesele nu au decât urmări nefaste şi am încetat să exagerez cu reacţiile, trăirile, sentimentele, într-un fel m-am echilibrat, ceea ce mi-a adus numai de câştigat. Continuând în maniera aceasta, este foarte puţin probabil să întrec măsura sau să mă las purtată de val.

Luiza, de unde îți vine ambiția? Are legătură cu istoria familiei tale (de la trei ani ai crescut cu mama etc.)?
Sunt un izvor nesecat de ambiţie şi cred că asta moştenesc din familie, de la mama mai precis. Faptul că am crescut mai ales cu mama şi bunicii din partea mamei e relevant deoarece au fost persoanele care m-au susţinut şi învăţat tot ceea ce ştiu şi într-o mare măsură le datorez felul meu de a fi şi de a gândi de astăzi. Le mulţumesc tuturor, mamei, tatălui meu, bunicilor şi îi iubesc enorm.

Ce vise imediate și pe termen lung ai? Cine și cum va fi Maria Luiza peste 10 ani?  
10 ani... acum par enorm de îndepărtaţi, însă vor trece nesimţitor de repede, sunt sigură de asta, căci aşa ziceam şi acum ceva vreme de cât de departe este facultatea şi iată-mă acum în pragul studenţiei! E o perioadă numai bună de a mă realiza, de a experimenta lucruri noi, de a evolua, de a întemeia o familie şi de a lăsa uşor-uşor ceva în urma mea. Am încetat de ceva vreme să-mi mai propun ţinte fixe pentru viitor pentru că intervin dezamăgiri năucitoare în cazul în care nu se realizează, nu neapărat din vina celui implicat, căci poate acel cineva şi-a dat toată silinţa, însă ceva a împiedicat reuşita, ceva ce nu se poate controla. Acum, prefer să iau totul aşa cum mi se aşterne, să nu forţez lucrurile şi să las viaţa să mă surprindă. Să nu se înţeleagă greşit, nu plutesc în derivă, bineînţeles că am idee despre ce poate însemna viitorul meu, însă sunt foarte multe oportunităţi de care aş putea profita şi sunt o persoană care nu spune niciodată „nu pot”, ceea ce face destul de greu de luat o decizie într-o direcţie anume. Oricum, indiferent de ceea ce voi hotârî , voi face totul cu plăcere, dedicare şi cu zâmbetul pe buze, aşa cum îmi stă în fire să fac lucrurile zi de zi.
 
 
  
Cuvinte cheie:   Maria Luiza Steinesz
Comentarii