Acesta s-a organizat cu sprijinul mai multor instituţii importante din oraş, printre care : Consiliul Judeţean Braşov, Centrul Cultural Reduta, Muzeul Casa Mureşenilor, Asociaţia Cavalerii Cetăţilor Bârsei şi Opera Braşov.
Anul acesta a avut loc cea de-a două ediţie a acestui festival, unde au fost aşteptaţi sute de braşoveni şi turişti. Organizatorii acestui eveniment au avut ca şi obiectiv principal promovarea culturii europene prin intermediul dansurilor contemporane şi istorice.
Astfel, în prima zi a festivalului, vizitatorii s-au putut bucura de o impresionantă paradă de costume, care s-a desfăşurat pe străzile din centrul oraşului, un recital al unei formaţii de muzică instrumentală din Bucureşti, au putut vedea dansul de societate Romana al ansamblului Măgura din Codlea, o serie de demonstraţii de dansuri istorice cu trupe de animatori şi nu în ultimul rând, au avut posibilitatea de a participa la un atelier interactiv de dans istoric.
Incredibila paradă a avut loc pe următorul traseu : Modarom, Primărie, Parcul Central Nicolae Titulescu, Strada Republicii și Piața Sfatului. Toate costumele folosite pentru aceasta, au fost luate de la Muzeul Casa Mureșenilor și de la Opera din Brașov.
În cea de-a două zi, participanţii festivalului au putut lua parte din nou la un atelier interactiv de dans contemporan și au avut ocazia de a asista la două impresionante spectacole de dans contemporan la Centrul Cultural Reduta. Festivalul Romana a fost plin de voie bună și a reușit să îi poarte pe toți participanții într-o minunată lume a istoriei.
Vizitatorii ce au reușit să ajungă la acest eveniment s-au declarat extrem de încântați de organizare și de inițiativa celor din orașul Brașov, aceștia având minuntata oportunitate de a asista la câteva spectacole unice. Nu în ultimul rând, aceștia au putut să rămână și cu câteva amintiri frumoase, printre care și fotografii cu animatorii și dansatorii din cadrul festivalului Romana.
Organizatorii evenimentului au făcut eforturi impresionante pentru ca prin acesta să fie susținut proiectul Brașov-Capitala Europeană a Culturii în anul 2021.
ROMANA este un dans de societate istoric, dansat prima dată în public la balul de înființare a Reuniunii Femeilor Române, la 12 februarie 1901, cu ocazia festivităților jubiliare ale reuniunii.
Pașii de dans au fost creați de Iacob Mureșianu (1812-1887), profesor, redactor al primului ziar românesc din Transilvania, Gazeta Transilvaniei, academician și talentat muzician și dansator, preocupat de tot ce ar fi putut aduce neamul românesc în rândul elitelor internaționale. Locuința sa era locul de întâlnire a intelectualilor din Brașov, aceștia considerând că un dans de salon românesc ar putea demonstra „Nemților... că și Românii progresează în civilizație”.
Astfel a fost compus dansul de salon denumit salt național, prezentat la un picnic pe 22 ianuarie 1850.
Numele de ROMANA reprezintă acronimul figurilor ce compun acest dans.
Rosa, care reproduce jocul Ardeleana
Octavia, care ilustrează o Hațegană
Mureșana, bazată pe jocul din Banat Pe picior
Augusta, care înfățișează o Învârtită
Nimfa
Amata
Timp de 40 de ani acest dans a fost prezentat la balurile românești.
Muzeul „Casa Mureșenilor” a derulat mai multe proiecte având ca obiectiv deprinderea dansului ROMANA, prin desfășurarea unor cursuri interactive pentru elevii liceelor brașovene, iar începând din anul 2008, la acest muzeu se defășoară cursuri de învățare a ROMANEI, în fiecare vară.