Duminică, 30 August 2015, începând cu ora 10:00, pe Platoul Inima Reginei, în Bran, e rost de petrecere, de chef, de degustări, de cântec. Toate astea, la care se adaugă umbra pădurii și imaginea castelului, sunt cuprinse în evenimentul numit „Sarea’n bucate”. Acesta e parte din proiectului intitulat „Identitățile și experiențele comunităților – vectori ai dezvoltării economico-sociale", care își propune promovarea stilului de viață al comunităților din județul Brașov.
Vă invităm să fiți alături de noi la voie bună! Participanți:
• producători locali
• reprezentanți ai pensiunilor/ restaurantelor cu specific din zona Branului și din județul Brașov (care își vor prezenta produsele și vor face demonstrații live de gătit)
• antreprenori locali, meșteșugari
• reprezentanți ai asociațiilor și organizațiilor care promovează turismul rural din zona Bran
Pe agenda evenimentului sunt trecute:
• expoziții cu vânzare a produselor locale
• demonstrații live de gătit
• ateliere de creație populară (lemn, olărit, cusut etc.)
• muzică și dansuri populare tradiționale
Invitați (adică cei responsabili cu bucuria și cu buna dispoziție) sunt:
1. Ansamblul Folcloric Zestrea Branului
2. Ansamblul Folcloric Plaiuri Moiecene
3. Trupa Folk Hoinarii Craiului
4. Solisti vocali - Liliana Oncioiu , Andreea Jitea, Alexandra Folea, Elena Dumitru și Marian Duicu
Organizatori: RURAL ART & TRAVEL
Parteneri: PRIMARIA BRAN, CASTELUL BRAN, ANSAMBLUL FOLCLORIC ZESTREA BRANULUI, ASOCIAȚIA De la români, pentru români .