Strada Postăvarului este cea mai frumoasă din Centrul Vechi. Paralelă cu strada Republicii, principala cale comercială și de căscat gura din burg, ea oferă posibilitatea unei plimbări tihnite pe lângă case de secol XVII-XIX. Pornit pe ea nederanjat te poți așeza în visare.
Da, cu autoritatea de brașovean neaoș și cu cea de poet, zic: strada Postăvarului e de departe cea mai faină linie a orașului vechi! În primul rând e cea mai liniștită (față de sora ei, paralelă, Republicii, care deși e pietonală și ea, e sufocată de impresioniști, de snobi și de turiști – un fel de Dorobanți local!); în al doilea rând, astfel așezată, calmă și decojită de întâmplați de tot felul, îți dă minunata posibilitate a reveriei pe partitura arhitecturii ei vechi și rafinate. Poți adică să plonjezi într-un Brașov al trecutului (alegi care strat își convine!) și te poți racorda la spiritul locului și la pedagogia vieții unui alt veac. Faci un pod peste timp și rezonezi la poveștile imprimate ca niște fantome domestice pe ziduri. Un fel de periodice subtile, de energie! Strada Postăvarului, dacă o servești așa și asculți atent, îți poate spune un poem, miezul unei istorii pasionale sau îți poate fredona muzica tânguitoare a unei iubiri imposibile. Depinde de tine! Dar chiar și tăcută, ea mângăie.
Nu mă îndoiesc că acest potențial de artă a fost intuit/simțit și de cei de la Depoul de Artă Urbană (DAU), artiști entuziaști şi dedicaţi, care au adoptat această stradă și au lansat aici proiecte complexe de artă şi cultură urbană și evenimente cultural-educative. În 2008 ei lansau Proiectul FatzaDA reușind să facă câteva ediții de FatzaDA Street Fest. Acest concept, generator de evenimente, a urmărit promovarea moştenirii culturale prin încurajarea acelor iniţiative care pun în valoare patrimoniul cultural. În același timp a existat dorința de a atrage atenția asupra problemelor arhitecturale ale cetății prin intermediul artei. Așa că Festivalul, după cum îi spune și numele, a îmbinat „arta de galerie cu arta stradală, muzica cu sportul extrem, teatrul cu circul, jocurile cu simţul civic, arhitectura cu simţul practic”. Tot ei, în vara lui 2013, s-au ambiționat ca strada Postăvarului să devină Strada cea mai verde/VerdeDeverde. Așa că au supus-o pe sărmana unui proces de conversie naturală, adică au creat un spațiu cu multă verdeață, cu flori la geamuri, cu mobilă urban-eco, cu arcade din plante agățătoare, istalații florale, ghivece, jardinière, grădini miniaturale, grădini mobile ș.a.m.d. Și pentru că în decembrie, după atâta verdeață, strada se va fi simțit singură și înfrigurată, artiștii și trimbunlinzii de la DAU, în același an, au făcut și o acțiune FatzaDa Winteraction/Cealaltă iarnă, în fapt un alt mod de a fi aici și o încercare de a da unei bătrâne străzi un suflu-suflet nou. Ceva sinonim cu a bucura un bunic deschis și matusalemic. Păcat însă că tonul dat de ei nu a trimis și alți nepoți la vizită!
Ceva ocupare a mai fost, totuși, dar nu de o așa inventivitate: în 19 mai 2012, într-o sâmbătă, strada Postăvarului a fost transformată în spaţiu de joacă pentru cei mici, în cadrul proiectului BAMBINI al Agenţiei pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului Braşov, iar în 3-4 august 2013, HOSPICE Casa Speranței a organizat un festival culinar inedit (restaurante din Brașov și-au mutat bucătăriile în stradă și i-au îmbiat pe trecători cu bucate din toată lumea. Au fost mâncăruri delicioase, lecții de gătit, demonstrații culinare și degustări de vin). Dar cam atât.
Să revenim la stradă. Ea începe pe Bulevardul Eroilor (din stânga Prefecturii, cum privești spre Modarom) și urcă în sus între Colegiul Național Unirea (pe stânga) și Facultatea de Inginerie Mecanică (corpul N al Universității Transilvania, pe dreapta). Unde se termină latura celor două se termină și primul segment al străzii. Această porțiune, tăiată de strada Politehnicii, nu are nimic spectaculos, ba chiar e strâmtă și abuzată de mașini parcate. Abia după această stradă începe cu adevărat poezia, abia de acum pătrunzi în frumusețea străzii și în ruperea de nivel, spre legende. Această porțiune de vreo 200 de pași (poate) – oricum pare mereu mai lungă – este și ea întreruptă de o altă linie, oarecum asemănătoare ca duh: strada Michael Weiss. După ea urmează o a treia bucată, de o intensitate mai potolită, care se oprește în strada Diaconu Coresi. Trei porțiuni, trei tipuri de tușă, trei feluri de liniște.
Numele străzii
Nu știu de unde vine numele de acum (care este și el destul de vechi). Nu știu cum a fost ales, dar cred că ar putea avea legătură cu două lucruri: în primul rând cu breasla postăvarilor din Brașovul vechi, destul de importantă și bogată de vreme ce în anul 1640 preia de la aurari, spre apărare, bastionul situat în colțul nord-estic al cetății Brașovului (este turnul de deasupra Magazinului Star, acolo unde începe aleea de promenadă de sub Tâmpa); apoi ar putea trimite la Masivul Postăvarul, ce aparține de Carpații de Curbură, grupa sudică a Carpaților Orientali. Să nu uităm că cel mai înalt pisc al său este vârful cu același nume, Vârful Postăvarul, cu înălțimea de 1799 m. Probabil că numele breslei e și cel care a dat numele muntelui.
În aceeași ordine de idei putem presupune că această stradă (evident, nu în forma de astăzi), fiind centrală, ar avea vârsta orașului și astfel ar data încă din secolul XIII, dar cu toate astea nu îi știm toate numele. Abia în 1890 s-au montat tăbliţe cu denumirile străzilor în trei limbi: sus ungureşte, la mijloc nemţeşte, iar jos româneşte (în acelaşi an s-a introdus şi numerotarea caselor). Astfel, în funcție de cum a arătat istoria, strada s-a numit fie strada Spitalului (pentru că la intersecția cu strada Politehnicii în spre Hotel Coroana era un spital), fie strada Brătianu, fie strada Molotov. De menționat și că, deși centrală, până în 1975, strada nu a avut pavaj ci carosabilul era din macadam (pietriș). Atunci a primit primul pavaj din piatră cubică.
Vocația culturală
Strada Postăvarului nu a fost mereu la fel de frumoasă. Fotografiile din anii 20 ne arată o stradă pe care circulă mașini, deloc liniștită. De altfel, și până în 2006, când, mai aproape de noi, începe reabilitarea ei, avem tot o stradă cu trotuar pe-o parte și pe alta, asfaltată, strâmtă, pe care stau leneșe și aglomerate mașinile celor care au venit în centru. O stradă parcă părăsită, gri, o stradă dormitor, fără nici o vocație. Totul se schimbă în august 2010 când reabilitarea se încheie și strada intră de-a dreptul în metaforă.
În fine, cred că, în acest prezent, strada noastră își trăiește timpul ei cel mai frumos. E nesufocată de terase și comerț (are câteva cafenele, un restaurant, o galerie de artă, câteva firme – toate mici și discrete), e spațioasă, deschisă, plină de soare și are un bun aer de margine. Ca o stradă paranteză, o stradă spectator. E limpede că acestă stradă are vocație culturală, că e loc minunat de evenimente rafinate și vii. E limpede că acestă stradă trebuie dată la școală, la artă!
