Alexandra-Maria Enache este artist instrumentist (violoncel) la Filarmonica Brașov. Este membră în alte trei cvartete („Kronstadt Quartet”, „Quartetto Brassovia”, „4Tune Quartet”) și în orchestra de cameră „Kamerata Kronstadt”. Are 33 de ani și iubește ceea ce face. Deși s-a născut în București, aici și-a făcut facultatea și aici și-a găsit dragostea. De 14 ani este brașoveancă. Vorbim cu ea despre muzică, despre pasiune și despre Brașov.
Alexandra, când te-ai îndrăgostit de violoncel? Cât a fost o relație „aranjată” (prima profesoară ți-a fost mama ta) și cât una liber consimțită, aleasă?
M-am ȋndrăgostit de violoncel de foarte mică. Țin minte și acum, cum, pe la 4-5 ani o „spionam” pe mama atunci cȃnd studia și cum ȋncercam să o imit cu o lingură de lemn și o chitară….văzȃnd că această curiozitate a persistat pȃnă la vȃrsta la care aveam toate datele fizice pentru a putea cȃnta la violoncel (prin clasa a III-a), mama mi-a „aranjat” relația cu violoncelul, dȃndu-mi primele noțiuni….lucru pentru care ȋi voi fi recunoscătoare toată viața!
Odată pecetluită relația, se poate „divorța” de violoncel?
Cȃnd am ajuns la vȃrsta ȋntrebărilor „existențiale”, ȋn adolesceță, am vrut să „divorțez” de muzică pentru că eram curioasă să experimentez senzația de a avea opțiuni, așa cum aveau prietenii mei care nu făceau muzică (la ce liceu dai? ce facultate vrei să faci? ce vrei să te faci cȃnd vei fi mare? etc.). După o scurtă perioadă de „rătăcire” mi-am dat seama că nu pot renunța la ceva ce este parte constitutivă din mine…cred că, ȋn cazul meu, legătura este pe viață!
Ai făcut toate școlile muzicale la București, cum de ai ales pentru facultate Brașovul? În general toată lumea face drumul invers …
Maestrul Aurel Niculescu, profesorul cu care mi-am dorit să studiez, avea clasă de violoncel și la București și la Brașov, așa că am ales Brașovul, avȃnd posibilitatea de a trăi studenția din plin, stȃnd la cămin și rupȃnd „cordonul ombilical” cu părinții. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o și le mulțumesc alor mei că mi-au acordat ȋncredere și libertatea de a avea această opțiune. Brașovul m-a format ca om independent și m-a ȋnvățat să stau pe picioarele mele!
Deși ești angajată a Filarmonicii Brașov (din 2006), mai ești parte în niște proiecte muzicale interesante: trei cvartete („Kronstadt Quartet” din 2006, „Quartetto Brassovia” din 2009 și „4Tune Quartet” din 2014). Alegerea acestei formule de patru este doar din pragmatism sau are și alte motive?
Încă de la primele ore de orchestră din școală mi-am dat seama că asta vreau să fac: să fiu parte dintr-o orchestră, să construiesc ȋmpreună cu alți muzicieni dimensiuni, culori, lumi prin sunete. Faptul că fac parte din orchestra Filarmonicii Brașov și, mai nou, din tȃnăra orchestră de cameră Kamerata Kronstadt, mă fac un om privilegiat…mă trezesc dimineața și merg să fac ceea ce mi-am dorit și am visat. Cvartetul de coarde, muzica de cameră, ȋn general…este aceeași lume sonoră, dar la un nivel mult mai intim, mai interiorizat, mai personal, ȋntr-un altfel de echilibru, stabilit ȋn primul rȃnd de relația sufletească dintre patru oameni, alături de care este mult mai ușor să abordezi mai multe direcții: cu Kronstadt Quartet interpretăm muzică clasică și café – concert, cu Quartetto Brassovia – baroc, cu 4Tune Quartet – rock. „Pragmatismul” este un cuvȃnt care nu ȋși găsește locul ȋn acest context!
„Quartetto Brassovia” este o formație care ȋși dedică, cu succes, activitatea muzicii baroce. Să înțeleg că acest curent muzical îți este predilect sau te regăsești în alte timpuri ale muzicii?
Quartetto Brassovia a plecat de la curiozitatea de a descoperi muzica veche pe care am ajuns să o ȋndrăgim. Am descoperit ȋn muzica barocă un univers fascinant și complex, cu un colorit fantastic, de la trăirile calme și simple, pȃnă la tumultul vieții contemporane. Indiferent de vechime, este o muzică prezentă și vie. Atȃta timp cȃt muzica trăiește, ca muzician te regăsești și te redescoperi ȋn permanență ȋn orice stil și epocă.
Anul trecut ai înființat împreună cu trei prietene trupa „4Tune Quartet” care interpretează cover-uri rock. Cât poate fi rockul o opțiune muzicală serioasă? Sau este pentru voi doar expresia unei fronde, a unui nonconformism vitalizant?
Suntem patru prietene, patru muzicieni, patru colege de Filarmonică care, definite de coordonatele muzicii clasice, dar iubind și rockul, am vrut să descoperim noi sonorități din curiozitate și nu din frondă! Energia și adrenalina ce pleacă din muzica asta dezvoltă o altfel de legătură cu publicul, o altfel de libertate vibrantă de relaționare, iar atȃta timp cȃt ești implicat cu seriozitate ȋn ceea ce faci, stă ȋn picioare oricȃnd.
În discuția prealabilă acestui interviu mi-ai spus la un moment dat un lucru foarte interesant: „cred că instrumentele suferă mai mult decât oamenii”. Te rog să explici și să dezvolți.
Instrumentele muzicale, cele de bună calitate mai cu seamă (de care noi, ȋn Romȃnia ducem destul de mare lipsă, din păcate), sunt niște comori tăcute, sensibile și receptive la orice factor extern (temperatură, umiditate, calitatea umană și profesională a celui ce le mȃnuiește) și care, mai mult decȃt oamenii, ȋși deschid sufletele doar dacă sunt ajutate, ȋndrumate…dacă nu au parte de asta…suferă ȋn tăcere, iar dacă sunt pe mȃini care nu le ȋnțeleg, durerea lor este și mai acută.
Tot înainte de interviu mi-ai spus: „cred că e mai bine să iubești un compozitor, muzica sa, în calitate de ascultător și nu de muzician...e o dragoste mai sănătoasă, mai echilibrată...”. Te rog explică și această opinie.
Dragostea publicului față de muzică, a ascultătorului care nu este muzician este mai echilibrată și mai sănătoasă, pentru că omul ȋși alege compozitorul și muzica prin modul ȋn care rezonează spiritual cu acestea, luȃndu-și din ce ascultă ceea ce ȋl ȋmbogățește, ȋl ȋnnobilează…ca interpret, pentru a cataliza relația muzică – ascultător, trebuie să ȋncerci să acoperi ȋn profunzime, toate dimensiunile mesajului sonor…iar asta, cȃteodată, poate duce la o dragoste cu „năbădăi”, poate ajunge să te ȋnverșuneze, să te consume…
Impresia mea este că o femeie cântând la un violoncel degajă un anume erotism, că momentul interpretării pare o îmbrățișare…sunt sigur că nu sunt singurul poet cu o astfel de viziune, de aceea te întreb: ai simțit vreodată că violoncelul este viu?
Erotismul este parte constitutivă a firii umane. Cȃnd privești un interpret, acesta este ȋn fața publicului purtȃndu-și sufletul, spiritul la vedere, așa cum este el ca om…cel puțin așa ar fi ideal, așa că este firesc să transpară și o doză de erotism din multitudinea trăirilor transmise. Indiferent de instrumentul muzical pe care ȋl asculți, de fiecare dată cȃnd acesta este cȃntat este viu, trăiește (mai bine sau mai rău).
Alexandra, în opinia ta, o femeie care face muzică este mai „muzicală” decât celelalte? Este iubirea ei mai profundă, mai sofisticată, mai învăluitoare?
Femeia, prin definiție, este mai sensibilă, mai empatică…profunzimea trăirilor, intensitatea iubirii fiecăreia, diferă de la femeie la femeie. Fiecare femeie are propria „muzicalitate” emoțională.
Dacă n-ai fi fost muzician ce ai fi fost?
Faptul că sunt muzician mă definește doar ȋntr-o anumită măsură…sunt femeie, sunt soție, sunt fiică, sunt prietenă, sunt om. Nu mă văd fiind altceva, altcineva!
Cât de greu este să faci meseria asta (de vocație) în ziua de azi?
Încă din timpuri imemoriale este greu să fii artist, foarte puține sunt exemplele de artiști ȋmpliniți pe plan material. Este o luptă pe care o duci cu tine, cu societatea, cu latura pecuniară a vieții din care derivă foarte multe aspecte…dar, urmȃndu-ți vocația, ai parte de niște satisfacții sufletești care compensează și uneori depășesc lupta asta și care te determină să o iei de la capăt ȋn fiecare zi.
Te știu o iubitoare și o consumatoare de cultură; poți fi un instrumentist bun fără o bună cultură?
Cu cȃt omul este mai dornic de a se ȋmbogăți sufletește, ascultȃnd muzică, citind, bucurȃndu-și sufletul cu frumosul din artă și din jur, cu cȃt are curiozitate de a descoperi lucruri noi, setea de a cunoaște și de a se perfecționa, cu atȃt mai complexă și mai frumoasă ȋi este viața. Fără asta, suntem doar niște buni executanți ȋn ceea ce facem, indiferent de profesie sau vocație.
Te-ai născut și te-ai format într-un oraș mare și te-ai stabilit într-unul de dimensiuni medii; cât de mult îți lipsește cultural Bucureștiul? Cum este Brașovul muzical, artistic, literar dintr-o astfel de perspectivă?
București – capitala, are și va atrage ȋntotdeauna evenimente culturale de mare amploare, de toate genurile, existȃnd și o apetență mult mai mare a publicului pentru asta (raportat și la numărul de locuitori). Asta ȋmi lipsește de multe ori, pentru că nu pot ajunge de fiecare dată la evenimentele pe care ȋmi doresc să le văd/ascult. Dar și Brașovul are foarte mult de oferit pe plan cultural, are și oameni de cultură valoroși: soliști instrumentiști, soliști lirici, orchestre apreciate, actori deosebiți, are scriitorii și poeții săi, pictori, arhitecți, are tradiții minunate și locuri poate mai ȋncărcate de istorie decȃt Bucureștiul. Dacă toate acestea sunt apreciate la justa lor valoare de către cei care locuiesc ȋn Brașov, lucrurile vor fi din ce ȋn ce mai bune!
Ce șanse crezi că are Brașovul în competiția pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, în fața unor nume ca Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Bucureşti?
Cred că prezența Brașovului ȋn această competiție alături de mari centre culturale, este un privilegiu pentru locuitorii săi, privilegiul de a ajuta cultura brașoveană să se facă auzită, să renască, să ȋnflorească, să se reinventeze, să trăiască și să respire! Cu cȃt vom fi mai dornici să ȋncurajăm și să susținem, să fim parte din manifestările culturale de orice gen (artistice și educaționale), societatea are doar de cȃștigat! Mai important decȃt orice titlu este să reușim să devenim niște oameni mai bogați sufletește.
