Mii de oameni au protestat și mărșăluit în Brașov pentru o țară fără corupție și împotriva sistemului politic postdecembrist. O tragedie unește din nou România.
Am ales tăcerea zile de-a rândul, să mărșăluiesc cu cei din stradă fără să strig, doar pășind apăsat pe asfaltul rece. Pentru mine, în astfel de momente, decența și reculegerea sunt semnul unui firesc al durerii. Azi am plecat spre Piața Sfatului cu aparatul foto pentru a opri imagini cu candele arzând sau stinse și tăcute, cu pancarte, afișe, desene și semne pe care brașovenii le-au lăsat la fântâna artiziană. Fântâna, la fel ca izvorul, este simbolul vieții, al renașterii. A cincea zi de proteste a strâns 200 poate 250 de oameni față de 2500 – 3000 cum au fost în zilele anterioare. În fiecare seară s-a cântat „Deșteaptă-te române” și s-a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”.
Ce vrea strada?
Nenorocirile de după 1989 sunt puse pe seama unui sistem politic corupt și care ține țara, cu bună știință, în sărăcie. Brașovenii nu vor să fie sclavii unui sistem corupt și dezinteresat de binele poporului. Într-un fel multe dintre cererile străzii s-au regăsit și în mișcările populare din preajma alegerilor prezidențiale ale anului trecut. Flashuri de déja-vu mi-au trecut prin minte. Un lucru este cert – sunt manifestări antisistem. Dacă ar fi să sintetizez în 10 puncte (absolut aleatorii, nu ierarhice) cererile străzii ar arăta așa:
1. Coeziune socială în ceea ce privește corupția și nepăsarea politicului față de cetățeni.
2. Respectarea normelor de siguranță pentru instituțiile publice sau private, cluburi, baruri etc.
3. Orientarea guvernanților spre cetățean nu spre propriul buzunar. Investiții în infrastructură, sănătate, învățământ, cultură.
4. Diminuarea numărului de parlamentari de la 600 la 300.
5. Ridicarea imunității parlamentare și judecarea parlamentului perceput ca fiind un parlament „penal” al cărui loc este la tribunal.
6. Oameni politici care să nu aibă „schelete în dulap”, care să nu fi făcut politică înainte de 1989 și asupra cărora să nu existe suspiciuni de corupție. Într-un fel este vorba de lustrație și de punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Au fost blamați toți politicienii, indiferent de apartenență.
7. Birocrația sufocantă care îngreunează accesarea drepturilor cetățeanului.
8. Accentul pe modernizarea spitalelor, școlilor, grădinițelor, instituțiile de cultură și nu finanțarea bisericilor, catedralelor și clericului (indiferent de confesiune). România ca stat laic să nu mai finanțeze niciun lăcaș de cult. Deși s-a rostit în fiecare seară „Tatăl nostru” bisericile ca instituții și-au pierdut credibilitatea în fața oamenilor.
9. Transparență decizională a tuturor instituțiilor statului.
10. Accentul pe educație și cultură ca modalitate de salvare a României.
De ce am ieșit serile în stradă? V-ați întrebat vreodată sau ați observat cum sunt receptați și primiți soldații, polițiștii, jandarmii, pompierii, medicii, funcționarii publici în țările occidentale sau peste ocean? Sunt aplaudați și respectați pentru că se consideră că-și fac datoria față de cetățean. La noi sunt blamați, ironizați, considerați incapabili, piloși, cerșetori, întreținuți din taxele și impozitele populației. Atât timp cât un job la stat presupune intervenție politică sau cunoștințe și pile, posturi cu „dedicație”, dacă până și trimiterea soldaților în misiuni externe se face uneori (spune gura târgului) prin influențarea și „stimularea” superiorilor, atât cât funcționarii din spatele ghișeelor sunt taciturni și neprimitori, pare să fie de înțeles atitudinea celor mai mulți dintre români. Dar este nefiresc ca instituții de siguranță națională să nu fie dotate cu logistica necesară, ca bolnavii, pacienții să vină, pe lângă plic, și cu medicamente, ca pompierii să nu aibă echipamente cu care să intre în flăcări, fără să ardă și să-și piardă viața și ei. Ineficiența sistemului este dată și de faptul că unele departamente sunt mult subdimensionate ca personal, prost plătiți, prost gestionați și conduși. Acum când dovedesc că sunt onorabili, laudele nu ajută la nimic. Trebuie și merită salarii mari, dar și legi care să le usuce mâna dacă mai cer sau primesc șpagă. Vreau ca instituțiile să-și câștige demnitatea în fața cetățenilor pe care-i deservesc. Vreau o țară fără șpagă, o țară cu bun- simț, responsabilă și onestă. România în care cred și în care am ales să rămân și să trăiesc începe să răzbată. Doamne ajută!
