Strada Apollonia Hirscher

                
Dacă vrei să vizitezi un oraș și dacă vrei să pătrunzi puțin mai mult în intimitatea lui, în spiritul lui, în atmosfera lui unică, ar trebui să-l vezi de trei ori (mai ales dacă nu stai o perioadă mai lungă ca să ai iluzia obișnuinței și să treci cu vederea): să-l vezi o dată dimineața pe răcoare (când nu a dat bine ziua, când pare încă netrezit și puhoiul lumii nu a început a-l ocupa), să-l vezi apoi în miez de zi (când pare sufocat de alergătură și de datorii) și să-l vezi la ceas de odihnă, la chindie sau chiar în noapte (atunci când începe a se așeza ca să-și tragă sufletul sau chiar s-a dedat somnului). E ca și cum ai vedea astfel o carte despre zumzetul vieții cu două coperți de liniște, atunci când pare că orașul îți vorbește numai ție, ca și cum ar avea timp pentru tine și lucrurile nu s-ar mai petrece pe fugă. Aceste trei tablouri sunt un fel de stări de spirit ale orașului, care fac trimitere cumva la vârstele lui pe care nu le simți cu totul decât dacă prinzi cetatea aceea în cele patru anotimpuri. Altfel, e un oraș în vara dintâi și în vara de-a doua, altfel e în toamnă și mai apoi în ploile de noiembrie și în moartea albă (cu minunatul rai al sărbătorilor). Abia după ce ai trăit toate acestea cu locul poți spune că îl știi, poți spune că l-ai pătruns.

                
În fine, am făcut introducerea asta pentru că alegându-mi să scriu despre strada Apollonia Hirscher aproape automat m-am pornit să o fotografiez dimineața. Am simțit  (apoi m-am lămurit și de ce) că, deși lumina la 7:00 dimineața nu e excelentă, fotografiile de dimineață i se potrivesc cel mai bine, din cauză că după orele de trezire strada este invadată de vizitatori, terasele se umplu într-atât încât par niște ciorchini și nu mai poți arunca un ac, nu mai poți arunca o privire întreagă. Când să prinzi mai bine decât dimineața strada așa cum este ea în sine, nudă, fără să îți fie ochii și urechile deturnate de aglomerație, de hoardele de turiști?! Doar imediat după ivirea zorilor poți încerca să decupezi și să spui povestea.

               
Ei bine, dacă ne imaginăm că Piața Sfatului e un fel de vas pătrat în care intră aer și oameni în tot timpul zilei, vom vedea că nu există nici o ieșire în care toată adunătura asta să răsufle. Strada Mureșenilor nu se pune pentru că răspunde lateral în piață și își continuă drumul spre Șchei, iar Republicii este chiar cea care pompează viitura. Și atunci singura care preia tot ce nu se risipește înapoi sau în sus este Apollonia Hirscher. Ca dintr-o pâlnie, tot ce nu s-a oprit în piață intră aici, pe aici, pentru că dinspre celălalt capăt al străzii (din strada Castelului sau din Poarta Șchei), cel mai adesea vin doar localnici.

               
Da, pe stradă se intră dinspre piață și se ține drumul drept până la strada Poarta Schei, care taie perpendicular și destul de brusc cu mașinile ei, plimbarea turiștilor. Deși pare că totul s-a încheiat aici, pentru că se intră în alt registru (și se iese din regimul unei alei pietonale), Apollonia Hirscher continuă ca stradă obișnuită, mult înainte, până când, lărgindu-se, face loc unui mic sens giratoriu în spatele căreia strada Castelului îi oprește desfășurarea. Se poate spune că tot dichisul este în segmentul acesta perpedes al liniei, că dincolo de strada Poarta Schei nu mai este același aer boem. Intrarea dinspre Piață se face maiestuos: printre două clădiri mari, vechi și impozante. În stânga este Restaurantul Cerbul carpatin (cu Galeriile Corona; clădire din secolul XVI), iar în dreapta Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului (Casele Closius-Hiemesch-Giesel, 1566). Pe stânga, în spatele lungului corp de clădire al restaurantului (fosta Casa Negustorilor) este bistro Casa Hirscher  și apoi o străduță pe care la câțiva pași se află reînviatul restaurant Gaura dulce (Piața Sfatului numărul 12-14). Vis-à-vis de bistro e un hotel elegant de trei stele (Gott), apoi  un alt restaurant, două alimentare, un gang cu locuințe (aici la numărul, 3 într-o clădire din secolele XVI-XVIII, se afla pe vremuri Casa de editură Ciurcu), o frizerie și o cafetecă. Dincolo de  strada Poarta Schei sunt sedii de firme, alte pub-uri, locuințe și așa mai departe. La un moment dat, se face din acestă parte o altă stradă interesantă, strâmtă, dosnică: Strada Alecu Russo. Până la capătul dat de strada Castelului găsești și aici case vechi și frumoase din secolele XVI-XVIII.

               
Pe partea dreaptă, după Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, sunt câteva restaurante cochete (cu terase), un anticariat mic și frumoasa clădire în alb și purpuriu a Centrului Cultural Reduta. După ea se deschide un fel de piațetă cu un copac răsfirat care lasă umbră peste câteva bănci. Aici avem Teatrul de păpuși Arlechino (înfiinţat în anul 1949), un sediu al Filarmonicii Brașov, o ceasornicărie, o croitorie și Galeria Creativ. Peste drum era fostul restaurant Jiul (acum în renovare), Pensiunea Residence Hirscher (în fosta casă David Iordache – secolul XIX) și alte pub-uri, locuințe etc. Până în capăt (strada Castelului), șirul caselor vechi nu mai este întrerupt decât o singură dată: de strada Cerbului (și ea liniștită și cu case grele de timp). Exact pe linia străzii, în capăt, privirea-ți este reținută de stilatul edificiu în stil neobaroc al vechiului Hotel Continental (care a fost în perioada interbelică și lupanar sub numele Clopotul de Aur).

Cine a fost cea care dă numele străzii
Apollonia Hirscher este una dintre figurile cele mai interesante din istoria Brașovului. A trăit în secolul XVI, iar la vremea ei era cea mai bogată femeie din cetate. S-a născut la Sibiu și s-a căsătorit la Brașov cu Lucas Hirscher (1482-1541), negustor şi jude al Brașovului, castelan al cetăţii Branului. Se spune despre ea că avea un foarte bun spirit negustoresc și că, în fapt, ea lua decizii privind afacerile familiei. Toate acestea ies la iveală și se desăvârșesc mai ales după moartea soțului. A reușit să strângă o avere imensă și întindea afaceri până în Austria şi Turcia. Privită la început cu reținere (negoțul era totuși o lume a bărbaților), se impune ușor-ușor ca un comerciant abil și un negociator desăvârşit. Ea a reușit să facă parte din Patricianatul Săsesc al vremii și să se impună ca o personalitate a orașului. A fost unul dintre ctitorii care au ajutat la dezvoltarea cetății, iar meritele ei au fost apreciate de comunitate (a întemeiat mai multe fundaţii şi a donat o mare parte din averea ei brașovenilor). Așa a ajuns una dintre străzile importante ale oraşului să îi poartă numele.

O poză din trecut a străzii
Sextil Pușcariu în „Brașovul de altădată” ne ajută să avem o idee despre cum arăta și ce se întâmpla pe această stradă. În primul rând pe stradă erau tot de felul de ateliere și magazine unde se făcea comerț: o tipografie, băcănia lui Barla (un brânzar), bodega lui Eremias, librăria românească a lui Nicolae Ciurcu etc. În colţul străzii – ce se numea tot Hirscher și făcea legătura între Castelului şi Târgul Florilor – către Piaţa Sfatului, era locul în care hamalii aşteptau să fie tocmiţi. Din Hirscher pornea și strada Orfanilor (de la azilul săsesc pentru copii orfani), devenită sub comuniști „Maxim Gorki” și numită azi strada Poarta Şchei. Pe colț cu ea era cea mai veche farmacie din Braşov: La Urs, a lui Roth. La intersecţia cu strada Fânarilor (Castelului de azi, devenită în comunism Pavlov) a fost Târgul Straielor, apoi piaţă de zarzavaturi. Tot Puşcariu ne spune că strada s-a numit cândva „Târgul Peştelui”, pentru că acolo se adunau comercianţii de peşte prins la Olt. Apoi i s-a spus Strada Teatrului. „Strada Hirscher – ne spune Sextil Pușcariu – se numea pe atunci și a Teatrului, căci acolo, pe locul actualului cinematograf Reduta, era clădirea veche a teatrului, pe care am mai apucat-o si eu. Ea a fost dărâmată abia în anul 1892. Era veche de peste un secol, se numea, ca o sală vestită din Viena, „Reduta” și avea o fațadă împodobitã cu zorzoanele stilului baroc târziu si rococo incipient. Una din cele două clădiri din care era compus, cea cu sala de teatru, avea spre stradă un rând de ferestre rotunde. În sala ei spațioasã - cel puțin mie mi se părea mare - s-au dat multe baluri, la care mergeau bunicile noastre în crinoline de mătase scumpă.Cinematograful Reduta devine sub comunişti „Casa de Cultură a Municipiului Braşov”, iar azi se numește „Centrul Cultural Reduta”. Tot comuniștii schimbă numele străzii și, până în 1985, strada mai poartă şi alte nume: „Roza Luxemburg” şi „Ciucaş”.

Apollonia Hirscher, Casa Negustorilor și o minune
Printre donaţiile Apolloniei Hirscher către oraș se numără și „Casa Negustorilor“ (actualul Restaurant Cerbul Carpatin, situat la colţul Pieţei Sfatului şi a străzii Hirscher). Clădirea s-a mai numit în trecut şi „Podul Bătuşilor” (la etajul clădirii se vindeau „bătuşi”, adică cizme). Casa era, la acea vreme (cu lungimea ei de 67,5 metri), cea mai mare construcţie din oraş și reflecta puternicul rol comercial al Brașovului. Apollonia Hirscher a oferit 8000 de florini pentru construirea acestui centru comercial, numit şi bazar, care asigura un loc de desfăşurare a produselor meșteșugarilor brașoveni (ai celor 50 de bresle) şi cântarul oraşului. Concepută în stilul vechilor hale occidentale, cu numeroase camere și pivnițe boltite pentru mărfurile aduse la târgurile săptămânale care se țineau în piață, era de fapt tot un fel de piaţă acoperită a oraşului. Având arcade înalte, în curtea interioară puteau intra negustorii cu tot cu căruţele, care apoi erau descărcate înăuntru. „Casa Negustorilor” a fost terminată în 1545 şi este și azi o clădire reprezentativă din punct de vedere al arhitecturii renascentiste. Construcţia mai păstrează și acum blazonul familiei Hirscher, datat tot 1545. Pe vremea lui Puşcariu aici era și o policlinică. Tot în această clădire imensă, se găseau la 1911, Căpităneria orăşenească şi Pivniţa Eszterhazy. Distrusă de mai multe incendii, casa a fost restaurată în 1960 și adusă la forma initială.

               
În jurul istoriei construirii clădirii s-au născut mai multe legende. Cea mai vehiculată pune la originea nașterii ei o minune. Se spune că Apollonia Hirscher a construit-o în semn de mulţumire după ce fiica ei, care a fost considerată decedată câteva zile, s-a trezit din moarte clinică. Fata fusese depusă, gătită cu haine și cu bijuterii scumpe, în Biserica Neagră sau într-o clădire anexă. Peste noapte nişte hoţi încearcă să o jefuiască şi pentru că un inel nu vroia să cedeze încearcă să-i taie fetei degetul. Din șoc și din durere fata se trezeşte. Totul a fost considerat în epocă un miracol, iar, ca mulțumire, mama hotărăște să construiască această clădire pentru comunitate. În amintirea acestei întâmplări, Apollonia Hirscher şi fiica sa sunt reprezentate într-o frescă pe frontonul clădirii de pe strada Michael Weiss numărul 22, colț cu strada Republicii (acum în restaurare). Se pare că pe acest loc ar fi fost și locuința familiei. Această clădire a fost ridicată între 1905-1906 după proiectele arhitectului Albert Schuler şi a fost ulterior sediul Băncii Naţionale Săseşti.

               
Vă invit să vă preumblați pe această stradă de la un capăt la altul, să îi priviți clădirile până sus, să poposiți pe o bancă sau pe o terasă și stați să vă tihnească. Veți fi strâns pentru acasă ceva din atmosfera unei vieți transilvane!