X
Ultimele articole

Poiana Narciselor

08 Iun 2015 | scris de Mariana Boca
  • Poiana Narciselor
  • Poiana Narciselor

5,00 rating / 2 voturi
Review Merg.In
POIANA NARCISELOR
Un cadru natural de vis

Poiana Narciselor, cunoscută și sub numele de „Poiana Vadului” sau „Dumbrava Vadului”, este o zonă ce se întinde pe o suprafață de peste 400 de hectare ce este umbrită cu păduri de stejari. Astfel, aceasta este una dintre cele mai mari rezervații naturale de acest fel din Europa. Rezervația este una protejată prin lege, iar culesul narciselor este interzis.

La nici 60 de kilometri de Brașov, se află una dintre cele mai frumoase rezervații naturale ale României, „Poiana narciselor”, cunoscută oficial sub denumirea de ,,Dumbrava Vadului”. Acest loc minunat reprezintă singura rezervație naturală de acest fel din întreaga Europă, care se întinde pe o suprafață de 400 de hectare, o suprafață peste care este așternut un covor de narcise la umbra unei păduri de stejari.
Pe întreaga poiană, natura și-a desăvârșit creația, deoarece priveliștea este superbă, iar natura ne-a pus la dispoziție puritatea și gingășia acestor flori minunate. Extrem de important este faptul că toate aceste pajişti pline cu narcise sunt protejate prin lege, astfel că nu este permis culesul florilor.
 
Coprinele sau dealurile de la Vad
Solul podzolic acoperit cu urme de mlaștini și umbre slabe ale arborilor reprezintă principalul motiv pentru care narcisele înfloresc. În luna mai a fiecărui an se găsesc locuri în care există peste 150 de fire de narcise pe metru pătrat, locuri denumite de localnicii comunei „coprine”.
Frumusețea acestui loc a atras mii de turiști, motiv pentru care Dumbrava Vadului sau Poiana Narciselor reprezintă minunatul decor al filmului românesc ,,Neamul Șoimăreștilor” .

Sărbătoarea narciselor de la Vad
În fiecare an, cu ocazia sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, tradițiile transilvănene și preparatele culinare sunt admirate și degustate în cadrul acestui eveniment. Sărbătoarea reprezintă un prilej în care tinerii din Valea Homorodului, îmbrăcați în straie populare, participă la tot felul de întreceri tradiționale cu tinerii din județele și satele apropiate.
De asemenea, sărbătoarea prezintă un moment în care sunt expuse frumusețea dansului, a cântecului, a portului popular și a obiceiurilor populare din zonă. În același loc participă formații de muzică populară din Zetea, Mădărași, Lueta, Căpâlnița și Tușnad Băi.
 
Căi de acces
Pentru a ajunge la Poiana Narciselor de la Negrileasa, avem la dispoziţie drumurile: Alba-lulia, Zlatna, Abrud, Bucium-Poieni, Feneş-Negrileasa, Mogoş-Negrileasa etc. Pentru a se ajunge la comuna Întregalde, se pleacă fie de la Teiuş, fie de la Aiud. De la Teiuş, după ce se urcă pe valea Faldei, se ajunge, după 35 de kilometri, în comuna Întregalde. Dacă se pleacă din Aiud, se merge spre Abrud pînă la Valea Bîrnii (50 de kilometri). De aici, pe un drum local se ajunge, după 6 kilometri în comuna Întregalde. După aproximativ două ore de mers pe jos, se ajunge la Piatra Cetii (altitudine 1.234 de metri), în poiana cu narcise.

Detalii
Venue name: Poiana Narciselor
Adresa:
Telefon
Website:
Program
Comentarii