Concomitent cu fEstivalul de cArte și Muzică Libris Brașov (21-24 iulie 2016), dar în legătură cu el și ca un fel de umbră mai concentrată a sa, au loc și Serile de literatură Libris.
Serile de literatură Libris sunt organizate sub egida Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, Asociației „Libris Cultural”, Grupului de litere-sunete-și-culori „Caii verzi de pe pereti” și Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”. Este vorba de patru recitaluri de poezie (și muzică) care vor dubla evenimentele festivalului.
Această suită de evenimente se numesc „seri” pentru faptul că această perioadă din zi este mai apropiată de respirația poetică și mai potrivită cu ritmul reveriei și nu pentru că toate cele patru recitaluri se vor petrece la chindie; ideea este aceasta: dorința de a chema publicul să iasă din alergătura cotidiană și să intre în aerul vesperal al poemului (și asta indiferent de momentul zilei)! O plasare voită în alt orizont, poziționarea pe disponibilitatea de a fi!
Dar iată despre ce e vorba:
PRIMUL RECITAL. Joi, 21 iulie 2016, orele 15.00-17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” (Piaţa Sfatului nr. 25, Braşov). Moderatori: Laurențiu-Ciprian Tudor și Adrian Munteanu. Invitați: 13 poeți (Ruxandra Anton, Corneliu Antoniu, George Bogdan, Adrian Lesenciuc, Mihaela Malea Stroe, Livia Mihai, Adrian Munteanu, Nicolae Oprișan, Ionel Simota, Cătălin Stanciu, Simona Toma, Bogdan Trifan, Laurențiu-Ciprian Tudor), 3 muzicieni (pianistele Liliana Iacobescu, Ana Szilagyi și violonistul Valentin Șerban) și un artist plastic (pictorul Horia Țigănuș).
AL DOILEA RECITAL. Vineri, 22 iulie 2016, orele 11.00-13.00, la Biblioteca Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”. Prezintă Adrian Lesenciuc. Participă poeții: Ruxandra Anton, Corneliu Antoniu, George Bogdan, Luminița Dascălu, Adrian Lesenciuc, Mihaela Malea Stroe, Livia Mihai, Nicolae Oprișan, Ionel Simota, Cătălin Stanciu, Maria Sturzu, Simona Toma, Bogdan Trifan, Adrian Munteanu și Laurențiu-Ciprian Tudor.
AL TREILEA RECITAL. Vineri, 22 iulie 2016, orele 16.30-18.00, în Piața Sfatului. Prezintă Adrian Lesenciuc. Participă poeții: Liliana Ursu, Mihaela Aionesei, Ruxandra Anton, Corneliu Antoniu, George Bogdan, Adrian Lesenciuc, Gheorghe Lupașcu, Mihaela Malea Stroe, Livia Mihai, Cristian Muntean, Adrian Munteanu, Nicolae Oprișan, Ionel Simota, Cătălin Stanciu, Maria Sturzu, Simona Toma, Bogdan Trifan și Laurențiu-Ciprian Tudor.
AL PATRULEA RECITAL (eveniment susținut de poeta Angela Nache-Mamier). Vineri, 22 iulie 2016, orele 19.00-23.00. La Tărlungeni. Participă poeții: Ruxandra Anton, Corneliu Antoniu, Adrian Lesenciuc, Mihaela Malea Stroe, Cristian Muntean, Adrian Munteanu, Nicolae Oprișan, Ionel Simota, Cătălin Stanciu, Maria Sturzu, Simona Toma și Laurențiu-Ciprian Tudor.
Vă așteptăm cu drag la vibrație și rafinament!
Parteneri media ai evenimentelor: Antena 1, Nova TV, Merg.În.Brașov și Grupul „Iubim Brașovul”.
Afișul evenimentului: aici
Afișul recitalului de joi, 21 iulie 2016: aici