Concertele vocal-instrumentale de la sfârşit de săptămână din cadrul Festivalului Musica Barcensis (ediția a VI-a), continuă și în această lună. Încă zece concerte de muzică de cea mai bună calitate în cinci biserici fortificate din Țara Bârsei.
Și în cele cinci weekend-uri ale lunii august iubitorii muzicii culte/sacre se vor putea bucura de concerte într-un ambient aparte: Biserica Evanghelică Sfântul Martin din Brașov (Strada Dealul de Jos numărul 12), și alte patru biserici fortificate din împrejurimi (Biserica Evanghelică Ghimbav, Biserica Fortificată Prejmer, Biserica Evanghelică Râșnov și Biserica Evanghelică Fortificată Sânpetru).
Locația vedetă din această lună va fi biserica din Prejmer/Tartlau, datorită acusticii excepționale, frumuseții și valorii recunoscute de UNESCO. Ea va găzdui nu mai puțin de cinci din cele zece concerte.
Fundaţia Forum ARTE, prin realizarea concertelor din cadrul Festivalului Musica Barcensis, își dorește să valorifice patrimoniul cultural local şi regional și să încurajeze mobilitatea culturală. Este minunat pentru „consumatorul de cultură” să poată să admire vechimea și frumusețea unor monumente istorice și să participe la aceste evenimente.
Intrarea la concertele festivalului este liberă, participanţii având posibilitatea de a face o donaţie în sprijinul festivalului, la final.
Mai multe informaţii despre fiecare concert în parte (descrierea ansamblurilor şi programul complet) aici.
Afișul evenimentului: aici