Ada Muntean este doctorand la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, redactor șef și editor la Revista de Artă și Cultură Samizdat, colaborator la Revista Arta și curator la Galeria Visual Kontakt. Lucrările ei sunt expuse atât în Europa cât și în Statele Unite ale Americii și America Latină. Artista a participat la diverse expoziții colective de grafică și fotografie la Geneva, Treviso, Praga,Bruxelles, Veneția, Londra etc. Ultimele patru expoziții personale sunt: „Pe cord deschis” (Galeria Casa Matei din Cluj-Napoca și Institutul de Artă și Design din Birmingham, 2010),„Coordonate ca tu să visezi” (Galeria Art Yourself, București, 2012), „Interfaces” (Galeria Visual Kontakt, Ulm, 2013) și „Dream Traces” (Galeria Visual Kontakt, Oradea, 2013).
Încă din 2010, Ada Muntean își manifestă creativitatea printr-o tematică și o abordare provocatoare care explorează corpul omenesc în diverse ipostaze. Acesta devine acea tabula pe care se imprimă convulsiile condiției umane. Și în proiectul expozițional „Black Fire” se somatizează totul: afectele, visele, conflictele interioare, scindările și așa mai departe. În fapt, trupul este cel care suportă toată drama unei lumi debusolate, a unei lumi care se impune violent și se interiorizează brutal, astfel că în încercarea de a suporta se produce autoagresarea și trupul devine teren și obiect al revoltei, al sinuciderii lente, al lehamitei. Este un fel de încercare disperată de a arunca cu sine în chipul schimonosit al lumii. Sentimentul de fond este evident cel al lui „Vanitas vanitatum, omnia vanitas”, ceea ce impune tema corupției și a morții folosindu-se un imaginar care poate fi, în același timp, și medieval și rock. Titlurile lucrărilor (Distrugere, Corupție, Desfrâu, Alteritate, Anihilarea sinelui etc.), alcătuiesc un fel de borne ale decăderii, ale dezumanizării, dar denumesc și fețele unei imense scindări. “Omul recent” este omul fragmentat, este insul închis, alienat,care nu-și mai poate da sieși acceptul și îngăduința propriei existențe.
Mărturisindu-și propriile trăiri abisale, propriile spaime, propriile înfrângeri și supraviețuiri, Ada Muntean face interesante decupaje din cotidian reușind adevărate metafore vizuale (și nu numai). Este deosebită metafora mărului uscat care atestă moartea dorinței și trecerea erosului în thanatos. Avem apoi statuile arse sau pe Venus din Milo vandalizată, sugerând distrugerea valorilor clasice (haosul nu poate fi geometric!).
Rămîne importantă și explorarea temei unei sexualități malformate (și cum am mai spus, sinucigașe) care ia forma hedonismului și a sadismului, care nu este izvorâtă din iubire ci, în cel mai bun caz, din nevoia imperioasă a uitării de sine. Rămîne și tema războiului ca proiecție a urii de sine.
Cu toate acestea coborârea în focul negru al infernului propriei ființe și al propriei lumi nu e definitivă și nu aduce condamnarea. Arderea completă poate deschide zori noi și inocență. Este de semnalat scena carnală reprezentând femeia care mușcă dintr-un craniu. Este o inversare ingenioasă a mușcării mărului edenic: femeia mușcând craniul poate obține izgonirea din acest invers al raiului, din această ratare a adevăratei firi!
AFISUL EVENIMENTULUI AICI
