Săptămâna Ariilor Protejate, eveniment ce va avea loc anul acesta în perioada 8-14 octombrie, este o acțiune iniţiată în anul 2015 şi coordonată la nivel naţional de Fundaţia Propark pentru Arii Protejate, cu sprijinul Fundației pentru Parteneriat și Mol România.
Activităţile propriu-zise sunt dezvoltate, finanţate şi implementate direct de partenerii locali și se adresează tuturor celor care pot avea un rol în promovarea ariilor naturale protejate. La baza acţiunilor ce vor fi derulate stau administratorii de arii protejate, ONG-uri, organizații, instituţii și un număr relativ mare de voluntari.
La Brașov, activitățile care vor avea loc de-a lungul acestei săptămîni, pot fi vizualizate aici:
Luni, 8.10.2018,
09.00 "Refacere marcaje trasee", în aria protejată Muntele Tâmpa.
Marți, 9.10. 2018, 1
8.00 "Sălbăticia de după Colț", la Tipografia. La un "pahar de vorbă" despră ce sălbăticiuni se găsesc din Tâmpa până în Postăvaru.
Miercuri, 10.10.2018
17.30 Tur ghidat: "Povestea arborilor din Brașov". Se va realiza un tur prin partea centrală a orașului, pornind din Parcul Titulescu, Casa Armatei, curtea Facultății de Silvicultură, cu încheiere în Parcul Gh. Dima. Vor fi prezentate principalele specii de arbori și identificați arbori monumentali (arbori istorici sau cu dimensiuni mari, arbori foarte bătrâni sau arbori cu forme deosebite). Informațiile despre arbori vor fi oferite de un specialist al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” – Staţiunea Braşov”. Loc de întâlnire: lîngă Parcul Titulescu, în fața cafenelei News Caffe.
20.00 Pub Quiz despre natura Brașovului, la Deane's Irish Pub & Grill. Concurs de cultură generală despre natură, pe echipe.
Vineri, 12.10.2018
09.00 Proiecția filmului de prezentare a ariei protejate Parcul Natural Bucegi, în cadrul Centrului de Vizitare "Alexandru Beldie" din Bușteni.
17.00 Lansare film "Oameni pentru Natura". Va fi prezentată o serie de 5 filme, care va cuprinde poveștile oamenilor care lucrează în ariile protejate din România și în domeniul conservării în general.
Filmele sunt realizate de Cosmin Dumitrache și Dan Dinu de la NTD Film. La Cinemateca Patria.
Sâmbătă, 13.10.2018
09.00 Ziua Porților Deschise la Centrul de Vizitare "Alexandru Beldie" din Bușteni.
Duminică, 14.10.2018
09.00 Excursie ghidată: Moieciu de Sus-Băngăleasa-Poiana Guțanu-Moieciu de Sus. Loc de întâlnire: Bariera Băngăleasa.
09.30 Excursie ghidată: Sinaia-Cota 1400-Poiana Stânii Regale-Vulpărie-Sinaia. Loc de întâlnire: Cota 1400
Propark Fundaţia pentru Arii Protejate
www.propark.ro
office@propark.ro