Noaptea Muzeelor, sărbătoarea nocturnă a muzeelor europene, va avea loc anul acesta în noaptea de sâmbătă spre duminică, 21-22 mai 2016.
Muzeele din Brașov vor oferi publicului posibilitatea vizitării expozițiilor proprii, aducând elemente de noutate în ceea ce privește exponatele sau tehnologia folosită în prezentarea acestora.
Astfel, la Muzeul de Artă va putea fi vizitată expoziția permanentă de artă modernă și contemporană a muzeului – Galeria Națională – și expoziția-protest inițiată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România, intitulată „Muzeele pierdute”. Muzeul de Artă al Brașovului, alături de alte peste 110 muzee din țară, este afectat de fenomenul retrocedărilor de sedii și de colecții. Expoziția este un semnal privind drama prin care trec multe dintre spațiile expoziționale și de depozitare a valorilor culturale.
Vizitatorii vor avea prilejul de a se fotografia în postura unor patricieni brașoveni din secolul al XIII-lea, prin intermediul a două panouri ce vor fi instalate în incinta muzeului.
Programul de vizitare este între orele 18.00 și 24.00, accesul fiind permis până la ora 23.30. Copiii cu vârsta până la 14 ani au gratuitate, iar taxa de intrare pentru adulți este 1 leu.
Nu pierdeți, așadar, această oportunitate de a petrece sâmbătă seara la muzeu!