X
Ultimele articole

Trenuleț turistic pe linia de cale ferată din Întorsătura Buzăului

11 Apr 2022 | scris de Merg În
  • Trenuleț turistic pe linia de cale ferată din Întorsătura Buzăului
    Foto: Claudiu Constantin / www.claudiuconstantin.ro

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

Tunelul Teliu-Întorsătura Buzăului, unul dintre cele mai lungi tunele feroviare din România, deține un potențial turistic ce merită valorificat. Edilul Raul Urdă dorește achiziționarea unui trenuleț turistic care să crească interesul turiștilor și economia locală. 

„În turism se vinde bine orice poveste”, a spus primarului. Elementele cheie sunt istoria interesantă și renumele. Legenda conform căreia în tunel se găsește fantoma unuia dintre constructori, care a decedat în ziua inaugurării, va fi punctul de plecare. „Vom putea pune o mică proiecție cu o stafie, imagini în tunel. Am primit și 65 de schițe originale ale tunelului de la cineva care lucrează la CFR”, a adăugat primarul.

Principalul obiectiv va fi legătura feroviară cu Brașovul, mai ales că peste 350 de persoane lucrează în Brașov, Hărman și Prejmer, localități învecinate. În paralel, se va achiziționa un trenuleț turistic cu două sau trei vagoane care să meargă între Întorsura și Budila, Întorsura și Teliu.

În iunie 2021, stația CFR din Întorsătura Buzăului a împlinit 90 de ani de la inaugurare. Cu toate astea, gara din oraș este abandonată din 2018, când inundații masive au distrus podul feroviar din zona Budila. Autoritățile locale spun că lucrările de reablitare se vor finaliza în 2022.

Tronsonul cuprins între Braşov şi Întorsura Buzăului conține trei tuneluri, cel mai important dintre ele fiind cel de la Teliu, care măsoară 4.379 de metri.

Sursa: covasnamedia.ro (17 martie 2022)
 

Cuvinte cheie:   brasov / atractii turistice brasov
Comentarii