Strada Constantin Brâncoveanu

 

Constantin Brâncoveanu  (26 august 1654 – 15 august 1714), „boier vechi și domn creștin”, este una dintre cele mai importante figuri ale neamului românesc căruia-i datorăm un autentic exemplu moral creștin prin martiriul său. Influența sa și a gestului său se resimte peste veacuri în civilizația și cultura de azi a României. A fost, în plus, un mare ctitor de biserici și de mânăstiri și un adevărat apărător al creștinismului și al emancipării românilor. Arhitectural păstrăm numeroase edificii religioase și culturale într-un stil arhitectural electic care-i poartă numele. Spațiul dedicat articolului nu permite o privire amplă asupra biografiei marelului voievod și cărturar Constantin Brâncoveanu, ci doar amintirea unor repere.

 

Constantin Brâncoveanu a fost domnul Țării Românești (1688 – 1714) având una dintre cele mai lungi domnii și perioade de pace, de dezvoltare culturală și consolidare a creștinismului în principatele române. Turcii îl numeau „prințul aurului” (Altîn bey), acesta vărsând (în virtutea numelui) în vistieria sultanului considerabile sume de bani. A fost și un abil diplomat într-o perioadă în care Imperiul Otoman își cerea tributul asupra țărilor române. Cu toate acestea a fost un bun mediator la „Marea Poartă” pentru Moldova și Transilvania, dar și pentru Ungaria. Deși a încercat să-și conserve poziția în fața sultanului a fost executat împreună cu cei patru fii ai săi, la Istanbul, în 15 august 1714. Pentru martiriul lor sunt venerați de către Biserica Ortodoxă Română care i-a canonizat în 1992 sub numele de Sfinții Martiri Brâncoveni.

 

„Odată cu Brâncovanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: «Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele... Stați tare și bărbătește, dragii mei! Să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta...». Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncovanu și aruncară trupurile în mare. Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie” (Martiriul lui Brâncoveanu văzut de Gheorghe Șincai).

 

Preotul Vasile Oltean a scris cartea: „Sfântul Constantin Brâncoveanu și brașovenii” în care descrie amplu relația acestuia cu Brașovul.

 

Prima prezență a lui Brâncoveanu în Brașov este în 1674 când a fost numit să medieze întoarcerea în Țara Românească a Cantacuzinilor refugiați la Brașov și adăpostiți în Schei. Un al doilea popas important este consemnat în primăvara anului 1707 și vine ca domnitor al Țării Românești, când a părăsit Bucureștiul căutând adăpost de teama unui firman turcesc adus de Hasan-aga.
 

În primă instanță, Brâncoveanu nu avea motive să îndrăgească Brașovul pentru că Brașovul îl găzduia pe Constantin Bălăceanu, pretendent la tronul Țării Românești. După lupta de la Zărnești (1690) raporturile se schimbă și Brașovul devine un reper important pentru domnitor. Atașamentul său față de Brașov și în special pentru românii din Șchei s-a manifestat și prin faptul că în 1701 cumpără case în Șchei și un han în Bartolomeu. Își aduce oameni de încredere din Muntenie să administreze resedințele și hanul. Constantin Brâncoveanu devine unul dintre apărătorii cei mai importanți ai identității culturale a locuitorilor din Șchei. Contribuie la educația acestora prin cărțile pe care le donează și prin contribuția pe care o are în disputele cultice dintre reformați, catolici și ortodocși. Trimite scrisori de încurajare și-i aduce la curtea sa pe reprezentanții bisericii din Șchei pentru a-i susține și îmbărbăta. La curtea sa se afla șcheianul David Corbea care este retrimis în Șchei pentru a deveni omul de legătură aici, pentru a-i susține pe locuitori și pentru a raporta domnitorului evenimentele ce se petreceau. Constantin Brâncoveanu își folosește influența de la curtea imperială vieneză și transilvăneană pe lângă care intervine în favoarea ortodocșilor din Șchei.

 

Strada este mai mult o zonă rezidențială nefiind numeroase punctele comerciale și instituționale. Aici se afla un grup școlar care purta numele domnitorului (acum grădiniță) și există o biserică reformată calvină. O frumusețe aparte a străzii este dată de porțile masive de lemn, bine conservate și care conferă un aer de eleganța și rafinament.

 

Tot pe această stradă se află cele două case ale fiicelor lui Brâncoveanu cumpărate, așa cum aminteam, în 1701. În aceste case au locuit: Ancuța – căsătorită cu boierul Nicolae Ruset (casa se află acum la nr. 51) și Bălașa – căsătorită cu negustorul Manolache Lambrino (casa se află la nr. 12).

 

Avem pe strada Constantin Brâncoveanu (aflată la intersecția cu strada Nisipului de Jos) și reședința de vara a familiei Brukenthal.Este o casă de secol XVIII, refăcută în anul 1850.Acum este locuită, dar nu este foarte bine întreținută.

 

Concluzie
Arhitectura brâncovenească este regăsită și stă mărturie în toate casele vechi ale Brașovului. Strada Brâncoveanu nu este doar o poartă ce deschide cartierul Șchei, ci este ea însăși o stradă a vechilor și frumoaselor porți de lemn. Plimbare plăcută!