Într-o lume aproape complet secularizată s-au pierdut semnificațiile religioase ale Anului Nou, petrecerile și reunirea familiilor fiind motivele de bucurie mai presus și poate mai importante decât sensul primar al trecerii în noul an.
Scurt istoric
Trecerea în noul an a fost întâmpinată încă din Antichitate. Una dintre primele mărturii ne vin de la babilonieni unde întreaga procesiune religioasă era legată de faptul că timpul reîncepe, renaște într-un nou chip prin Anul Nou. Timpul era ca un cerc închis cu un început și un sfârșit: vechiul an, vechiul timp fiind reînnoit, curățat. Semnificații asemănătoare se întâlneau și la alte popoare antice: persanii, hitiții. La toate popoarele Anul Nou, prin scenarii dramatice răzbea, iese invingător. Mircea Eliade în ”Sacru și profan” rezumă: „Anul Nou este o reactualizare a cosmogoniei, el implică reluarea Timpului de la începuturile sale, adică refacerea Timpului primordial, a Timpului "pur, cel care exista în momentul Creației. Anul Nou era așadar un prilej pentru curățirea de păcate și alungarea demonilor”
Acum, trecerea în Anul Nou, la cele mai multe comunități contemporane este întâmpinată pe 31 decembrie, conform calendarului gregorian.
Anul Nou la români.
Vechea denumire de „Îngropatul Anului” (31 decembrie – 1 ianuarie) a fost înlocuită de denumirea modernă: „Revelion” care nu mai păstrează ceremonialul simbolic de înnoire a anului. Revelion vine din francezul „revellion” care înseamnă a sta treaz. Sensul inițial era dat de ținerea împreună a mesei de Crăciun, dar el este asimilat sensului modern de petrecere care are loc în noaptea de 31 decembrie.
În vechime românii considerau ca anul trece, la fel ca un om, prin cicluri ale vieții: se naște, devine copil, tânăr, adult, bătrân pentru ca la sfârșit să moară. Însă, după 365 de zile acesta renaște. Sărbătorile legate de Anul Nou erau ritualice și împărțite în două perioade: de la Crăciun până la ultima suflare a zilei de 31 decembrie și apoi a două perioadă, de la prima suflare a noului an în 1 ianuarie și până la Bobotează. Etnologul Ion Ghinoiu în cartea sa „Zile și mituri” făcând referire la prima perioadă spune că timpul se degradează, noaptea crește, frigul pune stăpânere peste lume iar oamenii trăiesc intens teama că lumea merge spre pierzanie iar Soarele va dispărea definitiv de pe cer. A doua perioadă este una de veselie, de optimism. Noaptea scade, ziua se mărește „cu cât sare cocoșul pe pragul casei”. Puțin câte puțin (după solstițiu) ziua se mărește iar temerile oamenior dispar. Zgomotul de la miezul nopții era menit să alunge spiritele rele și să deschidă o cale bună și sigură pentru noul an abia născut.
Biserica Ortodoxă oficiază o slujbă denumită foarte frumos: „Te Deum” care vine de la imnul „Te Deum Laudamus” care înseamnă: „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm” și este o slujbă de mulțumire. Bisericile protestante marchează și ele trecerea spre un an nou cu concerte și rugăciuni de mulțumire. Acestea pot fi privite și ca o măsură împotriva secularizării dar și un îndemn spre cumpătare, bunătate, milostenie.
Cum este primit noul an în lume. Tradiții și superstiții.
În mai toate țările europene există tradiția ca primul om care trece pragul casei cuiva de anul nou să aducă un dar. Există și o superstiție: se preferă ca acest prim musafir să fie un bărbat cu părul închis. Fetele irlandeze cred că noaptea de anul nou este un prilej să-și descopere viitorul soț. Ele așează vâsc sub pernă și astfel vor visa cine este alesul. Vâscul semnifică și alungarea spiritelor rele. Danezii au obiceiul să spargă farfurii la ușile vecinilor iar cine are cele mai multe cioburi este cel ce va avea cel mai mult noroc în anul care vine. Scoțienii organizează Hogmanay, un festival paradă la care participanții învârtesc mingi uriașe de foc care au rol purificator încă de pe vremea vikingilor. Chinezii petrec la a doua lună nouă de la solstițiu. Prin zgomotul pocnitorilor, petardelor se alungă spiritele rele. Se oferă mandarine ca simbol al norocului. Au loc parade fastuoase cu dragoni și lei fabuloși, oameni îmbrăcați în roșu care danseaază pe străzi. Japonezii petrec o săptămână întreagă cu pregătirile pentru noul an. Se plătesc toate datoriile, oamenii se împacă și-și iartă greșelile, casa este curățată pentru ca niciun spirit rău să nu o calce.
Indiferent cum este întâmpinat Anul Nou el este însoțit de o nevoie psihologică fundamentală: speranța. Poate și din acest motiv oamenii petrec de trecerea într-un an nou. Chiar dacă, în cea mai mare măsură, sensul mitologic, colectiv, al comunității s-a pierdut el capătă acum semnificații personale, individuale și este strâns legat de năzuința spre mai bine, belșug, sănătete. Un an nou ne dă șansa să împlinim ceea ce până acum nu am reușit, să restaurăm relații, să nu repetăm greșelile trecutului, să oferim iertare și iubire.
