Marius Stroe are 40 de ani și este un pasionat, sincer și echilibrat actor păpușar. De 17 ani bucură micii spectatori ai Teatrului „Arlechino” din Brașov și, într-un fel, contribuie la educația și dezvoltarea acestora.
Marius Stroe, ești de 17 ani actor al Teatrului „Arlechino” din Brașov. De unde vine pasiunea aceasta, cum ai ajuns actor păpușar? Care este povestea din spatele scenei?
Da, într-adevar, au trecut deja 17 ani. Pasiunea pentru joc și joacă se pare că mi-a venit în timpul școlii gimnaziale, s-a dezvoltat și acutizat în timpul liceului. Am ajuns actor păpușar la insistențele unor dragi prietene care m-au convins să particip la un concurs organizat de Teatrul pentru copii „Arlechino”, pentru ocuparea unui post de actor păpușar. Am fost selectat, angajat și format în următoarele luni.
Știu că ai și o formare universitară în administrație. Cum se împacă două profesii din lumi complet diferite? Este un soi de complementaritate aici?
Am o formare în administrație publică, dar este adevărat că activez în mediul privat, în economia de piață cu tot ceea ce presupune aceasta. Ai intuit perfect, cele două lumi total diferite, în cazul meu, se completează foarte bine, astfel că, datorită naturii mele artistice, nu am devenit niciodată un afacerist rece, fără scrupule și de succes, iar datorită spiritului economic nu am fost niciodată un actor cu capul în nori. Sau, cum ar spune răutăcioșii, nu am excelat nici în una, nici în cealaltă, dar eu zic că m-am descurcat onorabil.
Este teatrul de păpuși o modalitate de a-ți păstra copilăria, putem vorbi de o formă terapeutică a sa?
Da, este o formă de a-ți păstra copilăria și, așa cum îmi place să spun „este modalitatea prin care pot să mă joc cu păpuși la maturitate, într-un cadru legal, fără a fi în pericolul de a fi internat la ospiciu și, mai mult decât atât, să mai fiu și plătit”. Glumesc, evident. Toată această „ joacă” implică multă seriozitate, multă muncă și multă dedicare. Cred totuși că în cazul unei persoane echilibrate, este prea mult spus terapeutic.
Se știe că actorii au un mic ritual de concentrare, de intrare în stare, dar și de „ieșire din rol”. Cum se petrec lucrurile în cazul tău?
Nu am niciun ritual de concentrare, de intrare în rol, în schimb, de fiecare dată am emoții, la diferite intensități. Ieșirea din rol, de cele mai multe ori, se petrece prin revenire fizică (din păcate, în ultima vreme mai des).
Cum își face loc experiența de viață, de părinte, în interpretarea și în construcția rolurilor?
Nu își face loc. Făceam meseria aceasta cu aceeași dragoste și înainte de a fi părinte și de a avea experiență de viață. În construcția rolurilor încerc să-i dau regizorului cea mai mare parte, conform viziunii sale, deci nu cred că ar fi cinstit să-mi aduc viața pe scenă în detrimentul piesei și al viziunii piesei ca un tot unitar. Da, lucrăm, creăm, corectăm, dar, pe cât posibil, împreună.
Arta pe care o practici este uneori considerată Cenușăreasa teatrului, a actoriei. Cum îți „aperi” vocația în fața unei astfel de ziceri?
Poate că la această întrebare voi fi puțin mai acid și poate nu pe placul multora, dar… nu sunt de acord că este Cenușăreasa teatrului, deoarece la nivelul la care se joacă și se face azi teatrul de păpuși pentru copii, implică deopotrivă solide abilități și cunoștințe actoricești, precum și îndemânare, rezistență și sinceritate. Așadar, multe dintre rolurile noastre au și multe minute de „joc pe față”, cum spunem noi, deci direct în relație cu micul spectator. Nu sunt de acord nici cu cei care văd această meserie ca pe una de o importanță vitală. Noi ajutăm într-adevăr la formarea și educarea micilor spectatori, complementar educației de acasă și din școală, dar asta nu înseamnă că este o profesie vitală.
Cum este să-ți ai copiii atât critici, cât și spectatori? Cum este să joci în fața propriilor copii?
Joc cu aceeași pasiune dintotdeauna, dar de când fetele mele au început să fie în sală, recunosc că mă încearcă sentimente și de mândrie și de bucurie. Sunt de două ori mai fericit că sunt și în fața lor. De asemenea, încerc să nu omit prea multe mișcări și replici, deoarece mă trag de mânecă acasă, cunoscând foarte bine aproape toate piesele.
O ultimă întrebare. Care crezi că sunt șansele Brașovului de a deveni Capitala Culturală Europeană în 2021. Care sunt punctele forte și care sunt minusurile?
Nu am toate datele necesare și competența de a da un răspuns obiectiv la această întrebare, dar totuși un răspuns subiectiv pot da. Toate, sau aproape toate orașele din România cu care candidăm au un trecut și un prezent cultural foarte puternic, sunt (unele) și centre universitare de prestigiu (vezi Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, București), să nu mai vorbim de bugetele alocate culturii acolo. Cu toate acestea, cred sincer că avem o foarte mare șansă la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, datorită oamenilor din orașul nostru, care fac sau care nu fac cultură, datorită determinării (cel puțin declarative) a autorităților județene și municipale, precum și a dorului și poftei de evenimente culturale, de care suferim toți brașovenii. Ca minus major, dar care sunt convins că până în 2021 se va rezolva, nu văd decât lipsa unui aeroport și timpul mare pe care îl petreci pe drum de la București la Brașov. În rest, Doamne ajută…
