X
Ultimele articole

„Cred că succesul ține de ego, iar fericirea de lipsa lui”

02 Sep 2015 | scris de Cătălin Stanciu
  • „Cred că succesul ține de ego, iar fericirea de lipsa lui”
  • „Cred că succesul ține de ego, iar fericirea de lipsa lui”
  • „Cred că succesul ține de ego, iar fericirea de lipsa lui”
  • „Cred că succesul ține de ego, iar fericirea de lipsa lui”
  • „Cred că succesul ține de ego, iar fericirea de lipsa lui”

5,00 rating / 12 voturi
Review Merg.In
Anca Radu are peste 17 ani de experiență în piața de training & consulting, în designul și conducerea programelor de training si dezvoltare HR. În 2001 și-a fondat propia companie:  BRUMM (n.r. - puteți accesa site-ul aici) și împreună cu echipa, au oferit programe și consultanță pentru clienți ca: E.on România, Petrom, Metro Cash&Carry, Lafarge, Domo, Ropharma, Schaeffler, Sika, Medlife, Țiriac Auto etc.
 
Doamnă Anca Radu, de 17 ani sunteți un cunoscut și dinamic formator pe piața de consulting & training. Ce v-a adus această profesie, care este marele câștig? Care este contribuția la ceea ce sunteți acum, la ceea ce ați devenit?
Practic, mare parte din ceea ce sunt astăzi se datorează carierei în această industrie. Trainingul și dezvoltarea capitalului uman dintr-o companie te fac să privești omul din mai multe perspective: uman, profesional, ca individ, ca parte dintr-o echipă și, mai departe, dintr-un întreg sistem. Privilegiul de a dezvolta oameni și echipe din companii și industrii diverse a marcat dezvoltarea mea ca profesionist, ca antreprenor și ca om. Am câștigat flexibilitate, usurință în comunicare, un portofoliu relațional care mă onorează, înțelegerea multor industrii și domenii de activitate.
Începutul îl datorez CODECS, companie care a scris istorie în piața de training de după `90 și practic, a dat startul acestei piețe în România, aducând primul program de MBA acreditat în toată lumea. Sunt recunoscătoare celor care au avut încredere, la acea vreme, să-mi dea pe mână coordonarea unei regiuni, mare curaj! Să promovezi un MBA la 27 de ani, când abia se auzise de acest concept de educație, a fost pentru mine aventura cunoașterii. Trebuia să stau în fața unor manageri care aveau poate dublul vârstei mele, conduceau industrii și, mai în glumă, mai în serios, uneori aveam senzația că vând aer. Nici eu, nici cei din fața mea nu eram siguri că știm despre ce vorbim. Dar, vremurile de pionierat îți dau un avânt și o încredere în tine de care nu te-ai fi crezut capabil, iar eu aveam șansa să stau de vorbă cu managerii cei mai buni și mai luminați pe care îi avea Romania în acei ani.
 
Ce v-a determinat să vă faceți propriul business pe piața aceasta a dezvoltării personale, manageriale și antreprenoriale? Care a fost momentul decisiv în care ați spus este timpul să fiți pe cont propriu? Care este povestea dumneavoastră?
Până să mă întâlnesc și să profesez în această industrie, nu știam nimic despre ea. Avusesem șansa să schimb deja câteva joburi în cele mai diverse domenii, văzusem cum e și sus și jos; făcusem puțină cârciumărie, cunoscusem personalități culturale și publice la care nici nu visam (ei sigur nu-și mai aduc aminte de mine, dar eu îmi amintesc momentele petrecute cu fiecare din domniile lor), spălasem vase la butoi, condusesem o galerie comercială, umblasem prin țară cu mostre de țesături… Nu romanțez nimic, am făcut câte puțin din toate astea și un singur lucru știam sigur: că vreau să muncesc, să fac carieră, dar nu prea știam cum și ce. Industria trainingului mi-a dat o direcție clară, dar și asta după câțiva ani, când începusem să mă formez, să prind gust și să înțeleg potențialul. Start up-ul în antreprenoriat l-am luat fără să mă gândesc prea mult atunci când am înființat BRUMM. Și acum cred că, dacă analizezi prea mult un lucru, ajungi să ai îndoieli și, foarte probabil, să nu-l mai faci. Aș putea spune că am avut vreun moment de iluminare, vreun moment al marilor decizii, dar aș minți. Făcusem vânzări și, după o ședință scurtă cu mintea și cu intuiția, amândouă m-au încurajat că e un drum bun de urmat.
Recunosc că mi-a fost uneori al naibii de greu. Când vii dintr-un sistem corporatist, structurat, îți înțelegi foarte bine clienții corporatiști, dar nu prea știi să-ți organizezi bucătăria…Când hotarărăști să te faci antreprenor, e bine să știi că vei gestiona toate funcțiunile unei organizații, chiar dacă la un nivel miniatural. Promovezi, faci PR, faci vânzari, aduci business în firmă, administrezi, te ocupi de finanțe, faci un pic de legal, coordonezi proiecte, coordonezi echipa, ții legătura cu instituțiile, iar programul acela flexibil după care tânjește toată lumea, devine program prelungit, fără limită de oră. Mie mi-au trebuit ani ca să învăț să-mi setez prioritățile și încă mai am de lucru.
 
Care sunt principiile după care v-ați format echipa? Ce înseamnă să fii un bun trainer/coacher?
Oamenii cu care am pornit inițial nu-mi mai sunt alături. Unii s-au pierdut pe drum, alții au ales alte drumuri, iar unii nu au rezistat. Poate alții sunt mai dibaci, dar mie mi-au trebuit șapte ani ca să ajung la o echipa funcțională, stabilă pe termen lung, cu expertize înalte pe care să mă bazez, cu o comunicare solidă, chiar și la distanță, o parte din noi aflându-se fiecare în altă locație. Acest ultim aspect ne-a conferit și un avantaj, acela al mobilității și posibilitatea de a acoperi cu ușurință proiecte oriunde în țară. Eu am considerat asta un succes, pentru că nu e ușor să găsești traineri buni cu care să ai și o bună colaborare și care să aducă plus valorii echipei și clienților.
Un trainer bun este acela pe care clienții îl doresc din nou la sală. Nici un client nu plătește training, pentru ca oamenii lui să piardă timpul într-o sală de curs, fără să primească valoare, să-și dezvolte abilități și competențe, să-și atingă niște obiective convenite, să genereze o transformare dorită. Un trainer bun se formează în ani de zile, până să ajungă să fie bun. Multe ore de sală, multă investiție în propria lui formare, eșecuri, ridicări, experiență practică în domeniul în care îi formează pe alții. Profesia de trainer e una practică, nu poți s-o faci din teorie, doar pentru că ai absolvit un curs de „formator”. Seamănă pe undeva cu profesia de actor, pentru că este o artă pe care o practici cu și pentru auditoriul cu care lucrezi. Trebuie să ai pasiune pentru asta, să te bucuri să comunici cu oamenii, să împărtășești, să produci transformări.
 
Cum este ca buisness-ul dumneavoastră să fie axat pe dezvoltarea celor care, la rândul lor, au un buisness?
Oamenii te miros dacă ești impostor. Asta e provocarea care generează frumusețea business-ului. În training nu poți dezvolta proiecte după ureche. Ori ești bun meseriaș pe ceea ce spui că știi să faci, ori mai bine îți declini competența, că nu toți le putem face pe toate. La sala de curs, unde echipa unui departament și-a programat cu săptămâni înainte să petreacă timp cu tine, nu prea ești scuzat pentru că ai avut o zi proastă. De aceea, excelența în gestionarea stresului este una dintre trăsăturile care disting trainerii buni de cei care își spun traineri. Clienții îți dau pe mână oamenii lor, pe care așteaptă să îi înveți să facă un anumit lucru mai bine. Ca să dezvolți oameni, trebuie să ai multă umanitate și onestitate.
 
Care este profilul companiilor/persoanelor care vă contractează? Care este portretul clientului dumneavoastră?
Cel mai mare pont pe care l-am învățat este acela că în vânzări e mai bine să asculți decât să vorbești mult. Nimeni nu vrea să-i arăți din prima cât ești tu de deștept, pe banii și pe timpul lui, ci să-i oferi soluții la nevoile pe care cu siguranță va fi dispus să ți le împărtășească, dacă vei pune întrebările potrivite. Noi lucrăm cu organizații din industrii diverse, de la IMM-uri la mari companii. E dificil să standardizez un portret al clientului, pentru că și nevoile de dezvoltare sunt particulare fiecărei organizații. Un proiect pe care l-ai derulat într-un anume fel cu un client, nu va mai semăna când îl implementezi în altă companie. De aceea e bine să asculți, să înțelegi nevoile, pentru că un client nu seamănă cu altul.
 
După ce v-am rugat să schițați un portret al clientului, vine fireasca întrebare legată de cealaltă față a monedei: cum este această lume a trainerilor, a coachingului, a celor care dezvoltă resursa umană?
E o lume concurențială, o lume a inovației și în care trebuie să ieși cu ceva din „pluton”. Este, de asemenea, și o lume a ego-ului profesional, în care succesul depinde de notorietate. Trainingul a ajuns să fie înteles și bine primit în piața românească. Profesia de coach trece în această perioadă prin etapa de decantare prin care trecea și cea de trainer cu ceva ani în urmă. Trainingul și coachingul se evaluează după referințe și notorietate. Altfel, e greu să pre-evaluezi un serviciu pe care nu-l poți vedea, măsura, cântări decât prin efectele lui. În perioada asta, mulți își încearcă norocul în profesia de coach, dar puțini sunt cei pe mâna cărora ți-aș recomanda să-ți dai dezvoltarea profesională, ori personală.
 
Se poate vorbi de o obsesie a succesului? Este succesul calea spre fericire?
Într-o lume a competitivității, cred că putem vorbi și de obsesii. Dar „succesul” este la fel ca „normalitatea” - sunt noțiuni greu de conceptualizat, pentru că sunt relative și personale. Eu asociez succesul în business cu mulțumirea, împlinirea, siguranța, confortul, notorietatea, chiar și cu o formă de bucurie. Fericirea este ceva mult mai personal. Și succesul și fericirea sunt parte din căutările mele de viață, dar nu cred că le caut obsesiv. Am observat că mă apropii de starea pe care o numim noi fericire în momentele în care trăiesc pe deplin în prezent, când reușesc să pun mintea pentru scurt timp pe pauză și să mă bucur conștient de ce trăiesc aici și acum. Poate de aceea sunt fericită când țin ateliere de mindfulness, numite și „Minutul de Liniște”. În restul timpului sunt și eu, ca și cei din jur, prea preocupată să fiu furioasă pe năpastele trecutului și prea înfricoșată de ce ar putea să nu-mi iasă bine în viitor, deci prea ocupată ca să fiu fericită. Cred că succesul ține de ego, iar fericirea de lipsa lui. Când devenim obsesivi, nu mai vedem pădurea de copaci.
 
Unde situați Brașovul în această piață? Sunt companiile brașovene interesate să investească în resursa umană? Au devenit conștiente de importanța conceputului sociologic al conducerii centrate pe angajat/colaborator/partener nu pe produs/producție - în sensul că un angajat mulțumit devine automat și productiv (indiferent de domeniul în care activează)? Cât de importantă a devenit resursa umană pentru companiile brașovene?
Răspunsul la a doua parte a întrebarii este da. Există o tendință culturală globală în companii, de a-și îndrepta atenția asupra capitalului uman, mai mult ca în trecut. Organizațiile sunt mai deschise spre a-și dezvolta oamenii, chiar dacă dificultățile economice din ultimii ani au sporit prudența financiară și au redus investițiile în această direcție. Dar preocuparea pentru oameni este vizibil mai mare și asta  se poate vedea din faptul că nevoile formulate de clienți sunt mai complexe, mai profunde și mai aplicate. În mod conștient, aceste nevoi au în vedere și motivarea oamenilor prin oportunități de dezvoltare. Revenind la prima parte a întrebării, Brașovul are un potențial atractiv pentru piața de training, datorită investițiilor din zonă. Investițiile străine au venit la pachet și cu o cultură de afaceri axată pe performanță, iar ca oamenii să genereze performanță trebuie să le oferi posibilitatea de a învăța. Iată, deci, o veste bună pentru noi, dar și pentru concurenții noștri.
    
Cuvinte cheie:   Anca Radu / formator / Brumm / training / consulting
Comentarii