Poezie și argint – acesta este binomul vieții Adrianei Boiță alis Adriana Lisandru. Poetă cunoscută și negustor de argint căutat, la 44 de ani este o femeie hotărâtă, rafinată, cu un deosebit simț artistic. Vorbim cu ea despre această lume a bijuteriilor de argint și despre felul în care poezia învăluie aceste obiecte.
Adriana, povestea ta începe în Neamț (acolo te-ai născut). Cât de lung a fost drumul până la poalele Tâmpei? Și de ce Brașovul?
A fost un drum sinuos, cu urcușuri, dar mai ales cu… coborâșuri pe harta geografică, drum trasat de-a lungul a trei jaloane importante: Neamț, Constanța, Istanbul, Brașov. De ce Brașovul? Pentru că este, după părerea mea, un oraș cu un potențial imens – și nu vorbesc doar de potențialul economic, ci și de cel istoric, etnic, turistic, cultural…
Ți-ai petrecut o bună parte din tinerețe (cinci ani) în Istanbul, lucrând în Bazar cu bijuterii de aur. Cum ai ajuns să te ocupi de așa ceva și cât de exotică a fost perioada și îndeletnicirea asta? Ce datorezi acestor cinci ani?
Provin dintr-o familie modestă, fără resurse financiare, motiv pentru care, în 1991, a trebuit să-mi caut un mod de a mă întreține singură. Timp de doi ani am studiat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, la Facultatea de Biologie. Din păcate, din motive financiare, am decis să fac o pauză de un an. Acum, privind retrospectiv, pot spune că am închis cu lacătul o ușă, iar apoi… am uitat unde am pus cheia! În compensație însă, îngerul meu păzitor mi-a lăsat fereastra deschisă. Pentru mine, această fereastră se numește Istanbul și, mai ales, fascinantul Bazar de acolo. Un loc de unde am învățat foarte multe: să pui accent pe intuiție, pe corectitudine, să îți respecți cuvântul dat (în Turcia, cuvântul dat are – sau, cel puțin, acum 20 de ani, avea o valoare egală cu un contract) și, nu în ultimul rând, să mă familiarizez cu arta giuvaergiilor, un domeniu complex și, pe atunci, absolut nou pentru mine. Inițial, am lucrat la un mic magazin de aur, apoi la un altul, cu bijuterii mai rafinate. Am învățat limba turcă din mers și tot din mers a trebuit să mă acomodez cu obiceiurile localnicilor, cu tradițiile lor. Istanbulul este o metropolă multiculturală extrem de complexă, un adevărat labirint unde poți să te pierzi, dar care îți oferă și șansa integrării.
Cum ai făcut trecerea spre argint și cum ai ajuns la propriul tău negoț?
A fost un gest îndrăzneț din partea mea. Într-o bună zi, i-am sugerat proprietarului magazinului de aur la care lucram să expună și bijuterii din argint. A acceptat (inițial, cu ceva reticență), iar după o lună mi-a dat mână liberă să aleg eu marfa. Acesta a fost primul pas – buturuga mică ce a determinat carul să-și schimbe direcția. Însă, în anul 1997, am simțit nevoia să renunț la cosmopolitul Istanbul, la această lume-mozaic și să mă întorc în România. Nu cunoșteam Brașovul aproape deloc, dar în scurtele mele vizite mă îndrăgostisem de el. Muncind în Istanbul, nu câștigasem bani (m-am întors în țară cu o sumă realmente modestă), însă câștigasem ceva infinit mai valoros: încrederea furnizorilor de argint, experiență și încredere în mine! Așa că, împreună cu un prieten, am pus bazele unei societăți comerciale, fără să știm deloc, nici eu, nici el, în ce vâltoare legislativă ne aruncăm (de acel prieten m-am despărțit la scurt timp, în mod amiabil). Și micul bulgăre de… argint a început să crească treptat – mai întâi, o gheretă modestă pe undeva pe strada Mureșenilor, apoi o alta în Piața Sfatului, apoi un foarte mic magazin pe strada Republicii… apoi au urmat cele două, pe care firma le deține actualmente. Să nu uit că, o vreme, am participat la diverse târguri și expoziții, ceea ce ne-a făcut să fim cunoscuți și de brașoveni și de locuitorii altor orașe din România.
Cele două magazine pe care le ai pe strada Republicii sunt cele mai vechi și cele mai cunoscute din Brașov („Cashmir” are 13-14 ani, iar „Cuarț”, 15 ani); cum ai reușit să te menții și cum de ai rămas fidelă argintului?
Cum am reușit? Simplu: prin muncă multă și adaptându-mă continuu șocurilor economice prin care țara a trecut în ultimii ani.
Știu că ai clienți din Spania, Germania, Israel care își fac drum la Brașov special pentru a cumpăra câte ceva de la tine, cum e posibil?!
Nu știu dacă își fac drum special pentru a ne vizita, însă important este că nu ne ocolesc! Știu că la noi vor găsi bijuterii deosebite, alese cu grijă. În plus, după cum aminteam, n-ar trebui să-i uit nici pe clienții noștri fideli din orașele României: București, Cluj, Timișoara, Constanța, Iași și nu numai.
De unde îți aduci marfa și cum reușești să ai modele atât de frumoase, atât de exotice?
O să îți spun doar că suntem importatori direcți ai bijuteriilor de argint pe care le comercializăm. Dar comercializăm și bijuterii fantezie, achiziționate din România.
Cine sunt jucătorii care contează pe piața bijuteriilor de argint? Ce are special o astfel de piață?
Poate n-o să mă crezi, dar nu mi-am pus niciodată problema astfel – mă refer la jucătorii de care vorbești. Principala mea preocupare a fost să nu-mi dezamăgesc clienții (ce se obișnuiseră să găsească la noi multe produse unicat și de serie mică). Caut bijuterii exotice, în stil vintage, de sorginte orientală (să nu uităm că, din acest punt de vedere, Orientul a fost „matca” rafinamentului.). Evident că au fost necesare și mici compromisuri, în sensul că a trebuit să aducem și lucruri relativ comune, ușor vandabile, dar nici acolo nu am făcut rabat de la calitate sau de la bunul gust.
Adriana, ai publicat două cărți de poezie („De-a baba oarba” – Editura „Arania”, 2007 și „Despre ea, niciodată” – Editura „Grinta”, 2011) și ești considerată o voce lirică serioasă. Ce legătură există între poezie și argint? Cum s-au ajutat/se ajută, se influențează cele două domenii?
Eu cred că argintul are poezia lui, acea delicatețe discretă. Dacă aurul te duce cu gândul la fast și opulență, argintul îți deschide poarta poveștilor și-a visului. Pentru mine, argintul reprezintă Șeherezada bijuteriilor…
Lasă-ne, te rog, un vers care ar putea să devină/să fie o frumoasă bijuterie de argint.
„În unele zile oamenii pe care-i ating/îmi lasă urme de cântec pe degete/și umerii lor sunt o scară/ sprijinită de cer”.