Drăgălașele vampirițe ale Contelui Dracula
Parcul Regal al Castelului Bran a găzduit în acest sfârșit de săptămână expoziția mondială „Chat noir, chat blanc au ChâtEau Bran”. Este prima ediție organizată la noi în țară de către World Cat Federation, sub înaltul patronaj al Alteței Sale Imperiale Dominic Habsburg, proprietarul Castelului Bran.
World Cat Federation a fost reprezentată la acest eveniment de cluburile de feline Magnificats din România, Stammbaum eV din Germania și LePetit din Serbia.
În decorul bine cunoscut al Castelului Bran cei prezenți au putut admira exemplare dintre cele mai scumpe și rare rase, concursul desfășurându-se pe parcursul a două zile. Au fost prezente pisici Scotish Fold, Selkirk Rex sau Don Sphynx, precum și peste două sute de exemplare din rasele Ragdoll, Maine Cold sau Norvegiana de Pădure.
Punctul culminanat al evenimentului l-a constituit parada micuțelor patrupede, desfășurată după toate regulile unui concurs de talie mondială, sub ochii atenți ai unui juriu exigent.
Concurenții au fost împărțiți pe grupe, respectiv pisici de talie mare, precum tigrii, lei și leoparzi, feline de talie mică, precum cougari și lincși, pisici cu blană, pisici fără blană. Cei care au avut răbdare au putut participa la jurizarea acestor micuțe feline.
În cadrul expoziției au fost prezentate accesorii și produse speciale pentru hrana micilor patrupede.
Nu a lipsit nici muzica de bună calitate, cei prezenți putând asculta partituri cu tematica special aleasă pentru acest eveniment inedit. În curtea castelului au răsunat partituri precum „Memory”, de Lloyd Weber, Pisicile Aristocrate, „Duetul pisicilor”, de Gioachino Rossini, „Silvia”, de Emmerich Kalman, „Barcarola” din opera „Povestirile lui Hoffmann”, de Jacques Offenbach.
Parada s-a încheiat cu un Barbeque Party, asezonat cu plăcinte delicioase, pe muzica celor de la „Ză Band”, conturându-se astfel o seară cu accente americane până târziu în noapte.
Bebeluși cu patru picioare
Expoziția felină a reunit foarte mulți participanți din străinătate sosiți special pentru a lua parte la acest regal pisicesc.
Cei care cresc și iubesc aceste micuțe (sau mai mari) patrupede își dedică foarte mult timp îngrijirii acestora, considerându-le membrii ale familiilor lor. O doamnă sosită din București ne-a mărturisit, cu multă emoție în glas, faptul că „aceste micuțe drăgălașe sunt considerate ca și copiii noștri și sunt cele mai importante ființe pentru noi. Ne petrecem mult timp împreună și am participat la multe expoziții în țară și peste hotare. Ne-am schimbat stilul de viață pentru acești bebeluși cu patru picioare, sunt o parte din inima noastră”.