Cinemateca Patria ne invită la un regal al celor mai titrate filme din 2014 și 2015, nominalizate, premiate sau cu cele mai bune critici din partea publicațiilor de specialitate.
Astfel, vineri, 20 noiembrie, începând cu ora 20.00, veți putea vizona filmul câștigător al premiului Palme d’Or la Festivalului de la Cannes 2015,„Dheepan”, o coproducție Ungaria-Franța, în regia lui Jacues Audiard. Un film „radical și uimitor, care dă peste cap gândirea convențională despre imigranți“, așa cum îl recomandă cotidianul britanic „The Independent”.
Sâmbătă, 21 noiembrie, începând cu ora 17.00, va putea fi vizonat filmul„Oraşul câinilor” / „White God”, o producție 2014 a regizorului ungar Kornél Mundruczó. „White God” , o dramă care prezintă transformarea unui câine prietenos într-un maidanez agresiv, într-o poveste puternică, cu un puternic impact emoțional. Filmul deține recordul mondial pentru cei mai mulți câini folosiți într-o producție cinematografică, respectiv 274 de câini.
Tot sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 19.30, va rula filmul „Amy”, o producție biografică despre cântăreața Amy Whitehouse. Filmul a fost prezentat la selecția oficială Cannes 2015 și este regizat de Asif Kapadia, care a reușit să redeseneze portretul celebrei artiste, plecate mult prea devreme, la 28 de ani.
Duminică, 22 noiembrie, la ora 19.00, se trece într-un alt registru, de data aceasta fiind invitați la o comedie perfectă pentru întreaga familie, care a înregistrat un număr de nu mai puțin de 7 milioane de spectatori în Franța. Este vorba despre „Familia Bélier”/ „La famille Bélier”, a regizorului francez Eric Lartigau.
Biletele costă 10 lei și pot fi rezervate trimițând mesaj la adresa bilete@cinematecapatria.ro.
Recomandăm aceste filme, cu căldură!