Există pe harta satului Cartojani destul de multe locuri ce pot fi taxate drept puncte de reper pentru identitatea sa. N-ai ieșit bine din Sadina, sat aparținător cândva de noi că vei rămâne cu privirea blocată de dealul cândva potopit de salcâmi ce lasă în urmă Via lui Capin, rămasă dincolo de drumul județean pornit spre Moara lui Dom' Octav, și tot merge înainte, devenit aproape tangent șoselei plecată spre Crevedia Mică. La vremea salcâmilor în floare, nimic nu rivaliza cu acel colan disciplinat îmbătat de ploaia de miresme a florilor albe mai ceva decât orice alb obișnuit. Am mai vorbit de Godăneasca, dealul împădurit de la Puțul Popii ieșit în drumul nostru cât să știm că acolo înfloresc când le vine timpul ghiocei și viorele, brebenei și turcaleți dar mai ales micșunele de neegalat în parfumul lor de album exotic. În ramurile tufanilor de aici își găsesc raiul păsările cântătoare, care ne aduc în cromatica primăverii. Câteva sute de metri mai departe, în crucișoare s-a instalat o fermă cu animale domestice cu farmec. Un harnic și priceput gospodar a simțit că poate mijloci aliajul om-natură cu interioarele curților din vatra satului. Spre stânga se percepe pădurea de la Grătianca, oază de verdeață binevenită în decorul prea domestic al Câmpiei de sud. Chiricanul, o viroagă primitoare pentru apele aduse de ploi în anotimpuri nesecetoase. Niște poduri de lemn, vechi de când lumea ajută trecătorii să treacă pe celălalt mal. Cel mai adesea purtând pe umăr uneletele de muncă, prin tradiție luate în grijă de utilizator. Sunt asemenea podețe la Puțul Popii, la Puțul cu stejar, pe drumul ce duce spre Vânători, pornit prin vecinătatea școlii și el supravegheat la un moment dat de cumpăna de la Puțul lui Gâscă. Dacă trecem șoseaua ce duce la Gratia, un om al locului mai de vârsta noastră poate indica vizitatorului cam pe unde se răsfăța cândva, în Boșteanca, numita Coada Rece. Un fel de izvor de munte rătăcit în apropiere de Dâmbovnic și pornit în căutarea lui. Drumul trecut peste podul cel nou aleargă peste vale. Poate ajunge la Puțul cu vârtej, lăsat în drumul zecilor de gospodari plecați la munca pe ogor. Din acest drum ce iese la Purani, se face la stânga drumeagul vicinal ce se oprește în Livada cu nuci. O feerie, la vremea să. Revenind pe malul gârlii, avem a constata ambiția malului din dreapt de a domina zona. E Golmeșul locul pe unde trecea altădată Drumul Giurgiului. O adresă de speriat: Țeapa Hoțului. Cine va fi fost acel certat –rău-cu legea și cine i-a hotărât în așa hal destinul nu mai știe nimeni. Să revenim la Viia lui Capin, a cărui înfățișare nu cred să fie în stare s-o descrie cineva,două –trei sute de metri mai la vale se găsește Podul Țiganului. Nu te poate lămuri nimeni de ce se cheamă așa. Dar referințele la această construcție de beton sunt tot timpul prezenta în langajul local.
Am făcut acest destul de mare ocol pentru a ajunge să spunem ceea ce doream de la început:punctul de reper cel mai frecvent în existența noastră a fost din totdeauna și va rămâne Dâmbonicul. Cei care au avut grădina de zarzavat pe malul său estic poartă în amintire generozitatea gârlei .Îi trebuia doar roata cu cupe pentru ca odată ajunsă în jgheab să pornească metodic și eficient spre răzoarele cu ceapă,varză,roșii,ardei,pepeni. Observați că n-am zis vinete.Vrejurile cu ridichi de acest fel le sesizai doar pe cealaltă parte a șoselei,în grădina de zarzavaturi a unui localnic venit de nuștiu unde-Florea Neamțului. Despre avantajele de a avea Dâmbovnicul sub fereasta case se mai pot spune multe.Gospodinele își fixau la loc potrivit legăturile de cânepă pentru a le pregăti de melițat. Apoi,fuioarele,înainte de a ajunge în războiul de țesut,erau date la darac.Țesătura de cânepă,deloc mângâioasă prindea bine pentru diverse utilități de casă și chiar pentru lenjeria bărbătească. Femeile,de obice în vârstă,mergeau la gârlă pentru a da la pește. Cu coșul,pentru scotocit în mâlul de lăngă maluri,de regulă în căutarea scoicilor,dar frecvent cu alăul ,ustensil ușor de manevrat și eficient.Iară noi,noi epigonii,Noi copii de vîrstașcolii vreau să zic?O tuleam spre locurile apa se dodedea primitoare și dispusă șă îmbucure pe toți.Două erau adresele la îndemână:cam în apropierea podului cel nou ce duce Peste Vale și La Rebej,unde nu gârla ori plaja în răsfăț erau ale numitului cetățean,om de treabă și cu multe reușite în viață ci zăvoiul de pe mal,cu întrebuințări atât de diverse.Cât era vara de mare,gârla ne aparținea.
Să spunem ce mai ar fi de spus. Dâmbovnicul nu este nici Mississippi,nici Amazoanele sau Nilul,cu rolul lor covârșitor în a înfluența viața celor din apropierea lor. Nu e nici măcar Argeșul,Oltul sau Oltul.Dar este al nostru și ne mândrim că îl avem. Mai ales că la noi există ca o noțiune concretă. La alții ,nu. Atunci,nu e normal să ni-l imaginăm ca pe un dar ceresc,preluându-l cu răspunderea de a-l îngriji și proteja ca pe un copil de suflet,ajutându-l să se pună cât mai temeinic în valoare,în benegiciul comunității.
Poate fi mai bine utilizat din punct de vedere economic? Sigur că da, spun mulți. Ce au învedere? Iată ce: Administrația locală poate îniția de urgență un studiu,urmat de un proiect în care sș se grupeze acele activități aducătoare de venituri la nivelul obștei.Adică:1.Valorificarea râului ca teritoriu piscicol,luând în considerație ideile cât mai bine venite în acest sens și creând condițiile adiacente.Trebuie încurașată creșterea și diversificarea sortimentației,ocrotirea în perioade le de înmulțire,disciplinarea operației de prins pește pentru pus acasă în tigaie ori distribuit contracost proprietarilor de consum public.Există în alte țări o adevărată religie dedicată acestui capitol:nu poți pescui decât în locurile special indicate;în funcție de mărime „victimelor”ajunse în undiță sau în năvod,intervin prohibiții necesare:într-o partidă de pescuit nu poți „recolta”decât un anume număr de pești și,obligatoriu,dai drumul înapoi în apă celor prea mici pentru a servi la ceva-vă teîntâlniți la o partidă viitoare.Firește că permisele de pescuit devin obligatorii,bugetul loal având de câștigat.Sigur c toate atea presupun ceva efort,organizatoric,documentar,instructiv-educativ.Dar orice noutate se cere însușită după reguli logice și eficiente.2.De când se știe,piatra de râu a constitui o sursă de venituri.Și aici se cere pusă ordine.Nu intră oricine în balastieră și hotărăște cum îi convine.Ordinea și disciplina se cuvin aduse în prim plan.3.Materialul lemnos furnizat de vegetația malurilor poate deveni materie primă în diferite scopuri.Începem prin a studia ce fac alții din alte localități din apropiere sau de la mare distanță.Altădată,propritarii de zăvoaie își făceau lor,chiar pe malul gârlii,obiecte trebuincioase-coșuri de porumb de mari dimensiuni,coșuri oentru prins pește,coșnițe utilitare în gospodărie,utile mai ales mamelor ori fiicelor deja ieșite la treabă.
Intră în discuție,obligatoriu aspectul peisager.Un mal de râu ce trece pe sub fereastra casei nu poate arăta oricum.Orice petic de pământ trebuie curățat și îngrijit Să-ți fie drag să întârzii între sșlcii,după caz între pomi înfloriți,să beneficiezi ieșirea în aer
În aceeași ordine de idei se cerabordate facilitățile de timp liber generate de ieșirea la râu.Cum alții ies la mare,noi putem ,în timpul liber,atât cât este ,să mergem cu folos la gârlă.Să facem ,ce?Să facem baie,în sezonul foarte cald.Să aibă cineva de luat măsuri ca locurile bune de înotat,eventual devenite stranduri publice,să funcționeze ca la carte.De ce n-am avea o zonă amenajată pentru întreceri cu barca.De ce la Snagov se poate și la noi în sat ezităm a identifica zona cea mai potrivită pentru unerimetru regulamentar.De ce nu un mic Cișmigiu pentru plimbări de agrement pe bază de bărci cu vâsle ori pedale?Dacă încercăm câte ceva din toate se poate vizibiliza
Dâmbovnicul, din Podișul Getic de unde izvorăște parcurge peste o sută de kilometri până la vărsare în Neajlov, în apropiere de Vadu Lat. Nu suntem singurii care îi putem savura vecinătatea, potențialul multiplu de care dispune. Putem încerca și împreună cu cine se prinde în horă să ne dovedim nouă înșine dar și altora că el, Dâmbonicul este un blazon ce trebuie meritat și respectat. Ca orice podoabă primită în dar în zile frumoase.
