Trebuie să fi avut cinci ani. Ca de fiecare dată, în ziua de Sfânta Maria Mare, la noi în sat toată lumea avea grija de a ajunge în Poiana Târgului, locul geometric de socializare al comunei noastre și al împrejurimilor, de peste un secol și jumătate. Întorcerea tatălui din război avusese loc ceva timp mai devreme și iată-l întors la deprinderi civile. Inițiase deja unele proiecte gospodărești. Hotărâse deja să pună vie pe locul de la Puțul cu Stejar, alături de alți doi frați. În Luncă, alături de Moara lui Octav Chiricuță, a organizat o grădină de zarzavat, gândită meșteșugit, cu de toate - eleșteu cu roată de udat, cu necesarele canale de irigații, cu porțiuni de loc rezervate culturilor tradiționale, pentru varză, ceapă, roșii, ardei. Iată-l acum luându-mă de mână pentru a mă iniția în rosturile iarmarocului la care toți se gândeau anul întreg. Și ce aveam să observ cu ochii mei neobișnuit cu spectacolul de unicitate aparte. Sigur, cele mai multe din detalii aveam să le descifrez cu vremea. Un amănunt: dragul de acel eveniment sărbătoresc nu a pierdut cine știe ce în cuprindere, intensitate sentimentală și plăcerea revenirii.
Vizavi de casa lui Murgoi, singura clădire din satul nostru care avea etaj, pe o scenă improvizată, supraveghind un mic platou populat cu mese pentru amatorii de gustări în aer liber în ceasurile ce vin. Un „gurist” intrat deja în pâine se agită zgomotos: „Leliță cârciumăreasă / Nu ai o fată frumoasă / Să ne servească la masă? - Am și fată și flăcău / Dar vreau să vă servesc eu...”. Vizibile erau cele două mașinării gândite să electrizeze imaginația celor nevârstnici.Un carusel decorat frumos, Călușeii îi ziceau toți. Era gândit să fericească pe cei mici. Nu prea departe se învârte o altă mașinărie. Sunt Lanțurile, destinate adolescenților, fete și băieți, sau celor mai săltați în vârstă decât ei. Între ele, un cort menit să adăpostească spectacolul unor circari la care ajungi plătind un bilet de intrare. Jur-împrejur, mici tejghele pe care bunuri de consum imediat își așteaptă cu optimism cumpărătorii. Dar ce nu e acolo? Turtă dulce, înghețată, bombonată, limonadă. Dar și seducții de felul - Ciocu cu norocu, Trasul la țintă, jucării atrăgătoare. Este la fiecare ediție și un pozar. Oameni bine îmbrăcați, spilcuiți se așează emoționați în fața acelei enigmatice cutii în care stăpânul își vâră capul cerând imediat atenție maximă, gesticulând cu brațul ridicat. O flacără marchează apropierea de final. Peste oarece timp, actorii se vor uita cu bucurie la chipurile lor surprinse pe carton. Pozele își vor ocupa un binemeritat loc pe măsuța din odaia pentru oaspeți de acasă. Ori va pleca, după caz, către nu știu ce unitate militară, unde face armata soldatul familiei.
Iarmarocul, cum îi zic prin alte părți, Târg îi spunem noi de când lumea s-a constituit într-o permanentă și romantică obsesie.
Neagu Udroiu
