Doctorul nostru locuia în comuna Gratia, dar era ştiut în toate satele, cât vedeai cu ochii pe valea Dâmbovnicului. Cei mai mulţi dintre noi se refereau la el numindu-l Domdoctor, pronunţat chiar aşa, dintr-o suflare, ca şi cum acesta ar fi fost un nume propriu. Ceva mă face să cred că puteai să-i numeri pe degete pe cei care ştiau cu adevărat cum îl cheamă de fapt - Aurelian Borşanu.
Ca pacient, am intrat o singură dată în casa lui din marginea dinspre noi a satului, arătoasă şi extrem de îngrijită. Dar de văzut, îl vedeam, adesea, călătorind spre adresele la care era chemat. Deţinea o trăsurică pe două roţi, trasă de un cal vânjos, pe care îl îndruma prietenos, cu gesturi reţinute, cu gândurile risipite către noi, cei care îl argumentau în aşezarea lui prin partea noastră de lume. Înalt, bine făcut, cu înfăţişare de Hollywood. Părea distant pentru cel care îi urmărea mersul. Doar cei obligaţi să-i vină aproape şi să intre direct în vorbă cu el puteau să-l ghicească pe cel adevărat. Uimea pe toată lumea prin cât de multe ştia. Sigur, mai totul venea din calităţi native, din instrucţie. Ne descoperise călătorind de dincolo de Munţi. De aceea îl şi priveam ca pe unul venit de pe altă lume. Cu ştiinţa lui de carte devastatoare, cu înfăţişarea de artist veritabil, cu doza de mister pe care ne obliga să i-o atribuim graţie necunoscutelor ce le ţinea în palmă. Era fiu de învăţător. Ion Borşianu, de fel din Deda, dovedise de mic virtuţi importante. Se exprima nu doar ca un pedagog de clasă ci şi muzician înzestrat şi mai sus de orice, gospodar veritabil. Provenea de pe băncile Seminarului Teologic de la Sibiu, pe care l-a încheiat cu rezultate remarcabile. În aceşti ani cânta la flaut şi vioară dar conducea, ca dirijor, corul teologilor. Se pricepea la treburile câmpului-ştia să are, să semene, să secere. Creştea animale. Angaja cu pasiune lucrări de pomicultură şi horticultură. A acţionat cu entuziasm la toate câte priveau mersul treburilor prin comunitate. Alături de protul satului a ridicat un nou local de şcoală la Deda, cel vechi devenind neîncăpător. Este cel care a organizat corul bisericesc al comunităţii.
Îl aşteptau încercări grele. În 1917 se vede suspendat de la clasă pentru sentimente pro-româneşti. Va fi arestat de autorităţile austro-ungare şi internat la Sopron. Păţeau la fel în epocă mama lui Octavian Goga, dirijorul Ion Vidu, istoricul Ioan Lupaş. Va fi răzbunat de învăţătorii din Protopopiatul Reghinului îl vor trimite delegat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
Acestea îi erau icoanele din copilărie ale doctorului trimis să poarte de grijă celor trători pe Dâmbovnic. Gârla atât de binevenită pentru traiul localnicilor. De unde să ştim noi atunci de unde se trăgeau însuşirile alese cu care Domdoctor fusese blagoslovit? Le-am aflat aceia dintre noi care l-au răscolit în scrierile sale pe istoricul Vasile Netea. Mi s-a întâmplat să-l cunosc bine, să colaborăm împreună dar mai ales să-l îndrăgesc pentru ştiinţa lui de carte, pentru farmecul scrierilor ce ni le-a lăsat.
De la Domnul Profesor Netea, cum i-am spus tot timpul, am aflat detalii şi despre Doctorul Borşianu. Studiase la liceele din Reghin şi Cluj. Facultatea de medicină a făcut-o sub poalele Feleacului, în centrul universitar dominat de statura lui Blaga, fraţii Haţieganu, Sextil Puşcariu. A fost trimis să-şi practice profesia la Gratia, azi în judeţul Teleorman.
Terminasem şcoala primară din satul meu, Cartojani de Vlaşca şi căpătam cu fiecare zi îndemnul de a răsfoi, pe lângă acele cărticele rezervate vârstei, gazetele ce ajungeau la noi aduse direct de la Bucureşti de cursele Rata. Când s-a înfiinţat oficiul poştal am simţit că ne-a pus Dumnezeu mîna în cap. Şi nu fără legătură cu doctorul Borşan. Era abonat la toate ziarele şi revistele posibile,de la Albina la Aicultorul. Fratele meu mai mare-şcolit la Gimnaziul Unic din Bolintin Vale a îndeplinit acolo, amar de ani, funcţia de diriginte. Graţie lui,consultam cu sufletul la gură revistele seducătoare,înainte ca ele să ajungă pe noptiera domnului doctor.
Acum, când am aflat cine era de fapt tămăduitorul născut sub stelele Mureşului coborâtor dinspre Polul Frigului carpatin, nu mă mai miră nimic. Vreme de două decenii, Aurelian Borşan a colaborat asiduu la reviste folcloristice din epocă: Izvoraşul, Cultura Poporului, Tudor Pamfilie, Comoara satelor, Doina. În cărţi publicate după primul război şi-a adunat studiile privind arhitectura ţărănească, poezii şi cântece populare, desene de cusături, ţesături, ouă încondeiate. Medicul îndrăgostit şi-a asociat preocupările cu un alt specialist în domeniu, Simion Rusu ,publicând un volum cu titlul: Descântece, farmece şi leacuri din popor pentru boale omeneşti şi de animale (1925). Suntem asiguraţi cu privire la râvna cu care a bătut cu piciorul vaste întinderi rurale transilvane în calitate de culegător de folclor. Multe din ele au rămas însă nepuse în circuitul public.
Când a considerat că drumurile sale prin această lume s-au închis, Domdoctor a hotărât să se retragă. A făcut-o cu aceeaşi discreţie cu care veghea îndeaproape bătăile noastre de inimă.
Din aprilie 1973 îşi doarme somnul de veci sub o lespede din Cimitirul Şerban Vodă din Capitală. Sfios şi plin de respect, gândul meu trece prin prejmă.
Sursa: Cartojani. Istorii vechi și noi - Neagu Udroiu