L-ați remarcat cu siguranță, trecând prin dreptul școlii gimnaziale din centrul comunei noastre, Roata de Jos. Se înalță falnic, supraveghind de aproape un secol pasul grăbit al școlarilor spre sălile de curs ori, la sfârșit de program, alergând cu voioșie spre casă. A fost plantat acolo, la chemarea ministrului educației din epocă pentru a marca un deceniu de la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decemrie 1918. S-a îngrijit de asta învățătorul Constantin Florescu legat de școală și menirea ei atât prin anii nenumărați cât a condus-o ca director dar și prin fiul său Gogu, absovent al școlii pedagogice de la Grădiștea și fiica acestuia, Luciana, om de catedră și desemnată, ca profesor, să preia răspunderea Cancelariei. Dispoziția Ministrului era de fapt un apel către toți conducătorii de școală din întreaga țară. Pe unde mă duc nu uit să întreb: ce a rămas din stejarul de atunci și în ce loc anume a fost pus să crească. Sunt adrese la care proiectul lansat de Ministru a prins viață. Acolo unde a prins și rădăcini putem să privim cu emoție ce a rămas. La Roata, condițiile au fost mai mult decât prielnice. Merită admirat în toată desfășurarea lui istorică.
Vreme de trei ani am străbătut curtea încolo și încoace, adică din șosea către banca mea - „a treia de la geam” - ori în sens invers pentru a lua la picior cei aproape cinci kilometri până la Casa din Deal a părinților. N-am uitat mare lucru din ce am învățat aici dar mai ales n-am uitat pe cei ale căror eforturi de a ne dezvolta dragul de carte le prețuiesc pe de-a-ntregul. La matematică ne-a deschis ochii domnul Andrei Țurlea, un „Domn Trandafir” de mare farmec și eficiență. La geografie și istorie ne stimula interesul cu mare pricepere soția sa, Doamna Anișoara, fiica lui Tase, prăvăliaș din Sadina. Un dar făcut de Cel de Sus, pentru mine cel puțin a fost domnul Stelea Ștefănescu, dascălul de limba română. A găsit, nu odată, mijloace adecvate pentru a ne ține în priză cu cititul, învățatul și recitatul. Era fermecător, iar accesul la biblioteca sa, având de toate de la Sofocle și Euripide până la Tolstoi și Hugo, m-a îmbogățit pentru toată viața. Mai era domnul Ion Stănescu, cu misiunea de a ne învăța limbi străine. Un dar dumnezeiesc și el. Domnul Ilie Boroi prezidase la mine în sat „examenul de bac” la terminarea primelor clase primare. Mi-a fost mai ușor să-l simt aproape acum la lecțiile de gramatică.
Să nu uităm de la ce am plecat: Stejarul Marii Uniri așteaptă să ne înclinăm cu respect de câte ori frunzișul său bogat ne face semn de dincolo de gard.
Neagu Udroiu
