Avem două: cea școlară, cu sediul de drept în localul gimnaziului nr. 2 și cea comunală al cărui spațiu de funcționare este arondat satului Cartojani.
Păcat că intenția de a citi a românului în zilele noastre s-a diminuat atât de vizibil cu riscuri teribile pentru cultura generală a copiilor și nepoților noștri. Poate fi la mijloc, între altele, și penetrarea agresivă a instrumentarului audio-vizual, în stare să creeze iluzia că se poate și fără carte la căpătâi. Un radio la îndemână, un casetofon, televizorul cât tabla de la școală dar mai ales telefonul mobil, apt să-și lăbărțeze ofertele de la o zi la alta. Este și nu este așa. O țară precum Finlanda stă bine, cum știm, la capitolul elctronicii aplicate și a telecomunicațiilor. De-ar fi să luăm în calcul doar Nokia. Și totuși, între tările din Uniunea Europeană ocupă primul loc din punctul de vedere al numărului de cititori la mia de locuitori. Biblioteca publică în această țară nordică plină de lacuri și păduri arată ca niște clădiri bancar-financiare unde apăsarea banului îngăduie licențe de tot felul. Aici explicația se cere căutată în respectul față de carte. Este o încântare să vezi cum au fost gândite aceste repetate întâlniri ale cititorului, indiferent de vârstă cu rafturile pline de cărți dar și cu alte facilități gândite pentru cei în dificultate de a frecventa registrul clasic deprinderilor de cititor. Am în vedere pe micuții îndrăgostiți de aventurile prinse în epiderma paginii de carte înaine ca singuri să le deslușească prin lectură personală. Intervine salvator adultul care îl așteaptă să-i sprijine demersul. Sau inregistrările operate pe bandă de magnetofon de îndrăgite voci actoricești. Cât îi privește pe adulții cu vederea afectată dar care nu le-a redus plăcerea lecturii pot apela, în colțul de bibliotecă rezervat lor, să urmărească la cască trama seducătoare. Totul este să gândești la soluții ce ți se potrivesc.
La noi biblioteca, drept institție, datează din anii de după Război. Categorii de cititori eram mulți. Noi elevii, îmboldiți de dascăli, să prindem dragul lecturii. Erau foștii elevi ai școlii rămași să-și ducă traiul pe raza satului. Erau tinerii lăsați la vatră, întorși acasă după chinuitorul stagiu militar - cei ajunși la Marină se vedeau ținuți sub arme patru ani - mulți deprinși cu lectura și amatori să rămână tot așa. Și mai erau vârstnici, de regulă pensionari ai diferitelor intreprinderi și instituții de la oraș, veniți să-și ducă zilele în casa părintească. Unii citeau pe rupte. Cel mai nestăvilit în această privință era Nea Stan, fostul ceferist care nu lăsa cartea din mână.
Biblioteca comunei Roata de Jos este găzduită în fostul local al Primăriei din Cartojani. Condițiile nu sunt deloc rele iar grija față de bunul mers al instituției este încredințată unui responsabil silitor. Cândva, bibliotecarul, onorific, era un învățător abia prins în cataloagele școlii, domnul Vasile Olteanu. Sediul bibliotecii publice era acolo unde se improvizase căminul cultural, adică în casa arătoasă a omului de afaceri Mereanu. Dar ce nu se putea întâmpla acolo?Trupe ambulante de teatru, concerte ad-hoc, consfătuiri de tot felul, debună seamă și balurile periodicece nu omiteau momentul culminant - alegerea Reginei Balului. A apărut la un moment și aparatul de radio la care îl ascultam pe Sadoveanu citind din Eminescu. Când și-a făcut apariția o cutie cu piese de șah, peste mulți a dat bucuria.
Biblioteca școlii este mai veche. Ea datează din Interbelic, pe când ministrul instrucțiunii publice nu uita să ghidoneze pe dascăli dar în primul rând pe directorii din toate școlile țării să procure cărți adecvate vârstei și să le așeze pe banca elevilor de la vârsta cea mai frgedă. Colecția de azi a bibliotecii de la școală arată atrăgător și se bucură de respectul cuvenit. Doar că ea ar trebui să asigure deschidere și pentru vârsta școlară incipientă, unde au trecere cărțile ilustrate, poveștile vânătorești. Să luăm în seamă și mutațiile intervenite, grație televizorului în primul rând. Noi eram crescuți în dragostea de natură, cu sensibilitste la păsări și animale. Nu putem pretinde ca nepoții noștri să perpetueze pe această orbită. Nu de alta dar infuzia de cunoștințe științifico-tehnice polarizează în tot mai mare măsură impusul interior. Cu ce vine biblioteca în această direcție?
A apărut primul computer în vecinătatea rafturilor bibliotecii comunale. O excelentă idee de a iniția pe cititor în extinderea interesului pentru imensul bazin informațional oferit de accesul pe internet. Ce vreau să spun: cu un computer la îndemână poți beneficia in integrum de avantajele sale. Adică, nici practicarea cât e ziua de lungă a diferitelor jocuri ademenitoare nu este prohibită. Dar exclusivizarea acestor tentații, da. Este păcat, mai ales când rostul acestor mașinării intrate în viața noastră nu se rezumă la a ne ocupa, cum-necum timpul.
N. U.
