Carte se învață de mult timp la Cartojani. O primă mențiune privind existanța școlii o avem din 1862. Dar se învăța carte și în deceniile de dinainte. În anii '30, sigur. Ne asigură documentele. Local propriu nu exista dar „clasa” era tinda bisericii. Chiar și când s-a ivit o construcție cu această destinație specială, ea arăta ca vai de lume. Era, de această data, la un loc cu primăria. Se menționează la un moment dat (1888) de existent în comună a două școli: una de băieți cu patru clase condusă de un învățător și una de fete cu trei clase. Urmau școala 37 de băieți și 17 fete.
Actualul local de școală, dezvoltat în mai multe rânduri, datează din 1902. Probabil ca școala să fi fost data în folosință abia în 1904. Clădirea tip „Spiru Haret” fusese pusă pe picioare sub administrația prefectului de Vlașca Ioan T.Ghica și avea o configurație utilitară de apreciat. Cele două încăperi de mari dimensiuni aveau pe fațadă câte trei ferestre, fiecare sub un arc de cerc din cărămidă aparentă. Intrarea în clădire se făcea dinspre șosea, pe poteca ce ducea de la poartă spre treptele din fața ușii. Holul despărțitor era, functional, tăiat în două: partea din față slujea drept vestibule pentru toate cele trei, spre stânga și spre dreapta către sălile de clasă, iar în față da în încăperea destinată a fi cancelaria școlii.Cât noi am urmat clasa întâi, acolo se afla instalată banca destinată celor din clasa a cincea, încă pe rol. Anul următor a fost eliminate din structura anului școlar.
Au fost numeroși slujitori ai școlii, învățători, profesori, preoți, specialist de alte profesii care și-au desfășurat activitatea de-a lungul anilor în folosul doritorilor de carte din Cartojani. Privind mai departe în trecut vom insista asupra învățătorului Constantin Popian, venit în școală în anul 1880. Era unul din cei trei copii ai preotului Rafael-Radu Enescu, la rându-i singurul băiat între cei șase copii ai lui Popa Ene, preotul din Vânătorii Mari. La școala normală din București, unde este trimis de unchiul Nica, preot la Corbii Mari, ce le va purta de grijă celor trei frați după moartea tatălui lor, elevul Costea R.Popescu capătă alt nume: răspunde la catalog de acum încolo la numele adoptive impus de dirigintele clasei, derutat că are sub supraveghere prea mulți Popescu (probabil toți din familii de preoți). Domnu Costică, repartizat la Școala din Cartojani, se însoară cu o grecoaică, fiica unui negustor scăpătat, cu care are opt copii. Dascălul, micuț și uscățiv, avea voce baritonală, se pricepea la cântecul bisericesc și se manifesta sistematic în strana bisericii. Obligat să părăsească munca de catedră în 1895, va continua ca slujitor al bisericii prin Capitală și va sfârși cu cele lumești în 1927, fiind înmormântat în cimitirul din Sinaia. Unul din băieții mai mari devenise maior și îl convinsese să se mute în stațiune. Un alt fecior, Constantin C. Popian se năștea la Cartojani în ianuarie 1882. Face cinci clase sub privirea și ocrotirea- și va porni pe urmele acestuia la școala normală. Un norocos. A avut profesori unul și unul. Între alții și pe Petre Dulfu. Va urma o vreme, în paralel, Conservatorul. Îi va cunoaște personal pe C.Nottara, Aristița Romanescu, Iancu Brezeanu, Petre Liciu. Printre colegi: V.Maximilian, Aura Buzescu, Tony Bulandra, Marioara Voiculescu, Marioara Ventura. Întâlnește pe Caragiale, Vlahuță, Coșbuc. Se stabilește la Râmnicu Vâlcea unde se desfășoară ca un animator cultural de excepție. Pe vremea școlii normale făcea turnee cu echipe de teatru încropite de el. A ajuns și la Cartojani în această ipostază. Pe drumul ce duce la Mânăstirea Bistrița și-a construit o casă imitând-o pe cea în care s-a născut.
O carieră remarcabilă face, în calitate de conducător al școlii, învățătorul Mihail Bulăceanu. Născut în mai 1875 în comuna Preajba-Vlașca.După absolvirea școlii normale predă la școlile din Găleteni-Moșteni, cătun Șoricești, Tămășești, Adunați-Budești. La Cartojani vine în 1 iulie 1900. Se căsătorește cu Maria și vor avea copii. Olga și Eliza devin și ele învățătoare în sat. Olga se va căsători cu preotul Ștefan Georgescu. I se dă școala pe mână și va rămâne directorul ei de la venire până în 1931. La catedră mai rămâne un an. Va înceta din viață pe 18 iulie 1947.
Este continuat la treburile de cancelarie de învățătorul Nicolae Constantinescu, sosit în școală în 1925. Își făcuse o casă frumoasă lângă școală. Se căsătorise cu Coana Ginca, așa îi ziceam noi, fiica lui Mereanu, gospodar pricopsit, a cărui locuință va deveni cămin cultural. Au avut patru copii-trei fete Liza (n.1928) și gemenele Anișoara și Lilica (n.1930), și un băiat, Gheorghe (n.1938).
În 1930 vine în școală învățătorul Ilie Petrescu. Născut în 25 martie 1907 în comuna Cosmești-Teleorman. Părinți-Dumitru și Safta. A avut un frate și o soră. Urmează școala primară în comuna natală. Școala normal îl va purta la Giurgiu, apoi la Cristur și va ajunge în Izmail. Primul post de învățător îl obține în comuna Baimachiu, jud.Cahul. Termină școala militară nr.1 din București cu gradul de sublocotenent. Va fi numit învățător la scoala din Gratia dar peste doar un an va fi trecut la școala din Cartojani. În 1931 se căsătorește cu una din fiicele lui Gheorghe Caloenescu, aflat în mai multe rânduri la conducerea treburilor în comunitate. Fusese și primarul comunei. A luptat în tranșeele Primului Război Mondial, timp în care a pierdut patru din cei nouă copii. Soții Petrescu au avut două fete-Amalia și Nuțu, numindu-se prin căsătorie Colțeanu, respective Homocea. Cele două fiice vor rămâne orfane la 17 oct 1940 când tatăl cade pe front la Tătarca, în apropiere de Odessa. Aveau-cea mare nouă ani iar sora cea mica patru. Este înmormântat la Mariental. A fost declarant erou la 33 de ani și avansat la rangul de căpitan în rezervă. Ca dascăl s-a bucurat de frumoase aprecieri.
Dintre veteranii din Cancelarie la venirea noastră la școală făcea parte Ile Ciobănescu, născut în 1907 în comuna Șelari. S-a căsătorit cu o basarabeancă, Tatiana Goian,din Leca-Izmail (n.1906). Și părinții erau romani-Matei și Maria. Copilul lor-Nicolae (Țuru) s-a născut în 1936.
Marin Predescu, de fel din Preajba de Sus, a fost repartizat după terminarea școlii normale la școala din Gratia. Soția lui, Marioara, era fiica notarului din Gratia, care avea o familie numeroasă. După militărie, s-a mutat la noi. Au avut doi copii: Felicia (n.1934) și Ștefan (n.1937).
Marin Teodorescu (Mantu) era născut în 1908, venit din zona Muscel. Soția lui, Maria, era născută în 1911. Copii lor-Virgiliu (Ginu) și Mariana s-au născut în 1933, respective, 1936.
Acestora li s-a alăturat imediat după război Vasile Olteanu, proaspăt absolvent al școlii normale. Se va stabili în comună, prin căsătoria cu fata lui Ion Dragne. La ora de față, conducerea școlii este asigurată de prof. Romica Marin.
