Să-ți mai sun talanga vechii faime, ca Esenin, n-oi fi eu în stare... Este lamentarea unui amic, poet, crescut ca și mine în respect cuviincios față de vietatea lăsată de Cel de Sus să ne fie aproape și la bine și la greu. A trăi oriunde, în afara orașului, este o pedeapsă. Mai ales la case cu ceva copii de crescut. Mie, un respect de proporții mi-a insuflat constatarea, eram în India; că vaca este privită ca o ființă sacră. Priveai cu câtă înțelegere observau țăranii înșirați în spatele tejghelei, mersul printre tarabele doldora de produse agricole, adulmecau în liniștea pasului lor negrăbit oferta vegetală. Și, oameni suntem, se decideau să ciupească de ici ceva, de dincolo ceva până ce își făceau plinul. Spre bucuria celor vizitați. Și spre părerea de rău a celor trecuți cu vederea. Preferații considerau că le-a pus Dumnezeu mâna în cap.
Evident, nu la fel stau lucrurile pe la noi. Vaca a fost întotdeauna considerată un bun indispensabil. Și boii și caii în gospodăriile cu treabă multă la câmp. Vaca însă s-a insinuat ca un adjuvant vital. Mulsul vacii era un rital cu care gospodina își începea ziua de muncă. Din vasul în care era colectat, o găleată curată, produsul apuca direcții diferite, după împrejurări. În cele mai multe situații era de mulțumit pofta de mâncare a celor din familie. Laptele fiert se potrivea mănușă. Intra în calcul venitul pe cap de locuitor. Adică la cât puteai renunța, având în minte diverse socoteli. Opreai deci cantitatea socotită de tine îndestulătoare pentru toți ai casei, care era de urgență răsturnată în tuciul pus peste pirostriile din vatră. Fiertul cu sprijinul surcelelor de duzină nu dura mult. La primul semn că spuma lăptoasă ar fi tentată să dea peste răscol, urma statul la masă. Tradițional, o măsuță scundă, cu trei picioare, înconjurată cu scăunele pentru fiecare. Intervine, cooperant și binefăcător, codrul de mămăligă rămas de cu seară. Și astfel, breakfastul e gata. Restul cantității de lapte este drămuit după împrejurări. O bună parte urmează să devină brânză, caș sau urdă. Drept care este lăsat să se prindă pentru a fi încredințat uneisidile. Prin scurgere, materialul lăptos devenit închegat este lăsat pentru a se separa de componenta lichidă-zerul, care va avea la rându-i drumul propriu. O altă cantitate din laptele muls-dimineața ori seara, urmează a ajunge în putinei. Când timpul de germinare se consumă, intră în funcțiune bătătorul, pe care gospodina îl preia pentru a separa untul, tocmai bun de consumat când îi vine rîndul. Iar laptele bătut este trecut pe linia de așteptare pentru consum-dimineața, la prânz și seara.
Pentru ca toate acestea să se producă întocmai și la timp este nevoie de un proces pregătitor care trebuie să meargă ceas, întocmai și la timp. Este vorba de hara și setea animalului. Cât timp nu atingeai o anumită vârstă-opt ani să zicem-tu erai doar beneficiarul tehnologiilor amintite. Cădea în seama fraților, a surorilor mai mari. Dar cum ei, cu fiecare an, deveneau potențial contributori la muncile câmpului, te trezeai una două întrat pe rol. Școlar fiind, mergeai dimineața la cursuri, veneai acasă să servești prânzul iar după amiaza plecai cu vaca de lanț. Cum unde? la păscut, desigur. Cum unde? Dar asta era grija ta și nu a celorlalți. Pe cât de simplu câteodată, pe atât de dificil uneori. Iarba verde de acasă nu era de ușor de descoperit. Uneori era mai uțor, puteai apela la facilități la îndemână. Primăvara se eliberau, contra cost, pentru pășunatul în pădurea din marginea satului. Când sezonul prevăzut se încheia, din grija pentru protecți arbuștilor, începea chinul. Soluțiile veneau dar nu neapărat ușor: pe marginea șoselei, unde iarba creștea din belșug-dar nu erai numai tu amator, pe răzorul dintre două loturi proprietate a familiei. Sau prin pădure, prin brădet, vorba cântecului în necazul pădurarilor de a cărui neglijență te vedeai obligat să profiți. În cursul săptămânii, o mai scoteai la vopsea dar duminica era de groază. În primul rând că ne vedeam, noi colegii de școală, împărțiți în două caste: cei cu vacă de dus la păscut și cei fără. Cei din urmă depindeau de laptele din vecini cumpărat ori primit la schimp cu alte bunuri-mălai făină,legume,fructe,păsări,ouă. Dar cât era duminica de lungă,lumea era a lor. În sezonul nunților,dimineață mergeau să asiste la spectacolele zilei:împodobirea bradului,udatul apoi după amiază la Horele din curtea miresei, îndeosebi Nuneasca.Urma cunoscuta melodie gândită să stoarcă lacrimi.-Ia-ți mireasă ziua bună/De la tată,de la mumă/De la frați,de la surori/De la grădina cu floro...
Și când nu erau nunți?Greu de crezut.Dar erau partidele de fotbal detoată lumea,cu mic,cu mare,de arcă pe gazon ar fi evoluat de fiecare dată și Mesi și Ronaldo iar mai nou Mpape...Pe când noi,predestinați cu vaca de lanț.Fiecare cu rația lui de noroc ori ghinion...
N.U.
