La sfârșitul secolului al XIX-lea, negustorul Dumitru Marinescu Bragadiru a cumpărat un teren de 70.000 mp în apropierea centrului Bucureștiului, pe calea Rahovei. El și-a investit banii făcuți din afacerile cu spirt și alcool rafinat din timpul Războiului de Independență în construirea unei fabrici de bere. Toate clădirile industriale ce formau fabrica, palatul și casele din vecinătate au fost proiectate în 1894 de firma germană din Erfurt „J.A.T.OPF și SOHNE”, avându-l ca arhitect pe Anton Schuckerl.
La acea vreme, în București și mai aflau încă două asemenea fabrici, a lui Luther (Fabrica de bere Grivița) și a lui Oppler. Dar tocmai pentru că Bragadiru era un om harnic, cinstit și inteligent, a reușit în scurt timp de la înființarea fabricii (aprilie 1895) să depășească nivelul de producție ale celor doi concurenți. Astfel se face că în 1901 fabrica era dotată cu mașini cu abur de 120 cai putere ce prelucrau orzul din România și hameiul din Bohemia. Producția zilnică era de 12.000 litri de bere cu numai 60 de lucrători. În 20 de ani au apărut 12 secții în care lucrau 261 de oameni.
Dumitru Bragadiru a murit în 1915, în urma unei crize cardiace. Averea sa a fost păstrată vreme îndelungată de fiul cel mare, pe care-l chema tot Dumitru. În urma celui de-al doilea Război Mondial familia sa a fugit pe mai multe continente, iar regimul comunism care s-a instaurat a profitat din plin. În 1948 fabrica a fost naționalizată și a primit un nou nume, Fabrica de bere Rahova. Mai multe case din zonă au fost demolate în anii ’80 în vederea construirii Academiei Române de lângă Casa Poporului, iar după 1990 toate clădirile au ajuns în paragină. Astăzi, în afară de palatul din proximitate care poartă același nume, pe domeniul fostei fabrici de bere au mai rămas doar ruinele clădirilor industriale.
Sursă: reptilianul.ro
