Târgul Pucheni sau Piața Pucheni se numără printre cele mai mari angro-uri de legume și fructe din București și din țară. Piața se găsește în Sectorul 5 al Capitalei, „străjuită” de străzile Socolești, Munții Carpați, Șoseaua Sălaj și Pucheni, aceasta din urmă dând numele târgului. Amplasarea în zona de Sud a Bucureștiului înlesnește astfel accesul mărfurilor micilor producători din Vidra, Colibași, Falaștoaca, Măgurele, Adunații Copăceni, dar și alte localități renumite pentru legumele și zarzavaturile lor, dar și pentru hărnicia agricultorilor. Din păcate, accesul în piață le este tot mai limitat, legea în zonă fiind făcută de intermediari.
Din 2011, Regia Autonomă de Transport Bucureşti a înfiinţat, la cererea publicului (!), linia de autobuze 227 între Depoul Alexandria şi Piața Pucheni. Accesul cu mașina personală în piață costă, cei mai mulți cumpărători preferând astfel să-și lase autoturismele pe străzile laterale sau să facă drumul cu RATB-ul.
„De ce filmezi usturoiul, mânca-ți-aș? Ia uite, ăsta ne filmează usturoiul”, mă ia tare o țigăncușă frumoasă, care stă de caraulă lângă o grămadă de usturoi, ambalat regulamentar în saci și săculeți. Câțiva comercianți se uită urât la mine.
„Nu filmez. Fac poze, doar atât. N-am văzut în viața mea atât de mult usturoi la un loc. De aia fac poze”, le explic, puțin speriat, celor din jurul meu, care s-au strâns ca la un semn. Mai mult, le promit că la următoarea vizită voi cumpăra usturoi fix de la ei.
Nu mai fusesem la Piața Pucheni. Auzisem de ea, dar aveam tot timpul impresia că e vorba de localitatea Puchenii Mari, din Prahova, nicidecum de Puchenii din Rahova bucureșteană. Îmi plac piețele, de orice fel, și nu ratez vreo ocazie de a vizita astfel de locuri în care se face comerț și care încă mai țin trează ideea de târg. Târgurile copilăriei mele, cele în care vânzătorii erau chiar producătorii, adică cei care trudeau de dimineață până seară, 365 de zile pe an.
Lucrurile s-au schimbat însă. Cei pe care îi zărim de cealaltă parte a cântarului nu mai sunt țărani. Nu au pământ sub unghii și nici pielea arsă de soare. Asta mai ales prin piețe, prin piețele obișnuite. La Pucheni agricultorii adevărați încă își mai pot vinde produsele, deși ușor-ușor vor dispărea probabil și de aici.
Pentru cei care încă mai țin la tradiții, Piața Pucheni e locul ideal pentru aprovizionarea de toamnă. Gospodinele, cele mai multe pensionare, vin și se aprovizionează cu materie primă pentru zacuscă, murături etc, de aici, de la Pucheni.
„Nea Bogdane, când mă iei și pe mine la târg la Pucheni?”, îl abordez pe vecinul de peste drum, care în fiecare toamnă se aprovizionează cu struguri și prune din celebra piață bucureșteană. Bogdan e mai tânăr decât mine, dar așa îmi place să-i spun. Nea Bogdan nu mai ține minte când a fost prima oară la Pucheni, atât de mult timp a trecut de atunci. Și într-o zi m-a luat. M-a abandonat însă imediat ce am intrat în târg. „Eu am treabă, mă duc să caut struguri și prune. Tu poți să caști gura în voie. Ne auzim la telefon”, mi-a zis el.
Am pornit pe aleile curate, dar destul de slab populate ale Pieții Pucheni. E început de săptămână, asta e explicația.
Am vrut să întocmesc chiar și o listă de prețuri, dar m-am lăsat păgubaș. Aș fi plictisit. Am să amintesc însă faptul că produsele agricole pot fi achiziționate de la Pucheni cu câțiva lei mai puțin decât în piețele obișnuite, ori de la supermarket. Iar acest amănunt contează cel mai mult. Unde mai pui că poți să te tocmești cu vânzătorii, ceea ce până la urmă e esența târguielii.
Roșii, ardei, conopidă, cartofi, praz, ceapă, hrean, pătrunjel, păstârnac, morcovi, țelină, tot ceea ce are nevoie o gospodină se găsește la Piața Pucheni. Nu ai voie să te întorci cu mâna goală. Ar fi și păcat pentru drumul bătut până acolo. „De unde ești, tată?”, îl abordez pe un țăran care încearcă să vândă roșii și ardei. „De la Vidra. Cum merge? Prost, ca în toate domeniile din țara asta... Muncă multă, bani puțini, nimeni nu ne ajută, nimeni nu ne protejează pe noi cei care producem”, îmi spune omul. Vinde roșiile cu trei lei. Simt că se poate trage de preț, dar, sincer, îmi e rușine. Pentru un absolvent de Agronomie, sentimentul de solidaritate față de țăranii mici producători agricoli e unul foarte dezvoltat.
La Pucheni, comercializarea produselor se face direct din mașină! Cele mai multe sunt „dubițe”, de „o tonă jumate”, de „trei tone”, dar am văzut și remorci uriașe, de TIR-uri! Toate sunt parcate cu spatele la aleea pe care circulă deopotrivă mușterii și mașini. Cei mai mulți și-au amenajat tarabe, pentru o prezentare cât mai adecvată a mărfurilor. Pe lângă legumele de sezon, pe lângă strugurii și prunele căutate de vecinul Bogdan, la Pucheni găsești mere, pere, lămâi, fasole din Egipt, rodii, banane și alte fructe exotice. Și acestea ceva mai ieftin decât la buticul din colțul străzii sau decât în supermarket.
Am încercat înainte de a ajunge la Piața Pucheni să mă documentez cât de cât despre subiect. În primul rând de la vecinii din Pieptănari, alături de care trăiesc de doi ani și mai bine, dar și de pe mult iubitul și stimatul internet. Dacă vecinii îmi povestesc în termeni elogioși despre Piața Pucheni, de cele mai multe ori și cu nostalgie, net-ul se limitează la știri despre razii ale poliției, despre marfă confiscată, cântare măsluite, ori despre negustori care își acoperă marfa în grabă și apoi o rup la fugă. Asta poate fi explicația faptului că oamenii din spatele mărfurilor sunt foarte vigilenți, bănuitori cu cei pe care îi miros de la o poștă că au venit doar să se plimbe prin târg și mai ales pe cei care mânuiesc vreun aparat de fotografiat sau un simplu telefon.
„De unde aduceți usturoiul?”, continui dialogul cu cei iritați de amănuntul că le „filmez” marfa. „Din Spania. Aducem câteva TIR-uri, le descărcăm la Râmnicu Sărat și apoi o ducem în piețe”, vine răspunsul. La Pucheni găsești și usturoi chinezesc, cel care acaparase ani buna piața din România, dar și românesc. Acesta din urmă e legat în funii, ca pe vremuri. „Usturoi românesc? E tot spaniol, dă-l încolo. Că sămânța e adusă din Spania”, mă lămurește comerciantul meu, care îmi dezvăluie și prețul pe kilogram: „5-6 lei”.
V-am spus că la Piața Pucheni prețurile sunt mai bune decât în piețele obișnuite, decât la buticuri sau supermarketuri!
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
