Modernizarea Bucureştilor a adus cu sine şi necesitatea înfiinţării unei poliţii a Capitalei, instituţie care avea menirea de a menţine ordinea în oraş. Pe la începuturile secolului al XIX-lea în București încă mai exista sistemul prin care un funcţionar superior, „aga”, răspundea de acest lucru. Abia după 1848 este creată funcţia de prefect de poliţie, iar în primul an al domniei lui Carol I sediul Prefecturii Poliţiei începe să funcţioneze pe Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei).
Epoca „romantică” a serviciului poliţienesc bucureştean începe undeva prin secolul al XVI-lea, atunci când un funcţionar superior numit „agă” era însărcinat cu menţinerea ordinii în oraş. În fapt, acest agă şi subalternii săi aveau îndeletniciri dintre cele mai diverse, de la „datoria paznicilor şi a răspândacilor (…) de a goni cu biciul căruţele ţăranilor când trecea caleaşca vreunui boier pe unul din marile drumuri ale oraşului”, sau „să-i prindă pe delincvenţi”. În plus, aga „trebuia să fixeze preţul produselor, să judece conflictele între cetăţeni şi să facă parte din cortegiile domneşti”.
Odată cu elaborarea Regulamentului Organic, în 1831-1832, responsabilităţile poliţiei sunt extinse, iar din 1848 „aga” este transformat în „prefect de poliţie”, C.A. Rosetti fiind primul ocupant al acestei funcţii publice. Pe 10 mai 1866 Carol I a fost proclamat domnitor al României, iar în acelaşi an sediul Prefecturii Poliţiei este stabilit în casele Meitani de pe Podul Mogoşoaiei. Locul unde a funcționat sediul Poliţiei Capitalei se afla, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în proprietatea banului Dumitrache Racoviţă, care era nepotul Ilincei, fata spătarului Mihail Canztacuzino. În casele Racoviţă prinţul Prozorowski – cel care a fost guvernator al Ţării Româneşti din august 1807 până în martie 1808 – a înfiinţat „Comitetul Poliţiei”.
Casele lui Dumitrache Racoviţă au fost cuprinse de un puternic incendiu în 1808, fiind distruse aproape în totalitate. Această stare de lucruri avea să dăinuie un timp destul de îndelungat, existând o mărturie care spune că în 1821 „alaiul înmormântării lui Alexandru Şuţu se opreşte la poarta caselor răposatului ban Racoviţă, cele arse”. Un an mai târziu, în 1822, locul trece în proprietatea bogătaşului George Meitani. Cei doi fraţi, George şi Ştefan Meitani, veniseră în ţară în 1810 după ce trăiseră în Austria, unde făcuseră negoţ şi deveniseră bancheri. În 1825 cei doi au fost făcuţi baroni austrieci, acesta fiind şi anul construirii caselor unde avea să fie stabilit sediul Prefecturii Poliţiei Capitalei.
La trei ani după ridicarea casei Meitani, în 1828, ruşii au intrat din nou în Bucureşti, imobilul respectiv devenind, până în 1834, reşedinţa generalului Pavel Kiseleff, cel care fusese numit preşedintele Divanurilor Munteniei şi Moldovei, fiind practic guvernator al Ţării Româneşti. La sfârşitul ocupaţiei ruse, în 1834, baronul Meitani revine în casele sale, unde va locui până la moarte. Începând cu anul 1854 imobilele sunt ocupate, pe rând, de Şcoala Militară, Ministerul de Război, Comandantul Diviziei, Consiliul de Război şi Statul Major al Geniului. În sfârşit, în 1866, aici este instalată Prefectura Poliţiei, urmând ca abia în 1937 să capete înfăţişarea care a rămas până în ziua de azi.
Primul prefect al poliţiei care şi-a avut activitatea în noul sediu a fost Radu Rosetti, acesta exercitându-și atribuţiunile între 1866-1868. I-a urmat o întreagă listă de nume, dintre care se disting cele ale lui Pavel Zăgănescu (cel care, în 1848, a participat, ca locotenent, la apărarea revoluţiei în fruntea unei unităţi de pompieri), Ion Văcărescu (personaj cu carieră militară şi apoi deputat), Dimitrie Moruzzi, sau Alexandru Tzigara Samurcaş (care a fost, între altele, director al Fundaţiei Regele Carol I).
Surse:
Gheorghe Crutzescu, Podul Mogoşoaiei, Ed. Meridiane, 1986
Frederic Dame, Bucureştiul în 1906, Ed. Paralela 45, 2007
Foto credits: www.armyuser.blogspot.com
www.atuncisiacum.blogspot.com
Material preluat de pe istorie5.ro
