Cea mai bună modalitate de a afla detalii despre felul cum s-a dezvoltat Bucureștiul de-a lungul timpului este verificarea mărturiilor istorice. Fără cunoașterea istoriei acestor locuri nu putem face practic pașii necesari pentru a ajunge în prezent și pentru a stabili astfel identitatea acestei zone a Capitalei.
Să pornim așadar de la una dintre cele mai importante artere a sectorului 5, Calea Rahovei. O mărturie în acest sens găsim în cartea Colonelului Popescu-Lumină, „Bucureștii din trecut și de astăzi”: „Tăbăcarii până la anul 1668 se aflau – spun documentele – pe malul stâng al râului Dâmbovița, de la Hanul Zlătari (biserica Zlătari, Calea Victoriei), până la biserica Sărindar (Cercul Ofițerilor); de la această dată tăbăcarii sunt izgoniți de către boieri, și în special de postelnicul Cantacuzino, la câmpia mănăstirii Radu Vodă, unde pe lângă teren întins mai aveau și apa la îndemână. Și tot de la Târgul Dinăuntru lua o ramură spre Podul Caliței (Calea Craiovei, azi Rahovei), mergea mai în sus de grădina Laptev (azi fabrica Bragadiru), o lua pe la Geagoga (azi Antrepozitele din strada Uranus), trecea prin fața bisericii Spirea, care se află în vecinătate de curtea palatului Domnului Ipsilanti (zisă după ce a ars Curtea Arsă), mergea spre palatul domnesc al lui Mihai Vodă (azi Arhivele Statului), trecea podul numit al Turcului (azi podul Mihai Vodă) pe lângă palatul lui Duca (azi Ministerul Lucrărilor Publice) și se oprea la mlaștinile cu cișmele (Cișmigiu) din Gorgani.”
Am identificat deja, din mărturiile Colonelului Popescu-Lumină, câteva repere foarte importante ale unor edificii care au existat sau încă mai sunt pe teritoriul sectorului 5: Antrepozitele din strada Uranus, Arhivele Statului, Podul Mihai Vodă, Podul Caliței (sau cum a fost cunoscut ulterior, Podul Rahova) și fabrica Bragadiru. Tot Colonelul Popescu-Lumină ne amintește că „domnul Moisil, directorul Arhivelor Statului și un bun mânuitor al condeiului, cu privire la regiunea din Calea Rahovei, spune: «Această regiune a început a se popula după ce la 1658 Constantin Șerban, urmașul lui Matei Basarab, a ridicat pe colina centrală dinspre Radu Vodă mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena, devenită mai tîrziu Mitropolie și azi Patriarhie».”
Este un aspect cu atât mai important cu cât este adusă în discuție și Mitropolia, care în ziua de azi, împreună cu tot ansablul istorico-arhitectural din jurul ei, reprezintă unul dintre reperele acestei zone încărcate de istorie. Sigur că pe atunci nu existau delimitările teritorial-administrative din ziua de azi. Este bine de știut însă că toate zonele precizate, întrepătrunzându-se, au scris împreună istoria și chiar dacă granițele vor mai fi depășite în această serie de materiale, nu o vom face decât cu intenția de a arăta, în întregul ei, povestea locurilor care ne interesează.
Mai există două mențiuni de care vrem să amintim: prima este cea la care se referă Constantin C. Giurăscu cu privire la mahalalele de odinioară ale Bucureștilor, istoricul făcând o precizare și despre mahalaua Sf. Ilie „din jurul bisericii de lângă Podul Calicilor (Calea Rahovei), ctitorie de prin 1745-1748 a călugărului Isaia Novăceanu și a rudelor sale pe locul alteia mai vechi”; a doua vine de la istoricul Adrian Majuru, care descrie astfel locul de care ne vom ocupa în episodul următor: „Mahalaua Calicească, teritoriu misterios și exotic, se regăsește în proiecțiile imaginarului medieval și premodern, cu bagajul său de personaje și drame anonime”.
Surse: Adrian Majuru, „Bucureștii mahalalelor, sau periferia ca mod de existență”, Editura Compania, 2003
Constantin C. Giurăscu, „Istoria Bucureștilor”, Editura Sport-Turism, 1975
Colonel Popescu-Lumină, „Bucureștii din trecut și de azi”, Editura Fundației Culturale „Marin Speteanu”, 2007
Foto credit: https://viabucuresti.ro/vechea-cale-a-rahovei-scurt-periplu-interbelic/
Material preluat de pe istorie5.ro
