În perioada interbelică, bulevardul Elisabeta era numit de presă „Hollywood-ul românesc” datorită numeroaselor săli de cinema situate între Cercul Militar Național și strada Brezoianu. Printre acestea s-a numărat și Cinematograful Trianon, care funcționa într-o clădire proiectată de arhitectul Alexandru Orăscu în 1884.
În toamna din 1929, la Cinematograful Trianon a rulat primul film sonor din România. Producția, o comedie muzicală, se numea „The Jazz Singer” și a fost realizată de Alan Crosland în 1927, avându-l în rolul principal pe actorul Al Johnson. Proiecția acestui film a declanșat o adevărată competiție, iar sălile de cinema au început să se întreacă în aparaturi cât mai performante spre entuziasmul și curiozitatea publicului.
După al Doilea Război Mondial, comuniștii au naționalizat cinematograful și i-au dat un nou nume care a rămas în mentalul colectiv postbelic: „Cinematograful București”. După 1990, odată cu apariția mall-urilor și a multiplex-urilor, cinematografele mici au rămas pustii, fiind nevoite să se închidă unul câte unul.
Cinematograful București a rezistat eroic până în 2004, când a găzduit ultima proiecție de film, fiind mai apoi desființat și folosit ca depozit. În prezent, clădirea vechiului cinematograf a fost abandonată, intrând în rândul celorlalte spații ruinate din apropiere precum Palatul Adevărul și Cinema/Teatrul de vară Capitol.
Articol preluat de pe reptilianul.ro.
