Cel ce vine în aceste locuri pentru a vizita rudele, prietenii, sau va trece întâmplător nu va întâlni peisaje deosebite, prilej oferit de o călătorie în zone de deal sau munte.
Lipsesc acele colțuri de natură, încântătoare ochiului, desfătătoare. Nu va întâlni nici zgomotul mării înspumate, nici forfota litoralului. Nu va întâlni nici locuri istorice. Dar asta nu înseamnă că satul nu oferă vizitatorilor și locuri atrăgătoare. Acest petec de pământ își are pitorescul lui, dar ele trebuie depistate, trebuie descoperite și valorificate.
Dacă pornim din centrul satului, pe lângă drumul ce duce la Vânători, ne întâmpină lângă șosea cea mai impunătoare clădire a satului, școala. Un local impunător care totaliza, încă din anul 1971, 13 săli de clasă și anexele respective în care se includ și cele două săli de clasă, construite din anul 1902 pe vremea prefectului de județ, I. T. Ghica.
Aici ochiul va fi încântat de mărimea construcției, de trăinicia ei, de peisajul din jur: parcul, grădina cu pomi, terenul de sport. De apreciat mai ales hărnicia dascălilor, care aplicați asupr băncilor sau la tabla de scris sau lângă hartă explică elevilor lecția făcându-i să descopere tainele învățăturii.
De aici mergând spre vest, la o depărtare de 2 km se găsește comuna Gratia din județul Teleorman. Pe o cărare de la marginea satului, mergem spre râul Dâmbovnic. Înainte de a trece ne putem răcori sufletul și uda gâtul cu o cană de apă rece de la izvorul nesect al "Fântânii Călini", care prin șoptitul ei ne amintește parcă de anul 1864, când un număr de 40 de însurăței ai satului au fost împroprietăriți. Aici și-au făcut case, formând un nou nucleu gospodăresc, car eprobabil mai târziu, mărindu-se, se va numi "satul nou", cum îi zicem și azi.
Trecând peste apa Dâmbovnicului, ajungem în locul unde altă dată se spunea că era satul Traian, format din câteva case, dar care n-a dăinut mult și s-a mutat peste gârlă. N-am găsit un document al vremii care să pomenească acest lucru.
În deal, pe unde astăzi se găsesc viile multor locuitori ai satului, cam prin locul unde cu ani în urmă se aflau așa zișii pruni ai Bicului, fiind vorba de Păun Bicu, paracliserul bisericii, mai spre răsărit, se află două văi. Este punctul "Tătăroaica", loc cu câteva case locuite atunci după cum se spune de niște familii de tătari. Continuăm călătoria, pe culmea dealului. Nu plecăm de aici până nu respirăm aerul răcoros al văii, până nu gustăm, din strugurii gustoși și zemoși, pentru a respira parfumul solului de viță superioară, care îmbată și desfată pe consumatori. Dacă părăsim aceste locuri și ne ridicăm capul, în depărtare observăm la orizont, pădurea Braniște Cartojani fătă însă a putea trece imensitatea turlelor de sonde, de o deosebită valoare pentru economia noastră națională. Dar să lăsăm sondele să meargă, parcagii să urmărească producția, iar cei de la intervenție să dea în folosință o sondă oprită, iar noi, încolonați în șirul mașinilor ce trec fulger pe șoseaua asfaltată, care se întinde șerpuind și să continuăm drumul liniștiți, fie spre Preajba, fie spre Vătași. Dar mai bine să ne continuăm drumul spre comuna Roata pe aceeași șosea asfaltată.
De aici intrăm de fapt în alt itinerar turistic, ce ne oferp mai întâi frumusețea pădurii "Braniște cartojani", parte din marele codru al Vlăsiei, despre care se amintește într-un document al vremii din anul 1888. El spune că "satul are păduri în două corpuri de 1114 Ha fiind vorba aici și despre pădurea de dincolo de sat. Pădurea aceasta seculară ne atrage prin frumusețea ei, prin umbra și răcoarea, cântecul păsărilor și zumzetul albinelor, zgomotul frunzișului, prin fazani și căprioare. Ne oprim pentru a respira aerul răcoros și îmbătător al pădurii, mirosul parfumant al florilor, cântecul cucului - vestitor al primăverii. Dar să nu uităm și să vizităm și pe omul pădurii. După ce ne luăm la revedere de la codru, ajungem la Roata. De sus de pe deal observăm panorama unui sat care a cunoscut în anii de la descoperirea primelor cantități de petrol un avânt deosebit. Pe înălțimea dealului spre Mârșa, se poate vizita stația de pompare care trimite zilnic bogăția locurilor după ce o purifică spre Ploiești, veche cetate a petrolului, bătrâna cetate a rafinăriilor. Coborând spre centrul comunei putem să-l vizităm pe primar, stăm de vorbp cu el și să aflăm ce probleme îl preocupă, ce construcții de viitor mai fac. Lăsându-i să lucreze mai departe, vizităm schela de extracție, prăvăliile, bogat asortate cu mărfuri, luăm o pâine caldă de la brutărie și ajungem pe nesimțite la granița dintre Roata și Sadina la reședința schelei.
Alt itinerar poate să ne ducă pe șoseaua asfaltată spre Crevedia și de acolo, mai departe, la Bolintin Vale localitatea în perspectivă de a deveni oraș. Este satul marelui scriitor al legendelor istorice Dimitrie Bolintineanu. În curtea bisericii se află o piatră de mormânt a scriitorului, iar lângă clopotniță bustul realizat de Kare Stonk. În călătoria noastră, pe o vreme caniculară, facem o baie în râul Argeș și întorcându-ne din drum ajungem de unde am plecat, la pădurea Sadina Crucișoare și în vale, la podul de peste Chirican, la Puțul Popii. La umbra stejarului ce străjuiește aceste locuri de mai bine de o sută de ani, ne așezăm pe pajiște, bem o gură de apă rece de la unul din cele mai bune izvoare ale satului, vizităm casa pădurarului, admirăm frumusețea pădurii. În aerul răcoros al pădurii și pe o șosea plină de frumusețea plopilor plantați de o parte și de alta a șoselei, ajungem în sat.
"Cartojani - satul de pe Dâmbovnic" de Vasile M. Olteanu
