Luna Decembrie era pentru noi aflați la școala primară o perioadă de susținute pregătiri. Venea Crăciunul, Anul Nou și nu se făcea să ne pridă neprgătiți. În Ajun, mergeam după colindețe. Grupe mici porneam la ora înserării pentru a colinda rudele,vecinii,prietenii de familie.Trăistuța special pregătită,aducând a ghiozdan dar ceva mai mică,se umplea treptat de răsplata urărilor noastre.Prelungeam în timp niște date inconforme realității.Ne începeam zicerile printr-o urare moștenită: „Bună dimineața la Moș Ajun!”. Noi colindam sub ferestrele gospodarilor la orele serii.Mai era ceva:în textul nostru de sărbători intervenea terorizant expresia: ”Sculați,sculați boieri mari/C-au sosit colidători…Boierii,fie mari,fie mici de unde să-i iei? Satul nostru nu deține această categorie socială
În dimineața de Crăciun străbăteau satul Irozii. Aici eram doar spectatori accidentali,interpretarea versetelor biblice conexate evenimentului erau apanajul flăcăilor mai răsăriți cu ceva ani decât noi.Ei aveau de grijă să-și pregătească ținuta de sărbătoare,de regulă costume lucrate în casă de mama ori bunica,trudeu cu migală la confecționarea căciulilor specifice și,de bună seamă,învățau pe dinafară strofele de recitat în cadrul grupului.„Capra” era și ea un personaj băgat în seamă. Grupul ambiționat să se manifeste bătea ulițele satului, recitând textele puse în circulație de generații.
Venea anul Nou. Cu ceva zile mai devreme,satul vuia de plesnitul bicelor,gândite să acompanieze versurile spuse de băieți mai dedați la recitările serbărilor școlare.Erau două capitole distincte.Cei mai mititei,constituiți în grupuri reduse mergeau cu plugușorul în Ajunul Anului Nou. Pe întuneric. Versurile recitate de colegul cu dicție erau subliniste din când în când de pocnetul bicelor strunite cu pricepere de combatanți. SPECTACOLUL DE GALĂ URMA A DOUA ZI. Se sărbătorea și Sfântul Vasile.Grpuri arătoase-dacă în seara Ajunului mai fiecare „cartier”își avea actorii localnici,la lumina zilei apăreau în tot satul 2-3 echipe care brăzdau diferite zone. Regula era ca urătorii să dispună de un plug,de regulă împodobit cu drapelul național,ei înșiși arătând a interpreții unui act sărbătoresc-costume populare frumoase.Se opreau de regulă în răspuntii sau pe marginea drumului,nde locul mai larg permitea „staționarea”. Era un spectacol de toată lumea apreciat.
În ziua de anul nou,vârtnicii,constituiți în grupuri restrânse,practicau „Vasilca”. Mergeau în casele celor ce aveau în familie un Vasile sau o Vasilica. Respectivul era „dat de grindă” în timp ce familia asculta urarea de poveste.
Prichindeii aveau treaba lor:înzestrați cu o sorcovă viu colorată își făceau drum la adrese apropiate ale rudelor ori vecinilor,punând în circulație binecunoscute urări de „să trăiți,să înfloriți/tare ca fierul/iute ca oțelul…și toate celelate.
Se ieșea din anotimpul sărbătorilor de iarnă. Revenea preocuparea spectacolului stradal de Rusalii.Vreme de trei zile satul era trăitor de tradiții vechi de când lumea.Datina îndemna gospodinele să-i pomenească pe cei trecuți în lumea de dicolo. Sâmbăta avea loc și o operație aparte. Colarezul era mâncarea momentului.Ritualul cuprindea invitareacopiilor din vecinătate pentru a fi tratați cu o strachină de orez cu lapte-la noi i se spunea cum ați văzut-nu înainte ca ei să se lase spălați pe picioare din ligheanul cu apă de la puț. Alături era un codru de săpun de casă. Pentru a nu așeza piciorul proaspăt spălat direct pe pământ,se avea de grijă să fie la îndemână „un orosop”.În epocă,„prosopul chinezesc ” era preschimbat cu o foaie mare de lipan,existent în fiecare curte.În cursul dimineții,copii de pe aceeași uliță aveau de respectat invitația tuturor gazdelor la îndemână.Și mai era ceva încele trei zile acceptate în sat: gospodinele făceau daruri familiilor apropiate constând în vase de lut: străchini, ulcele,cești sau alte căni de mici dimensiuni.
Comunitatea în întregul ei beneficia de un spectacol aparte. Era singura ocazie când era jucat în văzul lumii CĂLUȘUL. Îl știm de pe la televizor. Atunci reprezentația era pusă la cale de un animator,de regulă el însuși priceput la jocuri populare.Preț de zile ori săptămâni,echipa de dansatori exersau,îmbinând mișcările dansante cu strigături consacrate. Ca în orice piesă erau distribuite roluri specigice.Spectacolul public se consuma tot la intersecția drumurile. Strigăturile dădeau farmec virtuozității dansului interpretat cu pasiune de călușari. Vorba poetului: -Mai suna-vei dulce corn?...
