Un punct de reper foarte important în călătoria pe care ne-am propus să o facem prin istoria sectorului 5 este modul cum s-a format comunitatea pe teritoriile unde aveau să se dezvolte, prin extensie, de-a lungul secolelor, actualele cartiere. Este, dacă vreți, nucleul de la care a pornit așezarea.
Mahalaua Calicilor care, deși aflată la doi pași de Curtea Domnească, era considerată o zonă marginală. Înțelesul termenului „mahala” a căpătat însă numai în modernitate un aspect peiorativ, fiindcă la origini însemna cu totul altceva: „Între aproximativ 1500 și 1830, termenul mahalla, venit din turcă, desemna un cartier, indiferent dacă acesta era marginal sau central. Înțelesul de district periferic apare după 1830, atunci când Bucureștii preiau elemente de viață urbană occidentală, iar mahalalele centrale se topesc în sânul unui oraș cosmopolit”, explică istoricul Adrian Majuru în cartea sa, „Bucureștii mahalalelor”.
O scurtă privire pe o hartă a centrului Bucureștilor între 1250 și 1400 ne arată un râu Dâmbovița complet diferit față de ceea ce vedem astăzi. Cam pe locul unde se află astăzi Mănăstirea Radu Vodă exista un ostrov, pe o latură a acestuia fiind formată deja Mahalaua Calicii. Era, în fapt, o așezare sătească delimitată de un mic afluent al Dâmboviței, numit Gârlița. Pentru a merge către Târgul Cucului (târg de Moșii de Primăvară), care era organizat pe latura estică a unui alt afluent al râului Dâmbovița, Bucureștioara, negustorii își duceau carele pe la sud de Mahalaua Calicii, treceau ostrovul, apoi un pod peste Dâmbovița (care va deveni Podul Calicii sau Podul Rahova de mai târziu), pentru a traversa ulterior zona Curții Vechi și a-și continua drumul mai departe pe firul Bucureștioarei, care se termina la Balta Icoanei.
„Aceste sate de mici dimensiuni, relativ apropiate și având locuri de traversare a Dâmboviței – viitoarele poduri, precum cel al Cilibiului, zis și Șerban Vodă sau al Calicilor, botezat Calea Rahovei în 1978 – au organizat un târg sezonier. Implantat în afara satelor, lângă Bucureștioara și Lacul Șuțului, târgul se desfășura între Moșii de Primăvară și Moșii de Toamnă, de unde și numele de Târgul Moșilor sau Târgul de Moși, păstrat în București până în perioada interbelică”, precizează istoricul Adrian Majuru în cartea sa, adăugând un pic mai jos un alt amănunt de foarte mare interes: „În jurul Târgului Bucureștilor apar treptat noi așezări sătești, ce vor deveni mahalale după 1600: mahalaua Săpunarilor și Scaunele de carne și pește, la nord; mahalalele Stelea, Udricani și Dobroteasa, spre est și sud-est; mahalaua Calicească, la sud de Dâmbovița, pe traseul actual al Căii Rahovei, dar rămasă mereu în afara orașului din pricina apariției altor așezări.”
Într-adevăr, dacă ne uităm cu atenție pe o hartă a orașului de pe la 1400-1550, se observă lesne o dezvoltare, singura precizare cu referire la subiectul care ne interesează fiind aceea că apare menționat Dealul Mitropoliei, element foarte important de identificare a zonei. Tot Adrian Majuru precizează modul în care a evoluat mai târziu Mahalaua Calicii: „Între 1700 și 1800, Bucureștii își dublează suprafața, grație și mulțimii de negustori care se așază la periferiile sale. (…) În sudul Târgului Bucureștilor apar alte așezări ce se transformă în scurt timp în mahalale, precum cea a Antimului, continuată de Schitul Maicilor.”
La aceste precizări trebuie adăugat că, la nord de mahalaua Antim se aflau mahalalele Postăvari și Livedea Gospod (Livada Domnească), iar la est mahalaua Sf. Nicolae din Prund, care se întindea practic peste întreg ostrovul de care am menționat mai sus. Acesta mahalale vecine aveau extensiile pe fosta Mahala Calicii.
Surse: Adrian Majuru, „Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență”, Editura Compania, 2003
Foto main (Podul Calicilor, 1856), de aici: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Podul_Calicilor,_1856.jpg
Material preluat de pe istorie5.ro
