X

Octavian Codrea, artist vizual din Rahova: „Îmi place să mă întorc la blocul unde am crescut și să văd ce s-a mai schimbat”

28 Oct 2019 | scris de Bogdan Craiu
  • Octavian Codrea, artist vizual din Rahova: „Îmi place să mă întorc la blocul unde am crescut și să văd ce s-a mai schimbat”
  • Octavian Codrea, artist vizual din Rahova: „Îmi place să mă întorc la blocul unde am crescut și să văd ce s-a mai schimbat”
  • Octavian Codrea, artist vizual din Rahova: „Îmi place să mă întorc la blocul unde am crescut și să văd ce s-a mai schimbat”

5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

Artist vizual independent, absolvent al Universității Naționale de Arte din București, Octavian Codrea povestește cu nostalgie despre Rahova de odinioară, dinainte să fie denaturată de mult asfalt și de cazinouri.

 

Octavian, cum era Rahova de odinioară?

Să îți zic partea bună. Pot să povestesc serile pe care le petreceam cu băieții. Cum cu un singur leu prin 2005 puteai să iți iei și suc, și chipsuri (the dream). Pot să mai spun cum mi s-au furat banii de două ori. Atunci locuiam într-o garsonieră, între timp m-am mutat.

 

Cum a evoluat zona și cum ai evoluat tu în raport cu ea?

Există mai multe case de pariuri decât îmi aminteam. Bunica mea încă locuiește în zona aceea și mi s-a întâmplat să numar cinci case de pariuri în drum spre casa ei. Cum am evoluat eu? Cu cât am crescut mai mult, cu atăt am căutat să mă depărtez mai mult de zonă, pentru că nu simt că s-a schimbat în bine.

 

Cum e să fii artist vizual în 2019?

E cam greu. Nu prea cred că e compatibil cu personalitatea mea, trebuie să dai mult din mâini. Nu e de-ajuns să faci artă bună, trebuie să știi și cum să te promovezi.

 

Cum activezi în zona artistică?

Pot să îți povestesc despre cartea mea, „Signals in the night”, unde sunt poezii alături de ilustrații inspirate din sectorul 5. Reprezintă viziunea mea personală, eu fiind o persoană născută după communism în România. De asemenea, am lucrat și cu Printoteca Lipscani într-un eveniment dedicat printului pe tricouri, tote bags, sweatshirts și alte obiecte textile cu grafica mea. Încă puteți găsi desing-urile mele și se pot achiziționa tricouri cu grafica mea.

 

Dorești să ne împartășești niște puncte preferate din Rahova?

Îmi place să mă întorc la blocul unde am crescut și să văd ce s-a mai schimbat la intersecția Calea Rahovei cu Buzoieni. Și de fiecare dată sunt niște lucruri care rămân neschimbate, dar care îmi aduc aminte de perioada aia: aerul, praful de la mașini și grădinile blocurilor.

 

Poți oferi câteva sfaturi pentru tinerii artiști?

Încearcă să împingi câte un pic zi de zi. Să lucrezi zi de zi, să organizezi un sistem.

 

Ți se pare prolific sau cu potențial cartierul Rahova pentru evenimente cu caracter artistic?

Da, ca inspirație, nu ca locație. Nu este situația din centru, dar sunt de asemenea aici, în Rahova, evenimente ca cele de la Paradaiz. Sunt multe lucruri negative care se aud despre Rahova, ba că e zona săracă, că e PSD de 15 ani, că e coruptă lumea, dar în același timp unii dintre oamenii excepționali pe care îi cunosc au crescut și am crescut împreuna în Rahova. Sunt multe diamante în cărbune.

 

Pot să îți povestesc despre cartea mea, „Signals in the night”, unde sunt poezii alături de ilustrații inspirate din sectorul 5.
Octavian Codrea

 

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

 

Ilustrații de Octavian Codrea

 

 

Comentarii