Sebeşu de Sus (în dialectul săsesc Schäis, în germană Ober-Schewesch, Ober-Schewisch, în maghiară Oltfelsősebes, Felsősebes) se află al o distanță de 30 de km de Sibiu și la 52 de km de Făgăraş, pe un drum desprins de șoseaua secundară de legătură între Avrig şi Sibiu.
Conform Dicționarului istoric al localităților din Transilvania, denumirea localității a evoluat în felul următor: Felső (1733), Sebis-feliső (1750), fal Sebes (1760-1762), Sebes Supérior (1805), Sebesu din szuszu (1850) și Sebeşul de Sus, Felsősebes, Oberschebesch (1854).
Transmisă prin viu grai, legenda spune că denumirea satului ar veni de la doi fraţi meşteri piuari, cu numele de Sebeşan, care au trecut Oltul cu luntrea în speranța de a găsi un râu de munte, pentru a-și construi o pivă (piva sau piua este o instalație acționată de forța apei, folosită la împâslirea și pregătirea ţesăturilor din lână). Cei doi fraţi s-au despărţit: unul întemeind o așezare pe râul Moaşa – ce avea să devină Sebeșu de Sus, celălalt întemeind o aşezare pe o vale paralelă, situată la vest – Sebeșu de Jos. Iniţial, Sebeşu de Sus s-a numit Sebeşul Mare, iar Sebeşu de Jos, Sebeşul Mic – după vârsta celor doi fraţi.
Analizând dovezile scrise, localitatea datează din evul mediu, fiind atestată pentru prima dată ca aparţinând Domeniului Tălmaciului, în 1383, apoi în diploma lui Ladislau al V–lea, la 1453, în registrul de contribuţii al oraşului Sibiu, cu numele de Ober – Schewecch, apoi la 1496, Schäis.
Râul Moașa sau Moașa Sebeșului (de unde vine și denumirea de Valea Moașei) are o lungime de 13 km și este un afluent al râului Sebeș. Punctul de confluență se află nu cu mult înainte de vărsarea Sebeșului în Olt, în apropiere de localitatea Racovița. Cu ape repezi tot timpul anului, Râul Moașa a contribuit încă din vechi timpuri la bunăstarea familiilor din zonă. Cu ajutorul joagărelor antrenate de forța apei, se tăiau scânduri și lațuri, care o parte erau folosite pentru propriile gospodării și o parte erau vândute sau date în schimbul altor obiecte, în localitățile vecine. Până la apariția cărămizilor și a țiglelor, casele sebeșenilor erau construite din lemn (brad, fag) iar acoperișul era din șindrilă. Pentru a valorifica la maxim condițiile date de așezarea pe cursul apei, sebeșenii au construit mori de măcinat, teascuri de ceară, pive de postav – în acest fel reușind să prelucreze mai ușor materia primă oferită de natură.
