Deși prima atestare documentară a localității Racovița este relativ târzie - 1443, urme ale locuirii omului pe aceste meleaguri datează încă din protopaleolitic. O descoperire în acest sens este cea făcută de elevul Lupea Dorin, în primăvara anului 1972.
Este vorba de un toporaș de mână (cioplitor) unifacial, confecționat din silex, unealtă universală folosită atât pentru lovit și tăiat cât și pentru cioplit și răzuit, apartinând așa-zisei "culturi de prund". Descoperirea a permis specialistilor să includă și sudul Transilvaniei în aria pe care s-a petrecut procesul de antropogeneză de pe teritoriul României deoarece toporașul din silex are o vechime de cca. 600.000 î.Hr.
Toporașul respectiv – piesă de inestimabilă valoare- se află expus în prezent la Muzeul județean de istorie din Sibiu.
Sfârșitul epocii neolitice, respectiv faza de tranziție spre epoca bronzului, a lăsat și ea urme în hotarul satului. Astfel, tot în mod întâmplător în vara anului 1974 în pietrișurile extrase din Olt la balastiera Sebeș-Olt s-a găsit un ciocan confecționat din piatră șlefuită, a cărei vârstă arheologul sibian prof. Iuliu Paul a apreciat-o la 3600 de ani.
Epoca următoare, a bronzului precum și a fierului și-au lăsat și ele urmele în hotarul satului, sub forma unor topoare și securi din bronz și fier, săpăligi și vârfuri de lance, vestigii strânse de către mebrii familiei de preoți Florianu după anul 1855 și păstrate ca atare într-un mic muzeu al familiei. Din nefericire, în același timp cu dispariția familiei din sat au dispărut și toate aceste bunuri.
