Prima atestare documentară a teritoriului actualei comune Racovița din județul Sibiu ne parvine de la 1443, prin actul de danie al lui Iancu de Hunedoara către castelanul Tălmaciului. Sat de frontieră, Racovița a devenit de-a lungul timpului rezervor de resursă umană pentru unitățile militare, inclusiv pentru regimentul de graniță de la Orlat (1765–1851). Vorbim de un loc obișnuit cu tensiunile, inclusiv cu cele interconfesionale din prima parte a secolului XVIII. Satul Racovița s-a remarcat din punct de vedere militar și politic mai ales în momentele de cumpănă ale istoriei, fie că vorbim de 1848, de Primul Război Mondial sau de Marea Unire de la 1918.
Din punct de vedere geografic, comuna Racovița este situată în sud-estul județului Sibiu, la poalele Masivului Suru (Vf. Suru: 2.283 m). Localitatea se află la doar 385 m altitudine și se învecinează la nord și nord-est cu orașul Avrig. Un alt hotar al Racoviței este cel cu Sebeșu de Sus, în sud-vest, iar un altul cu Tălmaciu, la vest. Vorbim de o comună având forma unui patrulater cu laturi de 7,5, respectiv 4,6 kilometri.
Ca parte a Depresiunii Făgărașului, Racovița este o zonă păduroasă presărată cu șisturi cristaline, în special în „Valea Lupului”. Aflat în apropiere, râul Olt adaugă peisajului geologic roci sedimentare de proveniență mai recentă. Găsim aici, la Racovița, un relief variat, cu dealuri joase și podișuri, acoperite din loc în loc cu tufișuri și zone de pășunat. Deși subsolul nu este dintre cele mai ofertante, se găsesc destule roci utile materialelor de construcții (argile, balast și nisip, piatră de var).
Verile sunt lungi la Racovița, pentru că prin Pasul Turnu Roșu pătrund masele de aer mai cald din sudul țării. Turiștii se pot bucura de drumeții agreabile până după mijlocul lunii septembrie, sau, uneori, până în octombrie. Iernile racovițenilor sunt, în general, blânde, cu mai puțină zăpadă ca în alte părți ale Făgărașilor—încep în noiembrie și se termină în martie.
Există uneori oscilații, cu ani extrem de ploioși sau extrem de secetoși. Au fost și peste 37 de grade Celsius la Racovița, într-un septembrie 1946, după cum au fost și doar 5, într-un august 1947. Cu toate aceste fluctuații, temperatura medie anuală în zona de contact a dealurilor submontane ale Făgărașilor rămâne de doar 8 grade. Principalul responsabil pentru precipitații este un vânt cald și umed pe nume „Băltărețu”, care pătrunde dinspre sud, prin Pasul Turnu Roșu și culoarul Oltului, începând cu anotimpul primăverii.
Fauna Racoviței este una bogată, în special datorită formelor de relief variate. Printre locuitorii obișnuiți ai hotarelor locale se numără ursul (dușmanul natural al gospodăriilor și stupilor), cerbul carpatin, lupul, râsul, căprioara, mistrețul, dar și jderul, veverița sau pisica sălbatică. Există și numeroase păsări care se adăpostesc în pădurile din împrejurimi (sitari, porumbei sălbatici, ierunci), dar și multe altele care stau prin preajma așezărilor umane (berze, ciocănitori, codobaturi) sau vânează ziua (acvile, șoimi, șorecari) ori noaptea (huhurezi și ciuvici).
Pentru pasionații de floră, Racovița oferă specii iubitoare de umezeală (rogoz, pipirig, podbeal, brusturi ori săpunărițe), plante cu flori (brândușe, viorele, ghiocei, brebenei), plante „otrăvitoare” frecvent folosite în terapiile alternative populare (ghințură, spânz, mătrăgună, lipan), plante de fruct (frag, afin, mur, zmeur, coacăz), precum și numeroase specii de ciuperci comestibile (hribi, creasta cocoșului, ghebe și feluriți bureți, de la cei de fag la cei untoși).
