Parcelarea Ana Davila a fost construită pentru Ministerul de Război, între 1915 și 1924, pe o perioadă mai lungă decât era stabilit inițial.
În 1914, Societatea Comunală a început construirea locuințelor din parcelarea Ana Davila, proiectată pe terenul cumpărat de la moștenitorii Davila și Cuțarida, situat langă Palatul Cotroceni. Această parcelare însemna deschiderea a două străzi, paralele cu bulevardul care trecea prin fața Palatului și perpendiculare pe strada Ana Davila: Dr. Ștefan Capșa înspre est și, respectiv, Dr. Zaharia Petrescu înspre vest. Numele parcelării provenea de la cea de-a doua soție a doctorului Carol Davila, care, alături de Iacob Felix, a pus bazele sistemului medical românesc modern. De asemenena, o altă de denumire sub care se găsește parcelarea în arhivele și literatura anilor 1920 este „Parcul Ofițerilor”.
Primul Război Mondial a sistat proiectul, Societatea Comunală reușind să construiască doar o singură casă în 1915. După război, între 1922 și 1924, Societatea a continuat construirea de clădiri sub conducerea inginerului N. I. Georgescu şi a arhitectului Ion D. Trajanescu. Așa cum sugerează și cea de-a doua denumire, casele au fost distribuite ofițerilor.
Planul de parcelare, cuprinzând 24 de parcele, precum și planurile locuințelor erau semnate de Ioan D. Trajanescu, prezentând cele opt locuințe deja planificate din 1915. Noul tip semnat de Trajanescu continua, în linii mari, stilul neoromânesc propus de acesta încă din 1910. Terenul a fost parcelat în 24 de loturi, însă doar 20 au fost construite (în total 10.000 mp) și alte patru au fost păstrate de rezervă (2.500 mp). Camuflate în spatele unor imagini de vile mai mari, și de această dată, corpurile de clădire au fost împărțite în mai multe locuințe, fiiecare imobil având câte 4 apartamente, două la parter și alte două la etaj.
Mai jos, puteți urmări un episod dedicat parcelării Ana Davila din seria documentară „Dincolo de centru. Jurnalul unei societăți”. Întreaga serie reprezintă o incursiune în istoria socială și urbană Bucureștiului secolului al XX-lea, care investighează viața periferiei bucureștene și încercările de “modernizare” a acesteia, prin construirea de locuințe-tip pentru clasa muncitoare, în mici cartiere, denumite „parcelări.” Cele 10 episoade recompun istoria fiecăreia dintre parcelările analizate și propun o construcție bazată pe recursul la memoria locuitorilor, recompunerea istorică a procesului de construire și o analiză arhitecturală și urbanistică a micilor cartiere.
Surse: asz.ro, Andrei Răzvan Voinea, Idealul locuirii bucureștene: familia cu casă și grădină. Parcelările Societății Comunale pentru Locuințe Ieftine – București (1908-1948), Editura Studio Zona, București, 2018.
