La întrepătrunderea dintre cartierele evreiesc și armenesc din București, pe str. Romulus nr. 15-17, se află un ansamblu arhitectural care amintește de vremurile de glorie ale industriei automobilelor din România.
Clădirea cu influențe neogotice bizantine de pe strada Romulus nr. 15, construită în 1903 după planurile arhitectului Siegfrid Kofczinsky, creatorul Carului cu bere, a fost locuința lui Hermann I. Rieber. Ea era legată printr-o pasarelă de construcția impozantă de la nr. 17, o fabrică de trăsuri care, ulterior, a produs automobile de lux.
Hermann I. Rieber a fost unul dintre cei mai importanți oameni din industria și comerțul de automobile din România de la începutul secolului 20 și până la intrarea în regimul comunist. Născut în 1870, a făcut parte din a treia generație de carosieri de lux din familia sa, fiind președintele asociației anonime Rieber S.A.R, înființată în 1937 ca o extensie a activității Atelierului de fierărie Rieber din 1867.
În 1900, Rieber a cumpărat terenul pe care astăzi încă se mai află cele două clădiri, cu vădite semne de degradare. El a construit mai întâi fabrica în jurul anului 1899, iar mai apoi casa de lângă. Afacerea lui a cunoscut în scurt timp faima, iar atelierele de trăsuri de lux au rămas în istorie drept cele dintâi din România.
Trăsurile Rieber nu erau pentru toată lumea. Până în 1923, doar boierimea avea voie să meargă cu caleașca. Abia după 1928, când birjele și trăsurile au intrat în funcțiune, practica a început să se generalizeze. Hermann I. Rieber a primit distincții și decorații din partea regelui Carol I și a fost numit furnizor oficial al Casei Regale.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fabrica lui Rieber a fost transformată în service auto pentru carosabilele germane. Din cauza neachitării impozitelor către stat, societatea a funcționat până în 8 ianuarie 1948. Opt zile mai târziu, garajele și atelierele au fost închiriate de Ministerul de Finanțe, urmând naționalizarea prin lege. Denumirea a fost schimbată în Întreprinderea de Stat Motorul, care a fost lichidată și dizolvată mai apoi.
Astăzi, ansamblul arhitectural format din cele două imobile este clasat ca monument de arhitectură industrială. Clădirea din dreapta aparține statului, în timp ce casa din stânga se află în proces de revendicare de către moștenitori. Cu toate acestea, în ea funcționează o secție a Arhivelor Naționale Române, coexistând cu câțiva locatari care împart intrarea, scara principală și holul cu funcționarii publici.
Surse: reptilianul.ro, arhivelenationale.ro, cesindcultura.acad.ro, bucurestiivechisinoi.ro, ziare.com
