Biserica Italiană de pe bulevardul Magheru a fost construită între anii 1915-1916 după planurile arhitecților Mario Stoppa și Giuseppe Tiraboschi, care s-au inspirat din arhitectura Bisericii Santa Maria delle Grazzie din Milano, construită în stil vechi lombard.
După ce s-a anunțat sosirea unui preot italian în capitală, comunitatea italiană din București a hotărât să construiască o biserică proprie cu sprijinul Ambasadorului Regatului Italiei la București, Baronul Carlo Fasciotti. Biserica a fost înălțată cu scopul de a recrea atmosfera tipică a bisericilor italiene.
Stilul construcției este cel din bisericilor din nordul Italiei (vechi lombard) și împrumută mai ales caracteristici ale stilului romanic, cu unele elemente gotice și Art Déco. Clădirea a fost ridicată pe un plan în cruce greacă, cu o cupolă centrală și trei nave în forma de bazilică. Interiorul are picturi, vitralii și mozaicuri, iar exteriorul este din cărămidă și are un turn cu trei clopote, lângă care se află o casă parohială cu o curte.
În perioada comunistă, între 1952 și 1968, biserica fost închisă. Ea a fost deschisă până în 1989 doar pentru demnitarii italieni pentru care se oficiau slujbe de cinci ori pe an. După 1989, biserica a fost declarată drept parohie teritorială și a fost deschisă publicului. Pe turnul clopotniței veghează un ceas fără limbi, decorat cu elemente astronomice. În centrul lui se află soarele și este singului orologiu din București pe care se găsesc de jur împrejur deopotrivă cifrele romane de la unu la doisprezece, precum și orele după-amiezii inscripționate cu numere arabe.
Surse: reptilianul.ro, Biserica Italiană „Preasfântul Mântuitor din București” (coord. Dănuţ Doboş), Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice, București, 2006
