X

Textul prinde viață, cu Andrei Ionel

02 Apr 2016 | scris de Raluca Dobra | București
  • Textul prinde viață, cu Andrei Ionel

5,00 rating / 4 voturi
Review Merg.In

La taifas despre tururi ghidate desprinse din cărți

Credeți că în zilele noastre, la noi, se mai poate face ceva cu geografia? Eu, una, am început să văd potențialul acestui domeniu de când l-am cunoscut pe Andrei, geograful Andrei Ionel – așa îi place să se recomande. Ei bine, am aflat că dacă mai adăugăm un ingredient, și anume pasiunea, în acest mix al posibilităților, oricât de novice ar fi un antreprenor, este pe calea cea bună.

Slăbiciunea pentru munte și natură, care a căpătat contur încă din copliărie când cutreiera împrejurimile Bușteniului, s-a transformat, fără ocolișuri, într-un fel de a trăi. Andrei e bucureștean convins și a studiat geografia, meteorologia, cartografia, iar acum este meteorolog. A scris o carte, „Arhiva de Geografie” – volumul I. Cu toate că, din ce mi-a povestit el, cartea s-a scris singură, fără ca el să știe. Și-a dat seama când era aproape gata. Apoi i-a dat și viață. A scos paginile în lume și cei care au vrut să le descopere l-au urmat în mici excursii. Foarte rapid, excursiile au devenit adevărate aplicații cu caracter geografic sau tururi ghidate care acum îi ocupă timpul liber – e dornic să împărtășească din cunoștințele lui, veți afla aici și cât de mult! Și îi place stilul ăsta de viață! (Și berea). Îi place atât de mult încât se duce, câteodată, în afara Bucureștiului, prin forturi militare abandonate năpădite de vegetație, numai ca să-și încheie ziua într-un loc cu priveliște. Dar despre asta nu mi-a vorbit acum. Vom reveni cândva la această parte, poate când o să îmi povestească despre Bucureștiul lui, la o bere.

De unde ești și ce faci?
Sunt bucureștean. Așa mă consider eu, bucureștean. Stau aici de la vârsta de cinci ani. Am absolvit Facultatea de Geografie de la Universitatea București. Am urmat și un master și un doctorat.

Specializarea geografie?
Georgafie a fost facultatea, specializările au fost mai multe – cartografie, meteorologie. Doctoratul l-am făcut la altă universitate din țară – în domeniul mine, petrol și gaze.

Cu ce te ocupi acum?
Sunt meteorolog la ANM (n.r. – Administrația Națională de Meteorologie). Asta este ocupația mea de bază, meteorologia. În timpul liber fac tururi ghidate prin București.

Ai timp pentru toate?
Îmi fac, pentru că nu am de ales și e plăcut.

Nu ai de ales pentru că asta e pasiunea ta?
Pasiunea mea e muntele, pentru că implică o diferență de nivel, alt tip de peisaje, dar, în general, primează natura – îmi place oriunde se poate ieși în natură.

Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru munte?
De mic copil merg la munte. Mergeam pe Valea Cerbului, în Bușteni, și de acolo am rămas cu asta, iar de undeva din clasa a opta m-am decis să urmez geografia. Știam cu patru ani înainte ce vreau să fac. Mai dau și meditații la geografie, cel puțin până acum – mă gândesc să renunț, dar șase ani am dat meditații și am avut parte de elevi de clasa a douăsprezecea care nu știau la ce facultate vor să să meargă. Nu aveau nicio direcție stabilită în viață. Mi se pare strigător la cer! Eu mă pot mândri că am știut cu patru ani înainte ce vreau să fac și am făcut.

 

Dealurile Bucureștilor: un experiment reușit

 

Și când ai început să faci tururile astea? Cum s-a înfiripat ideea?
Într-o seară, mi-am tras o bere în față și m-am gândit că dacă tot am scris blogul ăsta – eram pe punctul de a termina și lansa prima mea carte la care scriu de zece ani de zile – am zis hai să facem un experiment! Toată lumea îmi zicea „hai, când mergem acolo? Că vreau să văd”, „de ce nu m-ai anunțat? Că mergeam și eu”. Și atunci am zis „nu vă duc cine știe unde, în Apuseni sau în capăt de țară. Suntem bucureșteni, hai să vă duc în București”. Am pus un anunț – primul anunț. În data de 17 octombrie aveam o tură – Dealurile Bucureștilor. Dealurile Bucureștilor e un articol pe care l-am scris în 2013, dacă nu mă înșel. De la text a devenit realitate – două ture cu grupul, în 10 și 17 octombrie 2015. A fost un experiment – „cine vine cu mine pe dealurile Bucureștilor?”. Eu nu mai făcusem evenimente de genul ăsta, pagina mea de Facebook nu era foarte cunoscută și am pus anunțul pe pagina mea de profil. Când am văzut câți se înscriu – erau undeva la vreo patru sute de oameni, iar eu nu aveam atâția în lista mea de prieteni. Nu știu cum s-a autopromovat, dar în două-trei zile aveam patru sute de oameni înscriși. Am învățat pe parcurs că nu ne putem lua după aceste cifre. Nu au venit atâția oameni. În general am avut cam zece la sută prezență, dar atunci m-am speriat. Am zis că nu se poate. Noi ne întâlneam la Hanul lui Manuc. Unde bag eu patru sute de oameni la Hanul lui Manuc? Eu credeam că vor veni. Am zis să îi împart cumva și atunci mi-a venit ideea de a face în două zile. Acum fac și sâmbăta și duminica. Atunci însă am făcut o tură de recunoaștere cu public cu o săptămână mai devreme. Fiind prima dată, nu știam nici cum mă comport eu, nici cum se comportă grupul. A fost primul meu tur ghidat în București – 10 octombrie 2015.   

Pe Dealurile Bucureștilor.
Pe Dealurile Bucureștilor. E adevărat că am fost surprins că au venit, pe de altă parte mă așteptam să vină mai mulți (râde). Am mers cu acei patruzeci care au venit, le-am explicat una-alta și a fost bine.

Deci te-ai descurcat în primul tur.
Da. Pe 17 octombrie, data originală a turului, au venit cam dublu – optzeci, nouăzeci, dacă nu chiar o sută, nu mai știu exact.

Care e cel mai lung tur pe care l-ai făcut?
Am făcut un tur de șaptesprezece kilometri, pe jos. I-am chemat la 07.30 la gară și ne-am întors seara. Am plecat din gara Chitila la Fortul 1 Chitila, de acolo, peste câmp, am ajuns la mânăstirea Chiajna, apoi, tot peste câmp, am ajuns la Lacul Morii, iar de acolo, după ce am terminat cu insula, am intrat în cel mai interesant obiectiv, în tunelul Lujerului și am terminat la AFI (n.r. – mall-ul AFI Palace Cotroceni).

Într-un tur de genul ăsta cam câți oameni pierzi pe drum? Sau câți rezistă până la final?
Norocul meu a fost că turul ăsta a fost organizat mai atent, nu a fost un tur public și cei care au venit au și terminat. Am plecat patruzeci, ne-am întors patruzeci. Dar la un tur unde plec cu o sută, o sută cincizeci de oameni, renunță undeva pe la un sfert din ei. Asta când e vorba de București, pentru că se poate renunța oricând, toată lumea este în deplină siguranță și așa precizez și pe eveniment – oricine se poate alătura și poate părăsi excursia atunci când dorește, fără să anunțe, fără să nimic. Excepție a făcut tunelul Lujerului unde e o zonă mai puțin accesibilă omului de rând și am vrut să am o gestiune cât mai bună. În rest, asta a fost regula – cine vrea, se alătură, cine vrea, pleacă. 

 

Și poliția apreciază tururile lui Andrei Ionel

 

Ai avut vreodată probleme cu autoritățile?
Nu. La al șaselea tur, primul din campania mea pentru strângere de fonduri pentru carte, au venit două sute patruzeci de oameni la lacul Văcărești, pe 9 ianuarie, nu s-a întâmplat absolut nimic. Erau niște polițiști pe la târgul Vitan, eu eram pe malul lacului Văcărești, la dig, și polițiștii îi supravegheau pe cei care vând marfă pe marginea drumului. Toată armata de polițiști s-a urcat pe dig să vadă ce e cu noi, pentru că acopeream toată latura. Între blocurile Asmita și târgul Vitan, o latură întreagă de lac era un lanț uman. Am zis „e clar, am încurcat-o!”. Dar nu, au zis că știau de noi. Era un tip care lucra în poliție și a spus că a mai fost cu mine la tururi și știe care e chestia și a zis că „e OK, nu vă facem nimic, nu vă oprim, am venit și noi să vedem ce faceți”. A fost singura mea interacțiune cu autoritățile, în rest nu am avut probleme.

Dar întâmplări ieșite din obișnuit cu oamenii din tururi?
Gândindu-mă mai atent, nu cred că am avut. Au fost oameni care au întârziat și mi-au reproșat că au pus pe Facebook sau m-au sunat. Eu nu prea pot să vorbesc la telefon în timp ce fac turul și, fiind singur cu o sută de oameni, îmi e greu să îmi controlez Facebook-ul sau telefonul. E aproape imposibil. Toți mă iau la întrebări pe drum, mă asediază. Am primit reproșuri că au întârziat și nu i-am așteptat – le-am zis să vină la 11.00 și au venit la 11.30 – și că m-au întrebat unde suntem să ne prindă din urmă. Nu am cum să explic, puteam să stau o jumătate de oră să explic unde sunt că tot nu reușeam. Era o chestie întortocheată. De atunci am început să pun imagini satelitare – cine se descurcă cu ele, bine, cine nu, nu am ce face.

Poți să îți dai seama care e un grup fain, mai puțin fain?
Nu există, toate grupurile sunt faine. Mai sunt câte unul, câte doi care mai strică, dar am reușit să gestionez situația de fiecare dată. Plus că în grupurile astea ale mele, participanții se autotriază. Eu am început să fac tururile iarna, în mijlocul iernii. Am dus oameni pe munte, în zona Munților Baiului, pe cod portocaliu de viscol. Cei care vin pe acest tip de vreme cu mine în munți, înseamnă că sunt și pregătiți pentru asta, nu vine oricine. La fel și în București. În acea tură de șaptesprezece kilometri, au fost temperaturi negative începând cu -24 la ora opt dimineața până la -15 la amiază. Oamenii care sunt hotărâți să treacă peste aspectele astea ale vremii, că vremea a fost decisivă, cooperează. Ăsta e avantajul turelor pe care le fac. A, plus că obiectivele nu sunt foarte populare, deci turele se adresează celor curioși. Nu le fac la Casa Poporului sau la Ateneul Român. Le fac în zone necunoscute și atunci cei care într-adevăr sunt curioși să le vadă se țin după mine și le văd.

Ai vreun traseu preferat?
Da. Pe Dealurile Bucureștilor.

De ce?
Pentru că e primul. Cu el am început și, să zicem, îl stăpânesc cel mai bine. Deși este cel mai greu. Pentru mine, personal, Dealurile Bucureștilor este cel mai greu tur, cel mai istovitor tur pe care l-am făcut vreodată în București. Include multe. Este un tur de o zi întreagă. Nimeni nu crede că ne putem plimba o zi întreagă în București și, mai ales, că este posibil să vorbească un om o zi întreagă. Sunt vreo cincisprezece opriri și este chiar mult de povestit. Nici măcar eu nu îmi aduc aminte mereu tot. E bine să se vină în fiecare lună, pentru că în fiecare lună spun altceva. Îmi tot aduc aminte. Ăsta e turul meu preferat. Mai sunt și altele, dar acolo vedem un tunel, un lac, o mânăstire – nu e foarte complicat să povestești cinci minute despre astea. Pe Dealurile Bucureștilor e mai greu.

 

Andrei Ionel: „«Arhiva de Geografie» egal eu”

 

Practic, ideea tururilor vine dinspre cartea „Arhiva de Geografie”.
Da.

Mai există cineva care te ajută în organizare?
Momentan nu. „Arhiva de Geografie” egal eu.

Și cum te-ai gândit să începi să scrii această carte?
Am avut o perioadă de vreun an de zile în care nu aveam servici, mă simțeam total inutil, nu aveam nicio direcție și am spus că nu se poate! Nu mă pot gândi doar la bani, că este aberant. Am zis că dacă tot mă numesc geograf și am reușit să călătoresc atât de mult – am un palmares destul de mare în țară – și am făcut atâtea poze, e aiurea să postez pozele fără să pun măcar o descriere. Apoi, dacă tot am cunoștințele necesare, hai să fac o descriere mai amplă. Așa au apărut primele mele articole de lecturi geografice pentru publicul larg – în limbaj colocvial, nu științific. Pentru popularizarea științei.

Cam ce obiective ai inclus?
Primul meu blog a fost dedicat forturilor din jurul Bucureștiului. După ce am inaugurat activitatea mea publicistică cu forturile astea, am zis că nu se poate, noi avem multe alte locuri în România cel puțin la fel de interesante ca forturile. Nu e vorba numai de construcții omenești, e vorba de natură. Atunci am început să scriu despre natură.

Cum ai descoperit forturile astea din jurul Bucureștiului?
Le-am descoperit datorită unor prieteni care m-au dus într-o zi la una dintre baterii și mai departe m-a interesat pe mine. Ca geograf îmi pun în permanență întrebarea „de ce?”. OK, am văzut că e acolo, dar de ce? Și în ce context? M-am interesat, am studiat, vreo patru-cinci ani am făcut studiile astea, am fost pe teren singur, am riscat foarte mult și am vizitat majoritatea forturilor și am pus pe hârtie. Am făcut un fel de inventar, de catalog, care se găsește în cartea mea, în primul volum.

Atunci „Arhiva de Geografie” e o combinație între geografie și istorie.
„Arhiva de Geografie” este în primul rând geografie, dar știința asta are mai multe legături cu celelalte științe. Poți să faci geografia telefonului mobil dacă vrei – atunci intri în electronică, în fizică, poți să faci geografia a orice dacă răspunde la întrebarea „unde?” și „de ce?”. Bineînțeles, geografia are o strânsă legătură cu istoria, cu biologia și cu fizica și așa mai departe, dar eu am insistat pe geografie pentru că asta știu să fac.

Ce locuri mai sunt incluse în carte?
Sunt incluse zonele mele preferate, care m-au atins pe mine – Dobrogea, Munții Buzăului, nordul Olteniei, Valea Cernei, Munții Banatului, Munții Apuseni, Transilvania, plus București și alte „pastiluțe” din România. Dar cam pe astea am insitat, pe zona montană, Dobrogea și București.

 

„Arhiva de Geografie” și-a cerut jertfa printr-o capcană de urs

 

Care e cea mai aventuroasă experiență din explorarea ta făcută pentru documentare?
Sunt mai multe. Am dormit de multe ori afară, sub cerul liber. M-am prins în capcană de urs.

Unde?
În Munții Mehedinți. Aia a fost cea mai riscantă, pe locul întâi! Era posibil să nu ne mai vedem azi.

Erai singur?
Da.

Ce documentai?
Documentam Munții Mehedinți, zona Valea Cernei. Articolul cu Valea Cernei include fotografii pe care le-am făcut cu acea ocazie.

Și cum ai reușit să te desprinzi?
Am reușit după vreo două ore. I-am nimerit mecanismul.

Ai pierdut mult sânge?
Nu chiar. Doar că nu îmi mai simțeam piciorul. Apucasem să sun la 112 și au venit după mine vreo treizeci de oameni, dar într-un final m-am eliberat singur și a trebuit să plec că venise și ursul. A fost o întreagă poveste. Ziua mea a început la șapte dimineața și s-a terminat la două noaptea următoarea zi. A fost destul de nasol. Bine, cu televiziune, că dacă dai acum pe google „turist în capcană de urs”, eu sunt primul pe listă. E una dintre experiențele mele mai mult sau mai puțin plăcute prin care am trecut pentru cartea asta.

Mai sunt și altele?
Da, nu știu dacă pot fi povestite așa. Am făcut destule tâmpenii.

 

Arhiva de Geografie volumul II: Serbia și Bulgaria

 

Ai bifat tot ce îți doreai să vezi din țară?
Cam 95% din ce voiam să văd din țară, am văzut. Nu știu dacă din fericire sau din păcate, dar am văzut singur o parte covârșitoare din obiective, pentru că cei cu care mergeam în mod obișnuit nu știau decât să meargă într-un anumit masiv, la o anumită cabană și nu erau pe placul meu din motivul ăsta. Am colindat singur România și chiar și pentru volumul doi continui să colind Bulgaria și Serbia de unul singur.

Volumul doi asta vizează?
Da. Volumul doi vizează Bulgaria și Serbia și împrejurimile celor două state. Pentru Serbia mai am de mers un pic pe teren. La fel a fost și la volumul întâi, cam de unul singur.

Bun. Și ce nu ai văzut din România?
Nu știu. Am insistat foarte puțin pe satul românesc. Am pus accentul pe cele mai importante masive montane și regiuni istorice. Nu am tratat la fel de amplu Subcarpații, Podișul Transilvaniei – am foarte multe zone de vizitat așa pe îndelete. Nu pot să spun că este vreo zonă fundamentală din România în care nu am ajuns. Oricum, nu îți ajunge o viață întreagă să faci România. E o țară extrem de mare.

Cât timp ai lucrat la volumul unu din „Arhiva de Geografie”?
M-am decis să scriu volumul unu din 2012, dar, practic, când m-am apucat să îl scriu nu știam că o să îl scriu. Pur și simplu am început să merg și să fac poze. Dacă luăm în calcul terenul pe care l-am făcut pentru acest volum, în 2006 am început. Acum zece ani, în mai 2006. Cea mai veche fotografie datează din mai 2006. Ideea în sine, de a scrie efectiv, mi-a venit în 2012.

Mai ai alt blog în afară de Arhiva de Geografie?
Nu mai am. Și nici măcar blogul Arhiva de Geografie nu mai este activ, o să fie în curând. Îl reactivăm pentru volumul doi. O să postez pe scurt – că am fost „acuzat” că scriu prea mult. O să pun niște mici texte și fotografii pe alese din ceea ce o să fie în volumul doi, că trebuie și el promovat. În carte o să fie povestit pe larg despre fiecare obiectiv. O să iasă, cred, la jumătate din primul volum pentru că sunt mai puține poze și, implicit, textul o să fie mai scurt. Am ales piesele de rezistență din Serbia și din Bulgaria, dar și din împrejurimi. Vedem câte mai apuc să vizitez anul ăsta și dăm drumul la tipar.

 

Andrei Ionel: „Nu vreau să limitez accesul la informații”

 

Unde vom putea găsi cartea?
Eu am scos o ediție limitată. Costul fiind foarte mare am decis să nu cer bani, să îl distribui gratuit în limita a cincizeci de exemplare. Tirajul este deja dat. La nivel de listă nu mai sunt cărți disponibile.

Le distribui gratuit?
Da. Cincizeci de prieteni de-ai mei o să primească această carte gratuit. Din cei cincizeci, pe douăzeci și cinci dintre ei i-am cunoscut cu ocazia acestor ture.

Nu o să scoți niciun tiraj pentru publicul larg?
Doar pe bază de sponsorizare. Eu mi-am sponsorizat cele cincizeci de exemplare, le plătesc, le împart și, mai departe, cine dorește să mă sponsorizeze pentru un tiraj suplimentar este liber să o facă. Nu am pretenții de drepturi economice. Ce am putut să fac, am făcut. Există și formatul pdf pe care l-am dat și pe transfer online, de acolo putea să plece în alte o sută de locuri. Iar DVD-ul este categoric copiabil. Nu vreau să limitez accesul la informații. Cine vrea să aibă cartea în mână, un singur exemplar costă 143 de lei din tipar. Mi se pare puțin pentru că sunt patru sute de pagini color și lucioase. Gândește-te că la un copy center, un print pe A4 color, pe foaie proastă e un leu. Pe foaie lucioasă e doi lei – o singură foaie. Eu am patru sute.           

Ce ture pregătești pentru perioada imediat următoare?
Dealurile Bucureștilor se țin în fiecare lună, într-o singură zi. Pe traseul Bazilescu – Chitila Triaj – Mânăstirea Chiajna – Lacul Morii e mai plăcut iarna pe zăpadă, deci o să îl țin, în general, iarna. E mai plăcut pe zăpadă înghețată decât pe noroi. Mai am plănuite câteva în România, nu în București. O să merg în Dobrogea, am un tur ghidat destul de interesant, zic eu, la Turnu Măgurele, o să mergem și în Oltenița, la Silistra – deci ieșim în Bulgaria puțin. Apoi o să ne întindem. Încet, încet ne desprindem de zona asta și plecăm și mai departe.

 

Comentarii