X

Iulia Verdeș, actriță: „Rahova este primul meu acasă, e al meu, e parte din mine”

12 Aug 2019 | scris de Andrei Crăciun
  • Iulia Verdeș, actriță: „Rahova este primul meu acasă, e al meu, e parte din mine”

4,80 rating / 5 voturi
Review Merg.In

Actrița Iulia Verdeș a crescut în cartierul Rahova și este revoltată de etichetele nedrepte care s-au lipit de acest spațiu urban: Diminețile în cartier aveau un farmec aparte, aproape inocent: oameni cu fețe ridate și cu ochi somnoroși, care priveau pe geamul 32-ului în drum spre serviciu, dar cu o glumiță bună în buzunar care mergea spusă tare să se audă în tot tramvaiul. Rahova e eclectică pentru mine. Așa mi-a rămas în gând și-n suflet. Și oricâte etichete ar avea, sunt gata să fiu ghid turistic și să mă lupt cu ele”.

 

Iulia, ai copilărit, ai trăit în prima parte a vieții în cartierul Rahova – ce înseamnă acest loc pentru tine? Care sunt cele mai frumoase amintiri din tot acest timp? Dar cele mai comice?
Pentru mine Rahova înseamnă „familii" care se întindeau pe 4 etaje, cu câte trei apartamente. Înseamnă gogoși primite de la vecini... Cine făcea împărțea și altora. Înseamnă derdelușul din spatele blocului, dintr-un morma
n de pământ rămas de la alte construcții. Rahova înseamnă seri de vară în care ne jucam de-a v-ați ascunselea prin parcări. Înseamnă vecinul, despre care am povestit într-un alt interviu, care ne punea muzică în fiecare zi, ca parte din universul pe care și-l crease el în casă, fiind în fază terminală. Aveam la un moment dat și o rețea de troc pe sfoară între geamuri. Eu cu sora mea furam țigări de la părinți și îi trimiteam pe o ață vecinului de jos, iar el ne trimitea struguri. Asta înseamnă Rahova pentru mine. Este primul meu „acasă” și, așa cum e el, cu părți bune și rele, e al meu, e parte din mine și de care se leagă o anumită integritate.

 

Cum e viața ta astăzi – unde mai rezidezi, tot în cartier? Cum se desfășoară viața într-un cartier din București?
Eh, acum mă cred domniță de centru. Dar viața mea e la fel de agitată ca până acum, nu s-a schimbat nimic, poate doar numărul de kilometri pe care îi parcurg pe jos, pentru că aici e mult mai dificilă situația cu locurile de parcare. Ah! Și cel mai dureros e că aici încă nu m-am împrietenit cu nimeni de la non-stop, în Rahova puteai să iei și pe datorie / pe caiet dacă nu aveai cash și aveai doar card. Aici, în centru, înca mă acomodez cu locul. Însă, momentan sunt vecina aia foarte draguță care te salută, care îți deschide ușa de la bloc, de la lift, iți zâmbeste... Vecina aia care vrea să facă impresie până în septembrie, că apoi îmi reiau viața mea de nomad prin țară, turnee, premiere, începe stagiunea și nu apucă lumea din bloc să se obișnuiască cu prea mult bine.

 

Rahova a căpătat pe nedrept un renume mai puțin bun – ce să facă și cetățenii din cartier pentru a îndrepta situațiunea? Sau etichetele nu ies niciodată? Cum și de ce?
Stai să deschid analele Bucureștilor. Eu știu că Rahova era una dintre cele cinci căi principale din București alături de Calea Victoriei, Calea Moșilor, mai știu că era denumită și Calea Craiovei, dar adevaratul său nume fiind de fapt Podul Calicilor.
Găsim străzi de acolo și la Caragiale și, cu toate astea, Rahova încă este locul acela etichetat nu știu cum... Am trecut de un milion de ori prin acest dialog: Unde stai? - În Rahova! - În Rahova? Și nu ți-e frică? - Să-mi fie frică de ce? Da, am locuit în acel cartier plin de etichete, dar uite că din 1987 până acum n-am pățit nimic. N-am trăit o secundă cu frică, ne-am jucat deopotrivă rromi și români, fără să avem prejudecăți în cap. Iar diminețile în cartier aveau un farmec aparte, aproape inocent: oameni cu fețe ridate și cu ochi somnoroși, care priveau pe geamul 32-ului în drum spre serviciu, dar cu o glumiță bună în buzunar care mergea spusă tare să se audă în tot tramvaiul. Rahova e eclectică pentru mine. Așa mi-a rămas în gând și-n suflet. Și oricâte etichete ar avea, sunt gata să fiu ghid turistic și să mă lupt cu ele.

 

La ce mai lucrezi, unde să venim să te vedem jucând, spre ce mari ecrane să privim ca să o savurăm pe Iulia Verdeș?
Desigur, mă bucur din plin de această toamnă generoasă: voi începe stagiunea în forță la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, apoi am șansa să lucrez cu un regizor rus pentru spectacolul „Trei surori” după A.P.Cehov, o coproducție Teatrul Nottara București cu Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, și aș mai avea un scurtmetraj, dar momentan este în pre-producție.

 

Te vezi ieșind la pensie în cartierul Rahova, ți-ar plăcea să îți trăiești aici sfârșitul epopeii dumitale pe planeta pământ?
Eu nu știu ce fac mâine, nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla până la pensie; totul pare instabil și improbabil și aș mai putea adăuga și alte cuvinte din același câmp lexical. Dar mă bazez că Elon Musk face ceva minuni în sensul ăsta și ne salvează și ne duce pe Marte.

 

Cuvânt de încheiere, povață pentru tinerii cetățeni ai Rahovei.
Hai să nu ne autosabotăm, hai să învățăm și hai să reciclăm!

 

 

 

Am trecut de un milion de ori prin acest dialog: Unde stai? - În Rahova! - În Rahova? Și nu ți-e frică? - Să-mi fie frică de ce? Da, am locuit în acel cartier plin de etichete, dar uite că din 1987 până acum n-am pățit nimic. N-am trăit o secundă cu frică, ne-am jucat deopotrivă rromi și români, fără să avem prejudecăți în cap.
Iulia Verdeș, actriță

Foto: Andrei Nemirschi, arvhiva personală a actriței

 

 

 

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Comentarii