X

Inițiativa pentru Bragadiru. Viziune pentru cartier

27 Sep 2017 | scris de Merg În
  • Inițiativa pentru Bragadiru. Viziune pentru cartier

5,00 rating / 5 voturi
Review Merg.In

În 2017, locuitorii din Bragadiru se confruntă cu probleme ca asfaltarea, canalizarea, lipsa spațiilor de joacă sau a grădinițelor. Teodora-Alexandra Desagă s-a alăturat grupului civic Inițiativa pentru Bragadiru cu scopul de a recupera din anii în care cartierul s-a dezvoltat fără vreo viziune sau strategie, și de a încerca să îl aducă cât mai aproape de cum ar trebui să arate în prezent.

 

Cum ai început să te implici civic?

În vara anului 2015 mi-am cumpărat împreună cu soțul meu un apartament în Bragadiru, iar în luna septembrie ne-am și mutat. După două săptămâni a venit prima ploaie și cam acela a fost momentul în care am realizat câte probleme avem. Cu cât mergeam mai mult prin cartier, cu atât observam că este doar un cartier dormitor, în care nu s-a investit deloc, pentru care nu a existat nici un fel de strategie. Am început cu sesizări la Primărie legate de apă, canale și vidanjeră, de lipsa asfaltului, de lipsa întreținerii terenurilor pe care nu se construia, dar și pentru a afla mai multe informații despre stagnarea unor proiecte aflate în planurile lor pe anul respectiv. Odată ce am realizat că nu sunt singura care e preocupată de aceste probleme, am făcut un site și o pagină de Facebook. Așa am luat legătura cu vecinii mei care deja se constituiseră într-un grup. La început erau doar 100 de persoane, acum am ajuns la 2000.

Ce acțiuni ați întreprins?

Primele luni au fost mai mult de organizare, am vrut să-i identificăm pe cei care stau în cartier, pentru că mulți nu își schimbaseră domiciliul pe Bragadiru și nici nu se identificaseră pe Facebook ca locuind în Bragadiru. Prin urmare, ca  prim pas as am distribuit niște scrisori prin cartier menite să ne cunoaștem între noi, să afle de inițiativă și să știe că ni se pot alătura. Așa ne-am dat seama că suntem câțiva care vrem să ne implicăm mai mult, drept care fiecare dintre noi și-a asumat câte o părticică. Prima campanie pe care am derulat-o – „Fii locuitor cu acte în orașul Bragadiru!” – era menită să îi convingă pe oameni să își schimbe mutația din București pe Bragadiru, sau să își facă măcar viză de flotant. Problema însă este că oamenii aveau nevoie de domiciliul pe București pentru că aveau copiii la școală, or Bragadiru nu le oferea nicio posibilitate în acest sens, având doar o școală în partea veche a orașului, departe de cartiere. Și este acest cerc vicios – dacă orașul nu îmi oferă nimic mie, eu de ce mi-aș muta domiciliul? Chestia asta s-a văzut foarte mult la vot. Deși suntem foarte mulți nemulțumiți, au fost foarte puțini din cartierele noi care au votat. Acum își dau seama mulți dintre ei ce greșeală au făcut.

Am inițiat o acțiune de curățenie în cartier, deoarece ne doream foarte mult ca cei de la Salserv – operatorul de salubritate –  și Primăria – prin serviciul de Gospodărie – să se implice. Problema consta în terenuri necurățate, pe care erau și deșeuri depozitate. Văzând că tot nu primesc amenzi, măcar să strângă gunoaiele alături de noi. N-am fost atât de mulți pe cât ne-am fi dorit – pentru că nici oamenii nu sunt la fel de activi pe cât ne-ar plăcea – dar acțiunea a avut succes. Ne-am dorit să le oferim și autorităților un exemplu de bună practică și de cum ar trebui să arate lucrurile. Noi am mai vrea să repetăm acțiunea acum în toamnă pentru că în continuare proprietarii terenurilor respective nu le îngrijesc.

În 2015 și la începutul lui 2016, am militat foarte mult pentru: cumpărarea unui teren și transformarea lui în loc de joacă, cumpărarea unui teren pentru amenajarea unei grădinițe, asfaltare și canalizare fluvială. În 2016, toate au fost introduse în planul pentru investiții, dar în 2017, supriză – grădinița a dispărut, în ceea ce privește canalizarea fluvială se lucrează, se lucrează la proiect, banii pentru achiziționarea terenului de joacă s-au diminuat, asfaltarea nu a început. Ni s-a spus „păi știți, nu sunt bani”, cu toate că cu un an înainte consideraseră că sunt bani, iar excedentul bugetar fusese folosit pentru altceva.

Care sunt cele mai presante probleme ale cartierului?

Străzile sunt în continuare neasfaltate, neavând o canalizare fluvială, și străzile asfaltate se inundă. Vidanjele vin pentru a se îngriji de problemă, dar sunt prea puține și nu fac față cantității de apă care trebuie golită de pe străzi. În prezent se lucrează la un proiect de canalizare fluvială, dar se așteaptă primirea unei axe de finanțare. Grav este că, nefăcându-se la timp, fără o strategie de dezvoltare a cartierului încă de pe când au început să dea autorizații de contrucție, în prezent este foarte greu să mai dezvolți ceva coerent. În mod normal, proiectul de canalizare fluvială trebuia să meargă mână în mână cu proiectul Apă-Canal Ilfov și cu asfaltarea. Ei, la noi o să se facă întâi asflatare, probabil urmată de Apă-Canal și la urmă canalizarea fluvială.

Cum merge relația cu autoritățile?

Cartierul nostru este pare uneori uitat. De la chestiile minore: apă, canal, asfalt, trotuare, măcar un loc de joacă, terenurile libere nu sunt îngrijite, autoritățile sesizându-se doar în urma notificărilor noastre. Răspunsurile le-am primit întotdeauna de la primărie. Le-am primit întârziate, incomplete, vagi, dar le-am primit. Primarul este nemulțumit de numărul ridicat de audiențe, sesizări și cereri de informații publice de

Rămâneți grup de inițiativă sau vă faceți asociație?

Noi suntem în continuare grup informal, căci nu avem personalitate juridică. Dacă trimitem o sesizare și o semnăm „Inițiativa pentru Bragadiru”, știu cine suntem. Ne-am gândit serios și la a ne face o asociație, însă până acum nu am stat să batem în cuie fiecare subiect în parte. Fiind ceva voluntar, în momentul în care te înhami la o asociație, îți asumi niște responsabilități clare pe care să le ai. În prezent, ne ghidăm după principiul care cum are timp face ce poate, fără să ne obligăm unul pe celălalt. Există o coeziune și o comunicare permanentă.

Ce e frumos în cartierul vostru?

Că ne-am transformat în prieteni, nu mai suntem doar vecinii de cartier. Pe lângă asta, nefiind locuri de joacă, este un acord tacit între noi și Leroy Merlin-ul de lângă noi, seara după o anumită oră sau în week-end închid una dintre intrările în parcare. Așa au și copiii un loc în care să se plimbe cu bicicleta, să joace fotbal șamd. Cartierul e drăguț și liniștit, tocmai bun pentru familii tinere; în momentul în care o să avem parcul, grădinița și străzile asfaltate o să fie mult mai bine.

 

Teodora-Alexandra Desagă urmează să ne povestească mai multe despre Inițiativa pentru Bragadiru la Forumul Internațional pentru Turismul Responsabil, ediția a V-a. Evenimentul face parte din Cosy Romania Week, iar aici puteți găsi mai multe informații.

Comentarii